Cum să rămâi pozitivă în vremuri grele, în funcție de zodia ta

Să învățăm cum să rămânem pozitivi într-o lume haotică este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru noi înșine!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Tu ești o persoană pozitivă în mod normal, alegi să te simți bine cu tine însăți și te bucuri de viața ta, așa că tot timpul încerci să înlocuiești obiceiurile negative cu unele pozitive.

Tu te simți mai degrabă inspirată decât învinsă de greutățile vieții, pentru că te vei gândi la ce merge prost și vei încerca să schimbi situația. Să fii flexibilă și deschisă în fața schimbărilor te ajută să rămâi pozitivă.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci pentru a râmâne pozitivă este să limitezi numărul de ore pe care îl petreci urmărind știrile, stând online sau citind orice informație negativă și deprimantă.

Când ești prea expusă la negativitate, starea de spirit și nivelul de energie vor scădea, devenind nefericită și anxioasă.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Reușești aproape întotdeauna să-ți focalizezi atenția asupra aspectelor pozitive ale vieții în loc să te concentrezi pe probleme.

Faci tot ce poți pentru a aduce schimbări, fie că este vorba de voluntariat sau donații. De asemenea, cauți binele și micile bucurii ale vieții peste tot în jurul tău. Încerci să fii realistă cu tot ce se întâmplă, fără să îți pierzi însă optimismul. Și reușești!
 

Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!    

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Reușești să rămâi pozitivă având grijă de tine și de oamenii pe care îi iubești.

Încerci să nu îți faci prea multe planuri sau să te suprasoliciți singură. Știi că ai nevoie de activitate fizică în fiecare zi pentru a-ți limpezi mintea și pentru a te simți mai bine. Ai grijă de tine și ești atentă la modul în care îți petreci timpul, pentru că știi cât de important este să nu te grăbești, să mânânci bine și să zâmbești. Uneori, un simplu zâmbet te ajută să ai o dispoziție mai bună.

Leu(22 iulie - 22 august)

Pentru a râmâne pozitivă trebuie să te înconjori de oameni pozitivi care scot tot ce ai tu mai bun în tine.

Chiar dacă ai o mulțime de cunoștințe și admiratori, doar doi-trei îți sunt prieteni foarte apropiați. Nu ai timp pentru oamenii care te trag în jos, ci vrei ca cei din viața ta să te provoace să fii mai bună și să te ajute să evoluezi.  

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Reușești să rămâi pozitivă fie rezolvând o problemă, fie să creezi ceva cu propriile mâini.

Când ai activități creative obții un sentiment de pace și de mulțumire. Adori să înveți, așa că proiectele în care te implici nu trebuie să fie despre ceva la care ești deja bună, ci despre ceva cu totul necunoscut care te provoacă și te face să te simți bine în același timp.
 

Citește și: Ce impact are izolarea la domiciliu asupra ta, în funcție de zodie

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Dacă începi să devii puțin pesimistă, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să discuți cu un prieten sau cu un mentor care să te inspire.

A fi în jurul oamenilor pozitivi te face să te simți mai bun, iar comunicarea cu ei îți face și mai mult bine. Ai tendința de a vedea lucrurile din perspectiva altcuiva, iar atunci când treci printr-o perioadă mai dificilă, să vezi lumea din perspectiva unei persoane pozitive poate schimba complet lucrurile pentru tine.  

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Poți foarte ușor să intri într-o pasă proastă atunci când lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori, iar atunci îți alimentezi singură starea gândindu-te la cele mai rele scenarii.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a redeveni pozitivă este, pur și simplu, să râzi mai des. Dacă asta înseamnă să te uiți la o emisiune stupidă sau un videoclip haios cu pisici pe Youtube, atunci fă-o! Râsul este cel mai bun medicament pentru tine.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Cea mai bună modalitate de a rămâne pozitivă este să intri în contact cu natura.

Lumina soarelui, ciripitul păsărilor și foșnetele copacilor te duc într-o lume magică în care te liniștești. Trebuie să ieși în natură pentru a te simți mai bine. De asemenea, faptul că îți place aventura și adori drumețiile și călătoriile te ajută să capeți optimism cu privire la viitor și să fii încântată de ce urmează să experimentezi.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Ești o persoană foarte practică, dar asta nu înseamnă că nu apreciezi lucrurile bune din viața ta.

Când vei avea nevoie de o doză de optimism, fă-ți o listă cu toate lucrurile pentru care ești recunoscătoare și încearcă să nu le uiți. Lista ta va include locul de muncă, familia, un acoperiș deasupra capului și... mâncare. De asemenea, trezitul fără alarmă sau testarea pentru prima dată a unui desert inedit. Să enumeri micile bucurii ale vieții și să arunci o privire asupra listei atunci când simți nevoia te menține pozitivă.
 

Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!    

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Pentru a râmâne pozitivă, trebuie să te deconectezi de lume și să te bucuri de timpul petrecut de una singură.

Asta înseamnă că nu există nici social media, nici telefon. Astfel, poți medita și îți poți goli mintea. Dacă simți nevoia să te îndepărtezi de grijile și problemele care trebuie rezolvate este total în regulă. Totul este în regulă atât timp cât fuga de responsabilități nu este de lungă durată.  

Pești(19 februarie - 20 martie)

Poți scăpa de sentimentele negative fiind creativă: pictând, scriind sau cântând.

Dacă traversezi o perioadă dificilă, toate aceste lucruri te vor ajuta să conștientizezi frumusețea, bunătatea și dragostea care te înconjoară. Arta te ajută să rămâi pozitivă și să redescoperi micile bucurii ale vieții cărora uităm să le dăm importanță.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod