Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Luna martie vine cu o îmbunătăţire a situaţiei tale financiare.
Apar şanse de câştig neaşteptate, dar ţine doar de tine să nu le ratezi. Indiferent dacă jobul actual îţi ocupă mare parte din timp, ar fi bine să îţi mai găseşti ceva de făcut pentru a-ţi suplimenta veniturile. De efortul tău de acum depinde liniştea ta pe viitor.
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Este foarte important ca în această lună să ai grijă cum te raportezi la colegii de muncă.
Acum mai mult decât oricând se recomandă evitarea oricărui conflict de natură profesională. Eşti impulsivă şi poţi face greşeli majore din această cauză, atât în ceea ce priveşte banii, cât şi relaţiile cu cei din jurul tău.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Martie va veni ca o binecuvântare pentru tine atât pe plan profesional, cât şi financiar.
Vor apărea o mulţime de oportunităţi pentru tine în această perioadă şi vestea bună e că nu trebuie să faci eforturi în acest sens. Roadele muncii tale vor fi gata de cules încă din primele zile ale acestei luni. Poţi avansa atunci când te aştepţi mai puţin, lucru care te afce să te simţi extrem de norocoasă!
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Prima perioadă a acestei luni e favorabilă pentru tine în ceea ce priveşte banii.
Imediat după aceea, vor urma câteva săptămâni în care munca multă e puţin spus pentru a obţine un minim de rezultat. E normal să fie şi bune şi rele, iar acest lucru nu ar trebui să îţi taie elanul şi pofta de viaţă. Din fericire, indiferent de fluctuaţiile financiare prin care vei trece, tu rămâi în siguranţă.
Leu(22 iulie - 22 august)
Nu se anunţă schimbări ale situaţiei tale financiare în această lună, însă martie e o perioadă bună pentru a face tot ce ţine de tine pentru a evolua.
Profită de toate oportunităţile care îţi apar în cale şi perfecţionează-te ori învaţă lucruri complet noi. Nu se ştie niciodată când e necesară o reorientare profesională, iar tu nu trebuie să fii luată pe nepregătite.
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Situaţia ta financiară este aceeaşi încă de multă vreme, însă abia acum începe să te nemulţumească acest lucru.
Cel mai probabil, şicanele unor persoane din jurul tău te influenţează fără să îţi dai seama şi acumulezi frustrări care se vor răsfrânge tot asupra ta cândva. Încearcă să nu mai iei în seamă tot ce ţi se spune, iar dacă situaţia te nemulţumeşte cu adevărat, atunci ia măsuri în acest sens. Să îţi plângi singură de milă nu e o soluţie!
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Eşti o persoană foarte calculată, cel puţin în ceea ce priveşte banii.
Dacă în rest eşti mereu indecisă şi haotică, iată că aici situaţia e total opusă. Uneori, toată lumea poate vedea că exagerezi cu economiile. E posibil ca în acestă lună să realizezi ce fel de persoană ai devenit şi să vrei să schimbi ceva la tine. Poţi începe prin a-ţi achiziţiona ceva drăguţ pentru tine, ca mai apoi să faci şi mici cadouri altora.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Atmosfera de la serviciu te face să fii foarte productivă în luna martie.
Rezultatele vor începe să apară încă din primele zile ale acestei luni, însă nu te lăsa păcălită şi nu îţi face iluzii că aşa va fi mereu. E foarte important să fii constantă şi să profiţi şi de conjucturile favorabile care vor exista. Un plus de imagine nu strică!
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Prima parte a lunii va fi lipsită de evenimente notabile în ceea ce priveşte banii şi cariera ta.
Imediat după aceea, îşi face simţită prezenţa un avânt neaşteptat din partea ta. Curajul de care dai dovadă la locul de muncă îţi poate aduce atât beneficii, cât şi părţi mai puţin plăcute. Pune-le în balanţă şi vezi dacă merită cu adevărat să ai această atitudine!
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
Goana după bani devine din ce în ce mai prezentă în viaţa ta.
Dacă până acum nu ai fi făcut chiar orice pentru a-i obţine, în această lună te vei schimba total. Nimic din ceea ce ai pare să nu te mai mulţumească, de aceea vrei o schimbare drastică şi eşti dispusă la multe compromisuri. Vei ajunge chiar în punctul de a flirta cu şeful tău, tot tot o să ai mai mult succes. Astrele îţi recomandă prudenţă maximă!
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Este o lună bună pentru afaceri şi negocieri.
Orice proiect în care te vei implica acum are mari şanse de succes. Nu ezita să îţi expui ideile la locul de muncă, pentru că nimeni nu te va judeca dacă vei mai spune şi prostii. Dacă ai iniţiativa, astrele îţi vor crea conjunctura favorabilă de a evolua profesional şi financiar. Pune-ţi toate cunoştinţele la bătaie!
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Nu va merge totul perfect în această lună pentru tine pe plan profesional şi financiar, însă vei reuşi într-un final ce ţi-ai propus.
Cu banii nu ai stat deloc bine în ultima perioadă, dar din martie lucrurile încep să se mişte pozitiv. Nu te lăsa întoarsă din drum atunci când întâlneşti obstacole, perseverenţa te poate salva d ela eşec.
Posteaza comentariu