De ce suntem dependenti si de cine?

Exista momente in viata cand nevoia de a fi cu cineva este foarte puternica. Exista momente in viata cand nevoia de a fi singur este foarte puternica. Initial, copilul este intr-o relatie foarte stransa cu mama lui, treptat lucrul acesta se diminueaza.

Treptat, copilul isi gaseste propria capacitate de a fi singur, de a actiona in numele sau, de a avea propriile decizii si propriile actiuni. Etapa din viata in care domina "a fi cu cineva" este prima perioada, 0 - 1 an, cand copilul traieste efectiv prin cea care are grija de el. Inainte de aceasta, in perioada uterina, copilul este dependent intru totul de mama. Momentul clasic al afirmarii de sine, al dezvoltarii propriei capacitati de actiune, gandire, manifestare a propriei personalitati este perioada adolescentei.

In relatia cu copilul, mama resimte perioada de dependenta intr-un fel sau altul. In perioada de graviditate se poate simti mai completa, poate simti responsabilitate, grija, preocupare, interes, placere, etc. Ulterior are pe cineva de care are grija si care depinde de ea. Aceasta relatie pe care am putea-o numi "de dependenta a copilului fata de mama" este simtita de fiecare intr-un fel sau altul. Mama cunoaste anumite modificari in stilul sau, devine un pic schimbata.

Situatia este similara pentru perioada de afirmare, pentru perioada adolescentei. Acum mama nu se mai raporteaza la dependenta copilului si la independenta sa, la modul in care acesta se pregateste sa se separe de familie, de parinti, sa-si gaseasca propria vocatie, propriile experiente, propria autonomie.

In aceasta perioada incep revoltele, adolescentul resimte parintii ca fiind niste persoane care se opun afirmarii sale. Pe cat de importanta era nevoia de ei la inceputul existentei sale, pe atat apare nevoia de a se elibera, de a se afirma in fata lor. Nevoile copilului sunt schimbate.

Si atunci apare intrebarea: poate mama sa se adapteze la aceasta modificare? Este suficient de spontana pentru a-si intelege propriul copil, pentru a intelege ca in spatele unui comportament sau altul se ascunde un mesaj, o nevoie, o cerere a copilului?

Mai repede sau mai tarziu, copilul ajunge sa aiba propriile sale experiente, sa cunoasca pe cineva, sa se raporteze la cineva, sa aiba o experienta sexuala, sa formeze un cuplu.

Ajuns in cuplu, tanarul sau tanara este pusa in fata aceleiasi dileme: are pe de o parte nevoia de a simti o stare de bine, similara celei simtite candva in uterul matern si in bratele mamei, iar pe de alta parte are nevoia de a simti propria independenta, propria capacitate de a lua decizii in relatia cu partenerul.

Aceeasi intrebare apare: are ea capacitatea de a intelege nevoile partenerului, asteptarile acestuia, mesajele mai mult sau mai putin directe pe care le primeste?

La un moment dat, in acest cuplu va aparea un copil. Experienta de pana acum a mamei se va repercuta asupra copilului. Va aparea o investitie a copilului si in acelasi timp doua probleme - cum va reusi sa dea curs nevoilor de dependenta si independenta ale fiului sau fiicei iar pe de alta parte cum va simti nevoia de dependenta a sa precum si independenta sa.

Dependenta ei poate sa fie in mai multe situatii: pe de o parte fata de parintii sai cu care va simti mereu o relatie speciala. Cazul este frecvent si in ceea ce priveste relatia dintre el si mama (soacra ei), multe persoane invocand aceasta dependenta a lui ca fiind o problema in cadrul cuplului.

Dincolo de dependenta de parinti, exista dependenta de o anumita persoana care se manifesta cu o maxima amplitudine in momentele in care o persoana este "abandonata", cand pierde relatia pe care o are si pe care o considera ca o stare ideala. Aceste doua tipuri de dependenta sunt foarte raspandite si, intr-o forma sau alta, constituie motive importante pentru cei care apeleaza la o psihoterapie.

Dependenta la nivel profund are multiple cauze, este un proces care se desfasoara si care isi are debutul undeva in copilaria mica dar care continua de-a lungul anilor. La suprafata apare incapacitatea persoanei de a fi singura, de a putea sa aiba propriile rezultate, propriile succese, de a fi ea insasi.

O persoana dependenta se identifica cu reusitele sau cu trasaturile celeilalte si incearca sa se raporteze la aceasta intr-un mod care sa-i asigure stabilitatea, siguranta, increderea in ea.

Structurile dependente sunt mai vulnerabile atunci cand sunt singure, ele sunt mai dispuse sa nu aiba propriile conceptii sau propriile idei si, atunci cand adera la o anumita structura, matrice, persoana, idee, sunt gata sa se abandoneze acesteia, sa-si aloce toate resursele pentru a realiza "totul".

Mi se pare evident ca cea mai buna modalitate de abordare a dependentei este psihoterapia. Pe de alta parte cred ca este important sa se inteleaga ca dependenta nu este un defect, un lucru de care este necesar sa scapam ca si cum ar fi o boala.

Cred ca sunt suficiente persoane dependente care se simt bine in pielea lor, in fond un anumit grad de dependenta exista pentru toata lumea. Dar sunt suficiente momentele cand aceasta dependenta creeaza suferinta, creeaza incapacitatea de a te bucura de ceea ce iti ofera viata, iar momentele cu adevarat periculoase sunt cele in care un cuplu se separa.

Reactiile psihologice ale persoanelor dependente sunt cu atat mai ample, as putea spune ca suferinta lor este mai intensa, daca suferinta s-ar putea masura, compara. Dupa incetarea unei relatii, ele sunt mult mai dispuse sa intre in alta relatie, desi o alta parte din ele spune ca le este teama de aceasta noua suferinta. Astfel, de cele mai multe ori, se creeaza un conflict, o incapacitate de a lua o decizie.

Daca reusesc sa isi stabileasca o alta relatie, ea va constitui o forma de a fi cu vechea persoana. Ca si cum corpul lor ar fi aici, dar sufletul lor in relatia anterioara.

Evident, exista povesti diverse ale modului in care persoanele se considera pe sine si, ramane in esenta intrebarea: "ce iti doresti din aceasta viata?".