Contrar acestor impresii, sentimentele de tristete nu dureaza foarte mult - ele se intind pe o perioada de cateva ore, mergand pana la doua zile.
Tipul de tristete intensa care dureaza mult mai mult se numeste depresie.
Ce este tristetea?
Sentimentul de tristete face parte din categoria emotiilor umane si nu exista persoana care sa nu-l traiasca. De obicei devii prizonierul starilor de tristete cand pierzi ceva important, esti dezamagit de ceva (desfasurarea unei situatii) sau de cineva, cand ceva neplacut se intampla fie unui membru al familiei, fie unei persoane apropiate, fie cand esti singur.
Cand esti trist lumea se contureaza in nuante intunecate si neprietenoase; simti ca nu mai poti avea incredere in nimeni. Aceasta stare este de multe ori insotita de nevoia de a plange si nu putine sunt circumstantele in care lacrimile chiar daca sunt greu de oprit te linistesc si te ajuta sa te simti mai bine.
In unele situatii tristetea se exprima prin nevoia de a fi singur, determinandu-te sa te instrainezi de restul oamenilor.
In alte cazuri, din contra, doresti sa se afle cineva langa tine fie pentru a te sprijini cat timp treci prin aceste stari, fie pentru simplul motiv de a-ti tine companie.
De regula, daca vorbesti despre motivele care ti-au provocat supararea, tristetea dispare destul de repede. Intr-un final, cand reusesti sa-ti indepartezi starile de tristete te simti atat de usurat de parca ti-ai fi indepartat o mare greutate pe de suflet.
In ce cazuri este normal sa fii trist?
Resimtirea starilor de tristete din vreme in vreme este un proces natural specific firii umane. Cauzele pot fi extrem de diversificate:
- nu ai primit ceva la care visai de foarte mult timp (nu ai reusit sa-ti cumperi bluza la care te uiti lung de mai mult de o luna de zile, nu ai obtinut nota maxima chiar daca te-ai pregatit timp de doua saptamani, nu ai reusit sa vizitezi Gradina Botanica din Cluj cu toate ca te-ai aflat in oras pentru o perioada destul de indelungata, nu ai ajuns la concertul formatiei preferate chiar daca ti-ai achizitionat bilete din timp, nu ai putut pleca in concediu din cauza unor probleme neprevazute etc.);
- iti este dor de o persoana pe care nu ai vazut-o de mult timp;
- vrei sa fii prieten cu o persoana anume care te ignora complet si acest lucru te face sa nu mai ai o impresie atat de buna despre tine;
- o anumita afectiune te impiedica sa te afli alaturi de persoana draga.
Si lista poate continua. De cele mai multe ori tristetea se datoreaza pierderii sau separarii, unei schimbari neasteptate sau are legatura cu relatiile din cadrul familiei sau al cuplului.
Pierderea si separarea
Acesta este cel mai intalnit motiv al tristetii. Nimic nu se poate compara cu durerea de a pierde pe cineva drag. Indiferent ca e vorba de moartea unei rude, de decesul unui prieten drag sau de sucombarea animalului din casa durerea si apatia persista timp de saptamani sau poate chiar luni intregi. Un alt tip de pierdere, divortul, chiar daca are repercusiuni benefice este insotit si de sentimentele de tristete.
Schimbarile neasteptate
Schimbarile care implica lasarea unor lucruri sau persoane in urma ta precum in cazurile in care te muti in alt oras sau schimbi scoala influenteaza starile emotionale. Cateodata, imbogatirea familiei cu un nou membru iti poate cauza sentimentele de tristete, desi toata lumea sustine ca ar trebui sa fii fericit.
Dezamagirile
Dezamagiri de tipul pierderii unui joc pe care vroiai sa-l castigi, obtinerii unei note mici sau omiterii tale de pe lista invitatilor la o petrecere, iti afecteaza buna-dispozitie. In asemenea cazuri, tristetea este o reactie absolut normala. Intensitatea tristetii este direct proportionala cu importanta dezamagirilor cu care te confrunti.
Relatiile
In general, atmosfera dintr-o relatie ar trebui sa abunde in fericire si exuberanta. Tensiunile puternice, conflictele, neintelegerile marunte reprezinta situatii ce sunt insotite inevitabil de tristete, indiferent de durata si intensitatea lor.
Multi copii au tendinta de a nu-si asculta parintii din dorinta de a-si castiga mai repede independenta si maturitatea. Tipetele, criticile, discutiile referitoare la bani, haine, tunsoare si prieteni isi aroga un loc fruntas printre motivele caracteristice tristetii.
Cand devine tristetea o problema serioasa?
Daca sentimentul de tristete dureaza prea mult, doare prea tare si te determina sa nu te mai poti bucura de nici un lucru sau de nici o activitate degenereaza in depresie.
Semne si simptome ale depresiei:
- te simti singur sau parasit de toata lumea;
- nu se mai gaseste picatura de speranta in adancul sufletului tau;
- te simti vinovat sau lipsit de importanta;
- te simti neiubit, nedorit, exclus de toata lumea;
- esti irascibil in majoritatea timpului (te enerveaza orice lucru oricat ar fi de neinsemnat);
- lucrurile si-au pierdut amuzamentul si semnificatia pentru tine;
- ai probleme de concentrare (nu mai iti faci temele; nu mai poti citi, invata; eviti sa te mai uiti la televizor);
- esti lipsit de energie si obosit tot timpul;
- dormi prea mult sau prea putin;
- ai probleme de greutate - fie slabesti, fie te ingrasi prea mult;
- gandurile suicidare nu-ti mai dau pace;
- petreci mai mult timp de unul singur, ignorandu-ti prietenii;
- plangi foarte des, de multe ori fara motiv;
- esti in permanenta agitat (nu esti capabil sa stai si sa te relaxezi);
- prezinti dureri de cap, de stomac sau de piept.
Exista multi oameni care se confrunta cu depresii de diferite tipuri insa nu-si pot da seama de acest lucru. De obicei, parintele, profesorul sau un prieten apropiat observa ca ceva nu este in regula. Depresia, ca orice tulburare severa, se poate mostenie pe linie ereditara.
Copiii, adolescentii si adulti au de luptat impotriva depresiilor. Este vital pentru orice persoana, indiferent de varsta, sa contacteze cat mai rapid un medic specialist pentru solutionarea problemelor care au condus la depresie.
Comentariile 1-50 din 51
Parerea mea tristetea vine dar trebuie sa o lasi sa plece sa o pacalesti cu activitati sportive iesirii in aer liber etcccc...daca nu o pacalesti cu ceva ea nu pleaca de langa tine e ca o persoana .Fi pozitiv optimist si cu speranta in tine si in Dumnezeu
eu ma sumt singura din cauza ca toti colegi si aproape toti prieteni mei isi bat joc de mine....si un baiat ma tot baga in grupurile de pe facebook si o face duar ca sa si bata joc de mn.
Am ajuns la concluzia ca singura solutie este reprezentata de sinucidere...sa imi cer iertare? Nu, multumesc. Cand am urlat dupa ajutor, nimeni nu si-a cerut iertare pt ca am fost ignorat....Cu alte cuvinte....la dracu, cu toti!
Sunt atat de multe comentarii aici despre depresie, observ cata lume sufera din cauza asta si e mare pacat, dar cine vorbeste? O depresiva! As vrea sa fie mai usor, sa ne fie mai usor, nimeni nu poate sa inteleaga. Degeaba dam search pe Google si cautam oameni cu aceleasi probleme.... e degeaba. Fiecare are problema lui. As fi vrut sa am un comentariu spre ajutorul nostru, dar dupa cum se vede sunt un alt utilizator al acestui site in cautare de ajutor. Nu va dati batuti, o sa fie bine. Asta va promit!
Mereu sunt trist,plang cu motiv sau fara motiv,nu mai am chef de mancare...noaptea ma culc pe la 2 si ma trezesc la 4... Sunt asa din cauza parintiilor mei..pentru ca eu nu am parinti biologici ci vitregi... Si asta ma intristeaza cel mai mult.. Am avut si foarte multe ganduri de sinucidere.. Sunt asa de vreo 5 saptamani... Am fost la psiholog..psihiatrie.. mi-au dat tratament il i-au dar fara rezultate..Viata mea e over..
BUNA!, am citit majoritatea comentarilor,si sincer...imi este mila...,nu am cum sa ajut...,doar cu ceva solutii:daca cumva nu aveti o Biblie,puteti sa cititi pe net...,citind din Biblie puteti incetul cu incetul sa gasiti solutii,rezolvari...,nu costa NIMIC faceti o incercare...;a doua solutie este sa va rugati lui Dumnezeu sa va ajute,sa va inteleaga...,cum stiti sa va rugati...nu conteaza cum,dar sa va rugati,chiar si cu cuvintele voastre...;si inca un sfat;chiar de suferiti aici pe pamant o clipa...sa stiti ca totul este trecator...si intro zii se va sfarsii viata pe pamant...si ce folos...de acea iti spun ceva din inima,nu conteaza viata de aici...,conteaza cea viitore care este vesnica si nici odata nu se termina...deci cauta mantuirea cat mai ai timp,sa nu fie un prea tarziu.Sa sti ca orce ai fii facut daca vii la Dumnezeu si il rogi sa te ierte...si sa nu mai faci...,El te iarta,orce ai fii facut...,ca sar putea ca asta sa fie cauza de ce este atata suferinta interioara,este PACATUL;daca crezi ca ti-am cerut un lucru,nu il fa...,dar daca nu am cerut ceva greu,de ce sa nu incerci...,nu costa nimic...;daca se mai doresc explicatii puteti comenta si eu o sa va ajut cat pot,cu mare mare drag.
In viata aceasta niciodata nu am fost fericita,nu am avut parte de iubire,mereu am fost invinovatita de toate.Mi-e greu pentruca sunt tanara,acasa sunt singura cu parintii....nu am cu cine sa vorbesc cand ma apasa ceva :(( Cateodata ma gandesc ca ar fii fost mai bine daca nu ma nasteam
tot asa sunt si eu si vad ca nu sunt singura tot timpul plang mi frica sa ies singura la plimbare sau oriunde ...am tot timpul impresia ca mi se face rau daca ies singura si multe alte lucruri...oare ce se intampla cu mine?
Scriu acest comentariu pentru a ma elibera , nu am pe nimeni cu care sa imi impartasesc durerea. Sunt pleacata din tara de aproximativ 6 ani , de la varsta de 13 ani. La inceput totul a fost greu dar pana la urma am avut o viata ok. Vara asta insa a fost cea mai rea vara , cea mai rea perioada din viata mea , am mai fost trista...insa niciodata nu m-am mai simtit atat de singura si abandonata. Cu' mama mea ma inteleg rau , e tipul de mama foarte protectoare si nu pot sa suport deloc felul ei de a fi. Cu' tata relatia e ok , dar suntem mai mult ca 2 straini , nu prea vorbim. Am fost in vacanta la mare cu sora mea mai mare , si cand m-am intors am fost foarte surprinsa sa vad ca putinii prieteni pe care ii am aici pur si simplu m-au abandonat. Nimeni , absoult nimeni nu m-a intrebat cum mi-a fost , daca vreau sa ne vedem. Asa ca am incercat eu sa i-au legatura cu ei , dar nimeni nu putea sau avea deja alte planuri. Asta m-a intristat , si sa stau toata ziua in casa nu e prea placut pentru mine. In plus , de vreo 6 luni tineam legatura cu un baiat care ma placea , eu pe el nu prea insa adoram sa vorbesc cu el , ma simteat foate bine . De vreo 2 saptamni nu mai vorbeste cu mine , nu mai stiu nimic de el si din nu stiu ce motiv nu vrea sa imi raspunda la ultimul mesaj pe care i l-am trimis. Ma simt singura , ma simt trista...si nu stiu ce pot sa mai fac cu viata mea , pentru a cunaste lume si a putea fi inteleasa.
Sunt o adolescenta care s-a indragostit de un baiat mai mare cu 2-3- ani dar stie ca nu are sanse.la el.....se simte deprimata si trista..Nu stie ce sa faca si sta doar singura...nu mai are chef de nimic/de viata...(scuze pentru expunerea la persoana a 3-a)Ce sa fac?? :(
Am ajuns la concluzia ca viata chiar este foarte trista si fericirea este doar ceva de fatada.Doar iti dai impresia ca esti fericit cand de fapt totul din jurul tau este atat de trist incat iti dai seama ca viata unui om nu are sens ,la fel cum spunea si Emil Cioran, in jurul nostru e totul atat de trist incat nu mai vezi rostul. Nu vreau sa mor , m-am gandit la asta ,dar sunt curios daca depresia asta indelungata duce la nebunie sau chiar ceva mai grav. Totusi nu imi este frica de moarte, imi este frica de durere.Nu exista nimic pe lumea asta care sa ma faca fericit ,pentru ca fericirea nu exista oameni buni.Cine spune ca este fericit ,minte de rupe.Sunt sigur ca in capul lui stie ca nu o sa dureze foarte mult sentimentul asta "mincinos"
Am doar 15 ani,16 fara cateva saptamani,da stiu ca la varsta asta au loc multe schimbari, dar de ceva timp tristetea a revenit din nou in viata mea. De curand am inceput liceul, clasa a9a, colegi noi, profesori noi. In primele saptamani de scola totul ok,dar mai apoi scoala a devenit un calvar, un iad as putea spune.Profesorii erau ok, colegii la fel,dar eu simteam ca nu mai rezist,aveam mult de invatat,teme. Asa a inceput totul. Plangeam seara cand ma culcam,asta doar daca nu era mama acasa, plangeam dimineata de multe ori cand ma trezeam, cand nu stiam sa fac o tema plangeam si asa am inceput sa ma auto-critic:spuneam ca nu o sa reusesc sa devin ceea ce vreau, ca nu sunt buna de nimic. Aveam materii la care nu mai intelegeam nimic, ceea ce ma supara si mai tare deorece eu vroiam sa intelg macar putin sa fiu capabila sa rezolv exercitiile.In primul semestru am avut media 8,58 ceea a fost putin dramatic pt. mine deoarece in scoala generala nu am avut medie mai mica de 9,17,mama imi spunea sa nu ma mai supar ca asa e la liceu,dar eu nu puteam accepta faptul ca nu inteleg la unele materii, spre finalul semestrului am inceput sa imi revin,am acceptat media pe care am obtinut-o.Acum de cateva zile am dat un test la matematica am luat 4si ceva nu stiu daca e 5 sau 4,de atunci lumea mea s-a cam prabusit.Nu neaparat ca am luat 4 ci din cauza faptului ca nu am fost in stare sa obtin mai mult sa trec de aceasta bariera de care ma lovesc mai mereu la matematica si la chimie,insa la chimie macar mai intelg cate ceva.De atunci am inceput din nou sa plang,sa imi spun ca sunt o proasta,care nu face altceva decat sa se planga,ca nu o sa devin nimic, ca sunt doar un parazit,si asa mai departe. Nimeni nu stie despre ce mi se intampla desi daca i-as spune mamei sunt sigura ca m-ar ajuta,dar mie nu mi-a placut niciodata sa-i spun despre problemele mele deoarece imi place sa fiu independenta si nu vreau sa o ingrijorez,desi daca ar afla cum am mai spus m-ar ajuta si m-ar sutine moral. Mentionez ca inainte de toate acestea eram o persoana nu optimista mega-extra optimista, cu chef de viata,iar loviturile ce mi le dadea viata erau doar niste mici obstacole care ma ambitionau si mai mult, aveam un scop bine definit. Cam atat am avut de spus,daca a-ti trecut prin ceva asemanator si a-ti depasit va rog spuneti-mi cum. Multumesc! (Scuzati greselile de ortografie)
eu ma simt extrem de trist penru ca: ma tot gandesc si ma gandesc sunt cel mai mic din familie am sa mor ultimul voi vedea cum moare:tata,mama fratele,pisica sunt cel mai mic candva tot osa moara mama mea mamica mea
nu stiu cum sa incep si asta ma doare cel mai tare , am o mie de ganduri si nu le pot dezvalui,pot doar sa spun ca sunt foarte trista si as vrea tare mult sa scap intr-un fel ,sa pot "urla" de fericire. Viata mea e alcatuita din zeci de mii de zile urate , triste si pline de amaraciune. Inaine incercam sa ascund totul printr-un simplu zambet dar acum nu mai pot, acum sunt la limita,stau mereu trista , obrazul imi e mereu ud... Vreau sa ma ajutati, astept raspuns:((
am 38 de ani si nustiu sa fi fost vreodata fericita si tare ami doresc macar unpic din viata mea sa vad cum este sa te bucuri de tot ce este frumos in lume anvatatima ce sa fac ami doresc din tot sufletul sa descopar sa fiu bucuroasa va multumesc
Buna seara! Va rog sa -mi dati un sfat , de ceva timp sunt mai mereu fara pofta de viata nu mai ies in oras ma simt inhibata, mi-e rusine cind ies si pana la magazin merg repede sa ajung in casa,sunt suparata, NIMIC NU MAI MERGE BINE..singura mea bucurie este mâncarea..am inceput sa consum alcool foarte des ..atunci simt eu ca mai am pofta de vorbit cu cine..in rest nici la tel nu raspund, daca nu as avea un copil si o mama care am grija de ei nu stiu la cest as putea recurge,,,(
buna,am si eu o problema oarecum serioasa...trec prin niste momente destul de ciudate ,adica tot timpu sunt plictisit,mai mult stau in casa fara pofta de viata,am devenit foarte inchis in mine si lenes nu imi mai place sa ies pe afara nu comunic cu cei din jur si nu stiu ce ii cu mine;tin sa mentionez ca acum 2 3 ani eram total diferit.am nevoie de niste sfaturii.
Am cateva note mici la scoala si nu stiu ce sa fac .Sunt foarte trista.
si eu trec printr-o perioada de genul......desi ar trebui sa fiu fericita pentru ca am cam tot ce imi doresc nimic nu ma multumeste si ma enerveaza totul si plang din orice si tip mereu la prietenul meu si multe altele....ma prefac mereu ca sunt fericita sau bucuroasa si cateodata ma gandesc ca poate ar fi mai bn sa dispar dar nu stiu de ce mereu imi vine in minte in momentul ala tatal meu:(......ca sa fie bine totul pentru o perioada trebie sa plang sa ma descarc si apoi o iau de la capat.ce sa fac?:(
Ati aflat de legea atractiei?... Daca nu, interesati-va.
Cosmi nu sunt nici pe departe calificat dar din filme si emisiuni am inteles ca deseeori cand relatia parintilor se destrama copii considera ca au o vina si asta creeaza o stare care persista si te afecteaza in mod negativ si se pare ca singurul mod prin care sa treci peste acest impas e sa intelegi ca despartirea lor nu porneste in nici un fel de la tine si tine doar de ce simt ei unul pentru celalalt iar tu esti mai degraba o victima colaterala decat responsabil. Sper sa iti fie de ajutor.
Buna tuturor, lafel ca majoritatea oamenilor si eu ma confrunt deseori cu sintomele tristetii si problema mea sta in faptul ca ma afecteaza la munca, gresesc uneori sau mi se reproseaza anumite lucruri si sunt cuprins instantaneu de o stare foarte aiurea, cand gresesc e probabil un sentiment de vinovatie fata de fapta comisa si simt intr-o oarecare masura un gol in piept si devin mai mult sau mai putin ametit (zic eu) si starea persista, ore, si observ ca nu ma pot concentra, nu pot gandi/calcula limpede, sunt crispat si incapacitatea de a ma concentra duce la alte greseli. Aceste stari nu apar in viata de zi cu zi prea des si nici atunci cand sunt acuzat pe nedrept, doar atunci cand ma simt vinovat de ceva anume. Cunoaste cineva vreo solutie pentru aceasta situatie?
scuze am vrut sa scriu acolo,ca nu mai am incredere in nimeni dar am gresit va pup
Buna !sunt Andreea din galati,am citit toate comentariile si parca am simtit nevoia sa va scriu si eu putin despre mine,desi sunt o fire care numi place sa ma plang,am preferat sa va scriu aici decat sa vorbesc cu cineva apropiat....Cred ca traiesc o continua depresie,de un an jumate ma simt tot mai singura,muncesc in alta tara si simt ca numai traiesc...desi parintii mei ma incurajeaza mereu asta se intampla doar la telefon,e foarte greu sunt nopti in care plang fara motiv nu pot sa dorm nu am chef sa mananc simt ca parca nu se mai termina e foarte greu nu stiu cine mar putea ajuta pentru ca eu am incercat sa vorbesc cu cateva persoane dar toti imi spun acelas lucru ca va fi bine ,dar ma intreb cand ca e deja un an jumatate..Am simtiti nevoie sa va scriu,nu sa ma plang dar sunt de parere ca cand intri intr-o depresie e f greu sa mai iesi daca nu ai pe cineva,imi cer scuze de greselile literare .Sintomele mele sunt :plang degeaba fara motiv,dureri de cap si stomac,fumez foarte mult si sincer numai am incredere in tine....daca se gaseste cineva care sa vrea sa vorbeasca cu mine ma gaseste pe iubitata_dulce...va pup va doresc tot binele din lume ,si sanatate
Buna, cred ca sufar de depresie ,sunt foarte trist ,sufar din dragoste..mereu ma indragostesc de cine nu trebuie .am avut 3 experiente cu acelasi final in care eu sunt cel care sufera.am momente de fericire cand mi se da sperante si ma ridica la cer dupa care sunt refuzat categoric.ma iluzionez foarte repede..din simplul fapt ca lucrez inafara tarii si nu am prieteni m-am refugiat in internet si acum sincer urasc sa mai cunosc fete pe internet pentru ca putina lume sincera mai exista .la varsta de 31 de ani nu am reusit sa leg o relatie ..toate au esuat din principii .momentan am slabit si este si motivul straniu pentru care am fost refuzat cu putin timp in urma .cu toate acestea mai e inca putina speranta si continui sa visez la familia mea. momentan sunt trist toata ziua ,nu pot sa dorm si incep sa cred ca nimeni nu ma poate iubi ,de aici vine si frica de a mai cunoaste alta fata..
Ma simt aiurea in fiecare zi. Nu am prieteni,toata lumea ma ignora... De cand tatal meu si-a gasit o alta femeie,ma simt de parca lumea nu mai are nici un rost.Nici nu stiu ce viata mai e si asta.:((
de 2 ani is singura nu am prieten ma simt f singura nu am nici prietene ma sitmt vinovata blestemata plang in continu is trista nu mai stiu ce sa fac ma simt rau asa cum is:(((
Ma doare capu amameteli .. Nu vreau sa vorbesc cu nimeni nimic ..
nu trebuie sa fie nimeni trist ,am fost si eu o data dar mi-am dat seama ca D-zeu ma iubeste si de acolo de sus el stie de ce trecem prin asta ,trebuie sa invatam sa ne bucuram de orcie lucru .
Sunt super trista. Calculatorul meu se tot strica, familia ma uraste, nu ma pot relaxa, ma enervez des si plang continuuu ! Asta-i viata !
Depresia si tristetea e atunci cand nu reusesti sa iti cumperi un tricou preferat??? Pai si atunci cum se cheama starea pe care o ai cand persoana iubita, care a fost toata viata ta timp de 10 ani, te paraseste pentru altul si pleaca fara nici o explicatie. Cum se cheama starea in care te trezesti in mijlocul noptii si iti vine sa ii urli numele? Cum se numeste starea in care toata ziua ai ochii in lacrimi si te doare capul de la atata plans? Cum se numeste starea in care esti atunci cand ii gasesti un fir de par pe covor si il duci la buze sa ii mai simti mireasma inca odata? Cum se numeste starea in care nu mai ai aer si simti ca te scufunzi cu fiecare zi tot mai adanc? Cum se numeste starea in care chiar daca ai zeci de oameni in jurul tau tot singur esti si ai da toate miliardele de oameni de pe Terra doar pentru o singura persoana? Asta este tristete, asta este depresie, asta este suferinta....restul sunt doar dezamagiri temporare.....
ma simt ciudata in ultima vreme , parca nimeni nu ma intelege, stau tot timpul singura in camera mea, nu comunic cu nimeni, nu am prieteni,ma simt rau mereu, imi vine sa plang din orce, ma doare sufletul ca nimeni nu ma intelege, si nu reuseste sa-mi stea aproape, oare ce ar trebui sa fac ? chiar nu stiu, mam saturat de toate. va rog ajutati-ma?
ma simt singura,exclusa de toata lumea,vinovata plang des mai tot timpul aproape seara de seara,ma enerveaza orice lucru oricat ar fi de neinsemnat ma angrasi nu ma pot concentra la nimic raman pe ganduri si toate cele.din cauza unui barbat oare merita cand pe el nul intereseaza el e plecat mai tot timpul de acasa eu stau cu fetita nici cand plang nici cand sunt bolnava nu prea da importanta ce sa fac ?nu stiu sa iau o decizie e greu aici unde stau cu el de 2 ani de zile e departe familia mea si nu stiu ce decizie sa iau ptru cal iubesc dar nu mai pot continua asa ma simt foarte rau si lui nui pasa.
sergyu ... nu mai insista deoarece o sa ajungi sa te certi cu ea. isi va da seama ca simte acelasi lucru si ea pt tine dar v-a fi prea tarziu. crede-ma o stiu pe propria piele.... eu am tot incercat sa vb sa abordez pana ce am zis-o direct si cica se speriase,dar prostanacul era inlove de mine se vedea de la distanta...in fine o sa treaca ;) bafta
Din pacate m-am indragostit ce cea mai buna prietena a mea .. ea nu simte la fel am incercat de nenumarate ori sa ii spun ma evita elegant de fiecare data nu o inteleg parca simete la fel nu stiu ce sa mai cred acum sunt trist sau foarte ma simt pierdut am nevoie de sfaturi :/
Sora mea tipa mereu la mine.De o bucata simt ca toti prietenii ma-u parasit(prin urmare incerc sa-i evit).Simt ca ceilalti o considera mai buna pe sora mea decat pe mine(mereu ii fac pe plac).Mama tipa la mine mereu si parca nu ma mai suporta.Eu cer numai putina intelegere ca sa scap de depresia in care sunt.Oare cer prea mult?
denis dami add marius_Famous14 sa zicem ca am aceleasi probleme ca tine ...poate ne ajutam reciproc .
Sunt in depresie, am numai ganduri sucidare, ma simt fara energie, irascibil, sunt singur si ma simt vinovat, incerc sa plang, ochii mi se umezesc.
ganditi- va cum ar fi ca prietenul/prietena ta cea mai buna sa fie diagnosticat/a cu o boala grava... atunci vei putea sa zici ca esti trist, nu cand nu poti ajunge la concertul formatiei preferate incercati sa gasiti frumusetea vitetii in lucruri marunte... si credeti- ma, 90% dintre cei suferinzi doar au impresia ca sunt tristi
din cele 15 simptome eu am 14 ....nu mai suport pe nimeni sunt recalcitranta si mi-am lasat prietenii balta....nu pot scapa de aceasta depresie dar ca sa ma linistesc (deoarece plag incontinuu) ma duc si ma uit in oglinda si plang ceva vreme apoi incerc sa ma linistesc sa ma uit la tv ...dar nu prea pot am incercat asta de mai moolte ori si am sca[at putin de aceasta povara da nu ff moolt
De ce spun ca sunt sigura ca sufar de depresie este din cauza ca sunt aproape tot timpul trista.Cred k ma incadrez in toate cele 15 simptome descrise mai sus,nu pot sa invat,nu dorm deloc bine,ma simt rau,sunt trista mai tot timpu,nu am chef de nimic si de nimeni,tot timpu apelez la singuratae,simt ca am nevoie de afectiune si cei din jur nu mi o ofera si mai tare simt k ma intrestez.Sper sa imi revin mi as dori foarte mult sa imi dati niste sfaturi daca se poate cum sa invingem aceasta stare de depreseie tuturor celor care ne simtitm asa.Va multumesc!
Din 15 simptome ale depresiei ma regasesc in 13. In ultimul timp nu mai inteleg nimic din ce se intampla cu mine. Sunt prost dispusa mai tot timpul, simt nevoia sa fiu singura ,sa ma izolez de ceilalti dar in acelasi timp simt nevoia de a impartasi cuiva starile mele. Cred ca asta se datoreaza si faptului ca am schimbat anturajul,scoala, iar in familie parintii mei se cearta tot timpul. Nu stiu cat o sa mai pot suporta situatia asta cred ca o sa ajung sa-i urasc:(
Cred ca suntem tristi cand ne simtim dezamagiti si cineva sau toata lumea ne insala.Tistetea este una, depresia este alceva. Lupta cu depresia de la inceput pt.ca alfel poti sa o patesti rau!
Din 15 simptome am 11 :D I feel good! nu stiu daca sunt deprimat in adevaratul sens al cuvantului, sunt o persoana fara griji (ar tb sa am dar efectiv nu-mi fac pb pentru nimic) si sunt departe de orice gand sinucigas, pb e ca nu prea ma mai bucura nimic, sunt cam lipsit de entuziasm, nu-i vre-un leac pt asa ceva, nu c-as avea prea multa tragere de inima (considerand starea de spirit) dar oricum.. nu strica sa-ntreb :)
Nu sunt deloc de acord cu ideea ca in acele momente nu ne dau pace gandurile suicidare. S-a exagerat aici!:) Succes!
exista mari diferente intre tristete si depresie. contrar opiniilor generale depresia nu este sora mai mare si mai urata a tristetii, ci reprezinta o tulburarea psihica grava. toti oamenii se confrunta cu tristetea cand si cand, nu este insa valabila si viceversa (nu toata lumea sufera de depresie). Pentru cei ce nu sunt atenti, in text este specificat foarte clar ca aparitia gandurilor suicidare constituie unul din simtomele depresiei si nu ale tristetii. exista mai multe tipuri de depresie: depresie usoara, depresie clinica si mania. Poate ca intradevar gandurile suicidare nu apar in depresiile usoare care nu necesita medicatie, ci sunt solutionate prin diferite terapii. Insa, in cadrul depresiilor severe unul din simptomele ce este reclamat de foarte multi pacienti consta in marturisirea si recunoasterea gandurilor sinucigase. Mai mult chiar, sunt depresivi care au la activ cateva tentative sinucigase sau planuri extrem de detalitate privind propria moarta. Daca noi ne simtit "depresivi" in anumite momente si citind lista observam ca intradevar ni se si potrivesc diferite simptome nu inseamna ca trebuie sa generalizam. Daca tie nu ti se potrivesc anumite simtome este cazul sa te bucuri, mai ales daca vine vorba de ganduri suicidare. nu doresc nimanui sa traiasca chinuit de aceste ganduri. O zi buna! Sper ca nu am ofensat pe nimeni. Mi-am spus sincer parerea.
draga andreea viata este CRUDA. gandurile suicidare se concretizeaza pana la palpabil, chiar tragic in anumite situatii. Saptamana aceasta cazul de la Metrou Piata Iancului. Intra pe linkul urmator pentru a afla ce s-a intamplat acolo: [url]http://www.stiri24.ro/article.php?id=75883[/url] Caz nefericit? Un caz ca oricare altul?.....fiecare isi raspunde dupa cum simte...
in mare parte ai dreptate dar totusi cred ca se exagereaza putin si o sustin pe andreea din punctul asta de vedere . nu este obligatoriu sa ai astfel de ganduri daca ai depresie ci numai in cazul in care este atat de grava incat sa numai stii nimic despre tine . dupa cum bine stii sunt mai multe feluri de depresie asa ca nu este obligatoriu . cateodata spusele celor de pe cite se cam bat cap in cap dar aniway ai mare dreptate si ms pt cite-ul cu sinuciderea "}{ all girls ca nu sunt gay :)) "joke"
acum doua saptamani eram fericita la mare impreuna cu sotul meu.intruna din dimineti m-am simtit foarte rau si am mers la policlinica din Mangalia,mi-au facut o ecografie si au spus ca trebuie sa ma opereze neaparat de pietre la fiere.Am fost ingrozita si am plans de nu am mai stiut de mine,am plecat la Ploiesti ,caci de acolo sunt si m-am internat la spitalul CFR ,mi-au facut analize si nu mau gasit nici o piatra si prin urmare mau expernat.pana sa aflu rezultatul am plans mai tot timpul.ma simt aeriana am impresia ca nu ma pot concentra bine am ostare greu de explicat ,ma simt aiurita putin aeriana . intrebarea mea este .oare sa ma fi speriat atat atat de tare incat sa fi facut o depresie sau alceva pe sistem nervos? va rog ajutatima sa stiu ce se intimpla cu mine? va multumesc.
intr-o oarecare masura, toti avem accese de depresie,o asociem cu neimplinirea, insatisfactia pe diverse planuri, neajunsurile. In mod normal se trece usor peste ea. Insa daca persista, nu trebuie lasata asa, trebuie consultat medicul neaparat, altfel riscati sa ramaneti dependenti de-o gramada de medicamente, care va dau sentimentul de normalitate.
Posteaza comentariu