Horoscop. Cum stai cu dragostea în luna iulie, în funcţie de zodia ta

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Viaţa ta sentimentală va fi mai animată în această perioadă, însă nu datorită ţie.

Partenerul de viaţa depune toate eforturile necesare pentru a reaprinde flacăra iubirii, sarcina ta rămânând doar să apreciezi. Rezultatele vor fi satisfăcătoare şi vor continua să se îmbunătăţească. Dacă eşti singur, sfătuieşte-te cu prietenii tăi cu privire la un potenţial partener. Mereu e binevenită o opinie obiectivă!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Este foarte important ca în această lună să îţi dai seama ce simţi cu adevărat pentru persoana de lângă tine.

Astrele te sfătuiesc să nu ţii încurcat pe nimeni, chiar dacă o despărţire din iniţiativa ta nu îi va pica bine. Dacă eşti singur, reflectează, de asemenea, asupra sentimentelor tale. Este foarte important să faci ceea ce simţi, nu să mergi cu fluxul!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Concentrează-te asupra fidelităţii în această lună şi analizează bine stadiul în care se află relaţia ta.

Este foarte important ca aceasta să se bazeze pe respect reciproc, altfel viitorul nu sună bine nici pentru tine, nici pentru partenerul de viaţă. Tentaţiile ar putea fi mai puternice decât crezi! Dacă eşti singur, acordă atenţie traseului tău profesional pentru că acum este momentul tău!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă, luna iulie vine cu angajamente, căsătorii sau copii.

Indiferent despre ce este vorba, se întâmplă lucruri pe care ţi le doreai şi care te fac fericit. Dacă eşti singur, e necesar să fii mai comunicativ şi mai deschis faţă de cei din jurul tău, altfel ei nu vor reuşi să te cunoască şi nu vor putea să înceapă să te placă.

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu se anunţă veşti prea bune pentru tine pe plan sentimental în luna iulie.

Dacă ai o relaţie de lungă durată sau eşti căsătorit, cuplul din care faci parte ar putea începe să scârţâie. Şi, cu toate că nu există motive concrete şi grave, cert este că monotonia îşi va spune cuvântul. Dacă eşti singur, dar în căutare de aventură, acum este momentul pentru a spune da provocărilor pe care ţi le oferă viaţa.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Luna iulie vine cu linişte pe plan personal pentru tine, iar partenerul tău se dovedeşte a fi cel mai bun pe care l-ai putea avea.

Situaţia prin care treci şi evenimentele externe te determină să ai o dispoziţie instabilă sau te pot chiar doborî psihic. Cu toate acestea, cel de lângă tine îţi oferă exact ajutorul de care ai nevoie. Fără să îl ceri!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Luna iulie te găseşte pe picior de vacanţă. Deşi nu traversezi o perioadă dificilă pe plan amoros, o escapadă cu persoana iubită este mereu binevenită.

Dacă ai copii, situaţia se complică puţin în ideea că va trebui să găseşti o soluţie pentru ca altcineva să aibă grijă de cei mici. Dacă eşti singur, o fostă iubire poate reveni în viaţa ta şi, poate, de această dată e cu mai mult noroc.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Nu se anunţă veşti prea bune pentru tine pe plan amoros în această lună.

Va fi o perioadă intensă, cu multe turbulenţe în relaţia în care eşti implicat. E necesar să cauţi noi modalităţi de rezolvare a problemelor dintre tine şi partener, pentru că e clar că cele actuale nu funcţionează deloc. E posibil ca unul dintre voi să fi ajuns la saturaţie şi să fie tentat să renunţe. În acel moment, celălalt trebuie să intervină şi să îl ajute. În doi, toate lucrurile sunt mai simple!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Nu sunt excluse conflictele între tine şi partener luna aceasta şi e perfect normal să se întâmple asta.

Într-o relaţie sănătoasă, certurile ţinute sub control sunt chiar necesare pentru rezolvarea problemelor. Nu ceda încă de la prima piedică pe care o vei întâlni în cale, e necesar să dai dovadă de responsabilitate şi maturitate. Dacă eşti singur, distracţia este punctul tău de interes şi nicio persoană pe care o vei întâlni nu va putea să îţi schimbe preocupările.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Banii pot interveni în bunăstarea relaţiei tale şi o pot strica atunci când ţi-e lumea mai dragă.

E necesar să fii mai înţelegător cu privire la nevoile partenerului de viaţă dacă vrei să te bucuri de aceeaşi înţelegere din partea lui. Dacă ai trecut recent printr-o despărţire, astrele te sfătuiesc să te înconjori tot mai des de persoanele dragi ţie şi să te bucuri de compania acestora fără să tânjeşti către altceva.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Luna iulie vine cu schimbări pentru tine pe plan amoros.

Dacă nu reuşeşti să te aduni, aceste schimbări ar putea să îţi afecteze şi celelalte sectoare ale vieţii tale. Dacă eşti implicat într-o relaţie de lungă durată sau eşti căsătorit, vei simţi dorinţa de a trece la următorul nivel sau de a face ceva ce nu ai mai făcut până acum. În cazul nativilor singuri, se recomandă prudenţă şi evitarea situaţiilor amoroase complicate!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Se anunţă o lună frumoasă pentru tine pe plan sentimental, pentru că apar indicii cum că cineva te place mai mult decât sperai.

Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă, cel mai probabil vei redescoperi latura partenerului de viaţa de care te-ai îndrăgostit la început. Pentru cuplurile aflate la început de drum, astrele recomandă stabilirea regulilor de comun acord în relaţie. Sunt foarte importante!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod