Horoscop 2020. Gemeni: Problemele de sănătate cu care te vei confrunta îți vor deschide ochii!

Descoperă ce ţi-au pregătit astrele pentru 2020 în ceea ce priveşte dragostea, banii sau sănătatea şi vezi ce poţi să faci pentru a atrage norocul de partea ta!

 

Dragoste

Problemele sentimentale te vor ocoli anul acesta, cel puțin cele grave. Atât timp cât între tine și partenerul de viață există o comunicare constantă și sinceră, relația voastră nu are cum să dea înapoi. Nu te împotmoli în diferențele de opinie dintre voi, pentru că acest lucru vă ajută să învățați unul de la celălalt și să vă îmbunătățiți. Vei reuși să acorzi atenție și prietenilor și vieții de familie sau de cuplu în egală măsură, ceea ce te face să fii un fel de eroină în ochii multora. Dacă ești singură, e posibil să pici în capcana unui admirator care se va dovedi a fi nedemn de tine.

Dezamăgirea va fi mare, dar vei privi toată această poveste drept o lecție de viață din care ai multe de învățat. Indiferent de prima impresie pe care ți-o lasă oamenii nou apăruți în viața ta, astrele te sfătuiesc să lași timpul să decidă cine merită sau nu să rămână lângă tine.

Bani

În acest an vei încerca să găsești noi modalități de a-ți îmbunătăți situația financiară, astfel că vei fi mai receptivă la sfaturile, criticile și directivele celor cu mai multă experiență în domeniu. Cu toate acestea, dacă munca pe care o faci este una de echipă, nu este exclus să apară tensiuni între tine și colegii sau partenerii tăi. Există riscul să pierzi oportunități financiare grozave din cauza faptului că ești mult prea concentrată să câștigi bătălia cu aceștia.

În prima jumătate a anului, ai putea fi tentată să cheltuiești mai mult decât îți permite bugetul, fapt pentru care astrele te sfătuiesc să te axezi pe economii și pe dezvoltarea unor noi strategii financiare. La final de 2020, vei da dovadă de mai multă maturitate și vei acționa astfel încât să nu te sabotezi singură ca până acum.

 

 

Carieră

Anul 2020 este un an al experimentelor profesionale. Nu poți renunța total la orgoliul caracteristic, însă sunt semne că vrei să lași garda mai jos. Dacă acest lucru nu este valabil în cazul colegilor sau partenerilor de afaceri, vei arăta o oarecare deschidere față de superiorii tăi. Disperarea de a câștiga mai mulți bani te determină să te lași ghidată de alții și te ambiționează să încerci lucruri noi.

Dacă prima jumătate a anului este despre planuri, a doua este despre punerea în practică a acestora. Odată ce reușești să ieși din zona de confort și să comunici mai pașnic cu cei din jurul tău, rezultatele nu vor întârzia să apară. Va fi extrem de greu la început și ai putea simți de multe ori că nu mai ești tu, dar noul tu este cu mult mai bun acum și trebuie să fii conștientă de asta!

Sănătate

Sănătatea va fi în prim-plan în acest an, însă nu de la început. Va fi nevoie să treci prin unele situații mai dificile pentru a conștientiza importanța acesteia. Fie că este vorba de tine sau de persoanele dragi ție, gravitatea problemelor de sănătate cu care te vei confrunta îți vor deschide ochii. Nu vrei să pățești ceva, la fel cum nu vrei ca nici cei pe care îi iubești să pățească ceva.

Pe lângă faptul că vei avea un fel de revelație, vei decide că a sosit momentul chiar să îi instruiești și pe celalți în ceea ce privește grija față de propriul organism. Îți vei învăța lecția și nu vei mai risca să faci aceleși greșeli de acum înainte. Ultimele două luni ale anului te vor găsi mai liniștită, mai matură și cu moralul mai ridicat.

Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!    

 

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.