Dacă îţi petreci mai mult timp la serviciu şi mai puţin acasă, rişti să dai cu piciorul vieţii private şi tuturor bucuriilor care derivă de aici. De asemenea, dacă în viaţa personală te lupţi cu unele situaţii dificile, concentrarea asupra sarcinilor profesionale devine de-a dreptul imposibilă, oricât ai încerca.
Nu este întotdeauna uşor să faci faţă cerinţelor de la serviciu şi responsabilităţilor din viaţa privată. Pentru o mare parte dintre angajaţi, este o provocare permanentă să reducă nivelul general al stresului şi să menţină armonia în viaţa lor personală. Iată câteva idei care lucrează în interesul tău şi care te pot ajuta să îţi regăseşti echilibrul:
Profită de opţiunile pe care le ai. Interesează-te dacă angajatorul tău oferă şi permite un program de lucru flexibil, împărţirea responsabilităţilor cu restul colegilor din echipă sau delegarea în cazul anumitor activităţi. Flexibilitatea şi existenţa unor alternative te pot scuti de foarte mult stres şi îţi pot elibera o parte din program.
Ţine un jurnal. Ţine evidenţa tuturor lucrurilor pe care le faci timp de o saptamană. Include sarcinile legate de job, precum şi cele care nu au legătură cu serviciul. Decide ce anume este necesar şi care sunt activităţile care îţi aduc cele mai multe satisfacţii şi mulţumiri. Redu, renunţă la activităţile care nu îţi plac, pentru care nu ai timp sau pe care le faci doar dintr-un sentiment de vinovăţie. Dacă nu ai autoritatea de a lua decizii, discută cu superiorul tău despre acest lucru.
Gestionează-ţi timpul. Un calendar al familiei, conţinând cele mai importante date şi evenimente, precum şi o lista a sarcinilor de îndeplinit te vor ajuta şi ele să eviţi panica apropierii "termenului-limită".
Acordă-ţi timp doar pentru tine. În fiecare zi, acordă-ţi timp pentru o activitate care îţi face plăcere, cum ar fi mersul pe jos, câteva ore la sala de fitness, pentru întreţinere, sau ascultă muzică. Relaxează-te după o zi nebună de lucru citind, practicând yoga sau făcând o baie fierbinte.
Cel puţin o zi pe săptămână, destinată recreării. Scoate telefonul din priză, închide computerul şi televizorul. Descoperă care sunt activităţile pe care le poţi face împreună cu partenerul tău, cu membrii familiei şi prietenii, cum ar fi o ieşire la iarba verde, o plimbare cu barca sau un joc care să îi implice pe toţi. Fă-ţi timp pentru activităţile care te împlinesc sufleteşte şi care îţi fac plăcere. În acest fel, vei reuşi să îţi păstrezi sufletul mereu tânăr!
Ai grijă de zilele tale libere. Încearcă să îţi programezi măcar o parte dintre sarcinile de rutină în timpul săptămânii, astfel încât zilele tale libere şi week-end-urile să fie cât mai relaxante.
Odihneşte-te cât mai mult. Nu există nimic la fel de stresant şi cu potenţial periculos ca lucrul în condiţii de privare de somn. Productivitatea îţi este afectată, şi, de asemenea, poţi face greşeli costisitoare. În astfel de situaţii, este posibil să fii nevoită să lucrezi şi mai multe ore, peste program, pentru a recupera sau repara greşelile respective. Evită aceste situaţii acordându-ţi orele necesare de somn.
Cum să găseşti echilibrul perfect între job şi pasiuni?
Dacă îţi petreci mai mult timp la serviciu şi mai puţin acasă, rişti să dai cu piciorul vieţii private şi tuturor bucuriilor care derivă de aici. De asemenea, dacă în viaţa personală te lupţi cu unele situaţii dificile, concentrarea asupra sarcinilor profesionale devine de-a dreptul imposibilă, oricât ai încerca.