Situaţiile stresante pot să fie gestionate, astfel încât să nu-ţi afectezi sănătatea. Fiecare avem zile în care resimţim mai intens presiunea care se exercită asupra noastră la muncă sau acasă. Însă, este foarte important să înţelegem că printr-un control eficient al factorilor stresori putem să reducem foarte mult nivelul de stres.
Consumul inutil de energie şi epuizarea psihică generate de stres sunt alte două motive pentru care ar fi bine să începi să gestionezi mai bine situaţiile în care eşti stresată. Iată care sunt principalii paşi recomandaţi de celebrul Dr. Oz şi pe care să-i ai în vedere atunci când eşti stresată:
1. Gândeşte-te la sănătatea ta
Unele persoane nu sunt deloc conştiente de efectul dezastruos pe care îl are stresul asupra corpului lor. Trebuie să fii conştientă de faptul că stresul afectează direct sănătatea corpului. Chiar dacă în momentul culminant ţi se pare că nu ai cum să realizezi sarcinile care îţi cauzează stresul, vei constata că dacă încerci să gândeşti la rece şi să te organizezi lucrurile încep să se aranjeze. Prin urmare, elimină pe cât posibil factorii stresori din viaţa ta şi găseşte soluţii practice care te ajută să te relaxezi şi să te calmezi.
2. Acordă o importanţă maximă somnului
O noapte de somn bun poate să te facă să priveşti viaţa cu alţi ochi. Somnul este esenţial pentru sănătatea mentală, dar şi pentru întregul organism. Pe timpul nopţii, corpul se recuperează şi te va ajuta să rămâi calmă chiar şi în situaţiile stresante. Probabil că ai remarcat că după o noapte în care ai dormit prost eşti mult mai predispusă la stres şi stări de irascibilitate.
3. Respiră adânc!
Oxigenul este cel mai important nutrient, deoarece fiecare celulă din corp depinde de el, explică Dr. Oz care îţi recomandă să respiri adânc de mai multe ori pe zi. Acest exerciţiu de respiraţie te ajută la regenerarea pielii, limpezirea minţii şi la energizarea întregului organism, susţine expertul. În schimb, lipsa de oxigen poate să cauzeze probleme de concentrare, stare de vlăguială, depresie şi anxietate.
4. Hidratează-te!
Durerile de cap uşoare şi oboseala sunt două dintre principalele simptome care te anunţă că organismul tău este deshidratat, explică Dr. Oz. El atenţionează că simptomele stresului şi ale deshidratării sunt foarte uşor de confundat pentru că sunt similare: ritm cardiac accelerat, greaţă, oboseală şi dureri de cap.
Expertul propune limitarea consumul de cofeină şi băuturi carbogazoase, înlocuindu-le cu apă plată. Vei constata că starea ta va fi mult ameliorată.
5. Mănâncă sănătos!
Alimentaţia nesănătoasă are un mare impact asupra nivelului de stres, avertizează Dr. Oz. O dietă echilibrată şi sănătoasă asigură organismului nutrienţii de care are nevoie şi-l întăresc, ferindu-l de efectele nefaste ale stresului.