In realitate, de multe ori este vorba de o forma de dependenta emotionala patologica, care insa nu are nimic de a face cu problemele mentionate anterior. Ceea ce nu inseamna ca ar fi mai putin grava sau mai lipsita de importanta. Originile acesteia provin, cel mai adesea, din copilarie.
Astfel, daca la acea varsta nu a existat suficienta empatie, caldura si intelegere pentru copil, este posibil ca, ajuns la maturitate, acesta sa incerce sa obtina aprecierea de care are nevoie apeland la ceilalti si agatandu-se de ceea ce cred acestia despre el. O boala cronica in familie, divortul parintilor, pierderea timpurie a unei surori sau a unui frate pot fi de asemenea niste variante (in ultimele doua exemple se adauga de obicei si un foarte pronuntat sentiment de vinovatie).
Indiferent despre care dintre explicatii este vorba, nu se prea discuta despre acest lucru. Persoanele aflate in aceasta situatie nu au avut ocazia sa vorbeasca nici in copilarie despre ce simt si ce se intampla; au crescut cu gandul ca nu are niciun rost sa-si exteriorizeze sentimentele din acest punct de vedere, intrucat oricum acest lucru nu ar rezolva nimic.
Lipsa de incredere in propria persoana si dependenta de ceea ce cred cei din jur constituie un nedorit "cocktail" cauzator de multe ori de esec, atat in plan profesional, cat si personal. Teama ca nu reusesc sa se ridice la inaltimea asteptarilor ii determina pe acestia sa-si fixeze ei insisi un "plafon" foarte ridicat, fapt la care se adauga perpetua teama "Dar daca nu voi reusi?".
Sa presupunem ca tu, persoana care citesti, te regasesti in aceasta situatie. Din orice unghi am privi lucrurile, tot rau iese. Mai mult sau mai putin constient, iti cauti multumirea de sine in incercarea de le face pe plac altor persoane, dar, chiar daca se intampla acest lucru, nu te vei simti bine cu tine insati. Aceasta intrucat nu simti ca ai merita aprecierea primita. Prin urmare, se poate spune ca te invarti intr-un cerc vicios.
Ai sentimentul ca nu stii cine esti (dar ai stiut vreodata?), iti coordonezi actiunile si iti gestionezi trairile sufletesti in functie de ale celorlalti. De asemenea, probabil ca tinzi sa te pui pe planul secund, dat fiind faptul ca in ceea ce te priveste este mai putin important ce simti tu, ci te preocupi in primul rand de ceilalti. Si partea trista este ca tu confunzi acest lucru cu altruismul... si astfel, perpetuezi in greseala si iti faci si mai mult rau.
Este important sa intelegi ca ai tot dreptul sa fii pretentioasa (desigur, fara a depasi anumite limite, dar nu cred ca se pune problema in context) si sa ai grija de tine. A-i ajuta pe ceilalti este minunat, dar nu te va ajuta sa-ti gasesti identitatea. Ar trebui sa inveti sa fii putin mai egoista. Desigur, acest lucru nu se va intampla peste noapte, iar primul pas este sa constientizezi ca ai o problema.
Care sunt indiciile?
S-ar putea sa treaca niste ani buni pana sa-ti dai seama ca nu este normal ceea ce ti se intampla si ca ar trebui sa schimbi ceva in sensul acesta. Poate ca te gandesti ca esti doar mai empatica si mai sensibila decat altii. Dar, daca ajungi la concluzia ca toata lumea te cauta pentru a ti se confesa, este momentul sa te intrebi de ce se se intampla acest lucru. Si sa incerci sa fii sincera cu tine cand faci o asemenea "analiza".
Gandeste-te la ceea ce te face fericita. Cand simti ca esti, cu adevarat, multumita de tine? Nu cumva (doar) atunci cand primesti confirmarea de la altcineva? Desigur, toti avem nevoie de aprecierea celor din jur; dar, atunci cand nu reusim sa ne gasim decat in felul acesta echilibrul, este un semn ca undeva e o problema.
Ai sentimentul ca oferi mai mult decat primesti? Fii sincera cu tine insati si nu incerca sa "te minti frumos". De altfel, putini dintre noi fac asta cu adevarat, tine mai degraba de felul in care vrem sa ne perceapa ceilalti. Dar in forul tau interior, vei sti daca raspunsul este afirmativ. Cand acest lucru se intampla in repetate randuri, si cu persoane cu care ai diferite tipuri de relatii (seful, colegii de serviciu, familia, prietenii, partenerul), atunci ar trebui sa-ti pui unele intrebari.
Comentarii (10)
Noi ,cele care am lasat un comentariu aici ,trebuie sa fim mandre de noi ca am gasit cuvantul codependenta ..am cautat pe google pana am ajuns aici si m am regasit in aceste fraze..acum fiind constienta de aceasta problema nu mi ramane decat sa mi tratez problema psihologica... va imbratisez cu drag
codependenta cred ca se naste candva in copilarie indiferent de sex,cu totii cautam aprobarea parintilor sau a bunicilor,eu cand eram mica cautam mereu afectiunea tatalui,probabil tata fiind mereu plecat simteam nevoia sa mi dea atentie,si cum nu o primeam pt ca era mereu obosit,ma alegeam cu tipete,nu intelegeam de ca tata era normal cand eram in concediu si probabil din cauza serviciului era stresat,de fapt problema este ca tata isi refula problemele pe familie,eu nu aveam de unde sa stiu asta atunci fiind mica,cert este ca am 34 de ani acum,tata 70 si de cate ori are o problema mai grava este prapad,foarte interesant este ca doar el are probleme,cunoasteti stilul melodrama daca faceam cutare lucru era mai bine pt el,totul se invarte in jurul lui,eu cred ca e psihopat,este singura explicatie logica,dupa atatia ani tot ne terorizeaza.Este foarte greu sa vezi un asemenea om codependent la randul lui de parintii lui,parinti care au murit si ei cand le a venit timpul,erau batrani dar problema este ca si acestia erau codependenti,e un lant trofic cu codependenta asta.De fiecare data cand imi da tatal meu telefon imi sare inima ,pt ca nu prea vorbim, adica deloc as spune,el nu simte nevoia sa vorbeasca cu noi,adica cu mama si cu mine decat cand are chef el,inca este un mic dictator care face crede el ce vrea pt ca mai are cui sa dicteze,din pacate asa trec anii pe langa noi,eu am incetat sa mai vorbesc ,sa colaborez,sa avem o relatie tata fica,probabil nu sa pricepe la chestia asta ,adica sa fie parinte,nu tuturor le iese.N am cu cine vorbi despre asta,am o sora codependenta si ea ,adica neajutorata si ea,nu are cum sa ma ajute ,mai mult ma enervez daca vorbesc cu ea mai mult ma enervez,o sa caut un grup ,nu stiu cum functioneaza,ar fi bine daca ar exista un site al organizatiei undeva pe internet,o sa mai caut,ma bucur ca am gasit si alti oameni care se zbat sa scape de codependenta.Multa Stapanire de Sine,va urez tuturor
ma numesc tyna si sunt codependenta.mi-a trebuit f mult timp sa-mi dau seama ca am o problema.in momentul in care nu m-am mai impacat cu mine am zis ca trebuie sa fac ceva,si cum nimic nu e intamplator mi-a iesit in cale un ziar in care era o fundatie din bucuresti.sunt de un an de zile si nu regret nici macar o secunda ca m-am dus acolo.se numeste o noua sansa si este in bucuresti.
sunt pe net cateva carti ajutatoare Labirintul codependentei Iesirea din labirint Femei care iubesc prea mult cautati-le pe scribd In orasele mari sunt si centre Al Anon (cluj, iasi, timisoara), in care se lucreaza pe grupe. Cautati pe net. Mult succes.
Ce solutie ar fi pentru a depasi aceasta stare? M-am regasit in descriere si chiar as avea nevoie de indrumari pentru a iesi din aceasta stare...
da ,scapa cat mai repede de lantul asta
Ce te faci daca familia te doreste 'codependenta' ? Pur si simplu cauti sa scapi de lantul asta si ceilalti din prostie sau doar egoism te incarcereaza in aceeasi postura ?
ieri am realizat k asta fac.....par o persoana sociabila, fac tot c e posibil pt ca cei din jur sa se simta bine si sa fie constienti k eu am facut asta.....deci caut apreciere....ieri in club o fata a reusit sa imi arae k de fapt tot c fac e ca nu am incredere in mine si nu a reusit decat sa faca sa se vada asta.....lucru care m-a facut sa devin un pic frustrata si sa ajung sa ma cuibaresc in bratele unei persoane care se arata incantata de acest fapt....si sa caut intelegere.....mi se pare cel mai patetic lucru si nu vreau sa ma mai intalnesc cu acest sentiment.
m-a socat articolul citit,tocmai ptr.faptul a exprima atat de bine caracterul omului,pe mine insami fara sa-mi dau seama ca poate fi chiar o boala grea.Ai nevoie de multa ambitie ptr. a reusi sa scapi,dar voi incerca
am citit cu atentie articolul si am constat cu mirare ca ma regasesc in majoritatea celor mentionate ; am 51 ani , singura , medic dentist , si as dori sa iau legatura cu cineva de specialitate ; pe scurt , am nevoie de ajutor .. Multumesc anticipat .
Posteaza comentariu