Cautam fericirea nu numai ca pe o incetare a durerii, ci si ca pe un scop in sine. Atat suferinta, cat si bucuria ne motiveaza sa ne schimbam. Odata ce emotiile ne-au atras atentia si incepem un dialog cu ele, putem invata anumite lucruri despre viata.
Ele ne dau informatii importante despre:
- ceea ce gandim (atat constient, cat si inconstient) despre trecut, prezent si viitor;
- telurile si valorile noastre profunde (chiar si despre cele pe care le-am ascuns de noi insine);
- scopul nostru in viata si modul in care ne definim, in ultima instanta, succesul.
De multe ori, nu suntem pe deplin constienti de ceea ce gandim. Pur si simplu lasam unele lucruri sa iasa din zona constienta pentru ca nu se potrivesc cu imaginea noastra despre viata. Poate ca in mod constient gandesc ca prietena mea este o persoana foarte buna deoarece eu sunt convinsa ca sunt o persoana buna si vreau ca toti oamenii din jurul meu sa fie buni.
Poate ca o invidiez inconstient si astfel prietenia noastra nu va fi una autentica. Faptul ca eu o invidiez pe frumusetea si telentele ei numeroase poate sa ma provoace sa fac remarci muscatoare si sa incerc sa fiu mai desteapta decat ea intr-un mod subtil. Oricine observa ca fac acest lucru poate trage concluzia ca sunt invidioasa. Chiar mai rau, pentru ca nu recunosc situatia, ma privez de sansa de a-mi ameliora stima de sine in mod creativ, imbunatatindu-mi imaginea de sine si dezvoltandu-mi propriile talente.
Poate ca va trebui sa reexaminez mesajele primite in trecut, cand mi se spunea ca nu sunt "un copil frumos". Recunoasterea acestui lucru imi va da puterea de a renunta la opiniile false si invechite si atunci voi putea incepe sa vad ca sunt un adult atragator, cu un viitor de succes.
Astfel de emotii ne dau ocazia sa:
- ne revizuim trecutul;
- ne revitalizam prezentul;
- ne redirectionam viitorul.
Emotiile ne arata de multe ori ca scopurile si valorile noastre sunt altfel decat credeam ca sunt. Desi aceasta nu e singura cauza, instalarea anxietatii ne poate arata ca nu ducem o viata autentica. Anxietatea ne loveste de multe ori in momentele care ar putea parea cele mai fericite sau de succes.
De multe ori este surprinzator cand o persoana cu multe realizari simte ca nu s-a implinit, in timp ce o persoana care a obtinut mult mai putine se poate simti foarte realizata. In general, oamenii au nevoie de o actualizare de sine, adica de a-si atinge potentialul maxim de dezvoltare. Nu ne putem cumpara sau mosteni scopul, trebuie sa il realizam. Numai realizarea acestui scop ne poate da un sentiment de succes. Emotiile, mai ales cele negative, ne spun cand am deviat de la traseu, pe parcursul calatoriei. Emotiile sunt corectori ai traiectoriei noastre si ne vor ajuta sa ajungem la destinatie.
Invatarea emotionala
Cand simtim o emotie trecem printr-un ciclu de invatare. Emotia este declansata de un eveniment care poate fi foarte dramatic sau atat de marunt, incat este cu greu de observat. Raspunsul ar putea fi o furie incontrolabila, zvarcoliri de durere, un sentiment amar de vinovatie, desensibilizarea depresiei. Sau poate fi reprezentat de emotiile premergatoare iubirii, inceputul sperantei sau o senzatie trecatoare de bucurie.
Oricare ar fi raspunsul emotional, acesta ne da posibilitatea de a privi viata altfel si de a ne examina unele dintre ipoteze, valorile si convingerile noastre. Dupa ce am facut aceasta putem schimba o parte din rationamentul care ne-a adus la aceasta stare emotionala. Acest lucru ne poate conduce la atitudini si poate chiar la comportamente noi. Daca invatam lectia pe care ne-o indica emotia, putem sparge cercul vicios. Daca nu, situatia tinde sa se repete ca intr-un ciclu al unui "feedback" negativ:
- Etapa 1 - un eveniment, o intamplare, un agent declansator;
- Etapa 2 - raspunsul emotional;
- Etapa 3 - ocazia de a ne revizui reactiile emotionale, examinandu-ne ipotezele, valorile si credintele despre viata;
- Etapa 4 - noi atitudini si actiuni, un nou comportament;
- Etapa 5 - o viata noua, reactii emotionale revizuite.
Vom avea intotdeauna stimuli emotionali cu care sa ne luptam si mereu va exista un raspuns emotional. Etapa a treia este foarte interesanta, pentru ca atunci avem ocazia de a ne revizui raspunsurile emotionale, examinandu-ne presupunerile, valorile si credintele despre viata. Daca nu am reusit sa parcurgem etapa a treia, atunci vom repeta pur si simplu schema de comportament.
Dar daca reusim sa o parcurgem, atunci vom ajunge la etapa a patra, ceea ce inseamna ca vom dobandi atitudini si comportamente noi in urma invatarii. Pentru ca propriul nostru comportament este diferit, vom provoca un comportament diferit la ceilalti, lucru care ne-ar putea face viata mai placuta. In etapa a cincea ne putem simti ca si cum am fi renascut.
Viata devine mai profunda, se deschide. Raspunsurile noastre emotionale se schimba, iar lucrurile care ne-ar fi enervat sau deprimat in trecut acum ne trezesc doar un zambet fortat. Energia emotionala care ne-a consumat atat de mult poate fi folosita de aici inainte in scopuri creative.
Informatiile au fost preluate din cartea "Transformarea sentimentelor - o conditie a succesului" - Frances Wilks - tradusa de Alexandra Bors, Editura Curtea veche, Bucuresti: 2003, www.curteaveche.ro