Cum îţi sabotezi dieta, în funcţie de zodia ta

Să ţii o dietă nu e un lucru deloc uşor. Ea presupune multă răbdare şi nu toată lumea reuşeşte să o ducă la bun sfârşit!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Tu eşti prea impulsivă pentru disciplină.

S-ar putea să îţi fi anunţat deja prietenii şi familia că ţii dietă, dar azi mănânci o gogoaşă plină de ciocolată. Incapacitatea ta de a spune nu unei ispite este extrem de serioasă. Dacă nu ai avea tentaţii în jur, chiar ai putea să urmezi un regim alimentar. Dar, din păcate pentru tine, ispita este peste tot. Dacă cineva te întreabă dacă vrei să mergi şi tu la fast-food, nu stai pe gânduri înainte de a accepta. Nu ştii ce e aceea disciplină, deoarece comportamentul tău impulsiv îţi conduce aproape toate acţiunile.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Tu ai putea să urmezi o dietă, dar preferi să comanzi o pizza delicioasă în schimb.

Ai prefera chiar să îţi fie livrată la pat, astfel încât nici măcar să nu mai fie nevoie să te ridici. Dieta nu este pentru tine, pentru că eşti prea leneşă pentru a depune vreun efort. Ştii că dieta presupune gătit, autocontrol şi convingerea că nu trebuie să chelui bani pe fast-food pentru că ai mâncare acasă. Da, poţi să ştii toate aceste lucruri, dar când vei ajunge acasă realizezi că nu ai energie pentru prepararea mâncării şi vei fi tentată, cel mai probabil, să comanzi ceva nesănătos.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Ai putea fi tentată să crezi că dieta ta funcţionează surprinzător de bine, dar nu e deloc aşa.

Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este pentru că întotdeauna ai tendiţa de a exagera. Dacă mănânci o salată la prânz, atunci iei o cină nesănătoasă. Dacă mănânci corect întreaga săptămână, în weekend recuperezi tot. Compromisul nu este niciodată un lucru bun atunci când vine vorba de o cură. Tot ce trebuie să faci este să îţi conştientizezi obiceiurile proaste. Deşi s-ar putea să te lauzi prietenilor că poţi mânca tot ce vrei fără să te îngraşi, doar te minţi singură.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Atunci când ţii dietă, plângi după toate alimentele pe care nu le mai poţi consuma.

La revedere, burgeri! Îţi este destul de greu să te desparţi de aceste mâncăruri pe care le adorai. Dacă dieta ta dă greş este pentru că ai un punct sensibil pentru mâncarea rapidă şi nesănătoasă. Chiar dacă te simţi destul de inconfortabil după ce o consumi, adori satisfacţia pe care o simţi în momentul în care mănânci.

Leu(22 iulie - 22 august)

Orice e prea mult poate fi un lucru rău.

Ştii că shoppingul ar putea să te facă să te simţi bine pe moment, dar ştii cât de supărată vei fi când vei vedea cât ai cheltuit. Acelaşi lucru este valabil şi pentru dietă. Prea multe alimente nesănătoase te pot îmbolnăvi şi te pot face să te simţi umflată. Chiar şi alimentele sănătoase consumate în exces îţi vor face rău. Doar pentru că este weekend nu înseamnă că trebuie să bei mai mult alcool decât de obicei sau să faci maraton la fast-food-uri. Moderaţia este cheia aici, dar când îţi place ceva foarte mult, vrei totul imediat.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Cel mai probabil tu exagerezi cu dieta.

Dacă simţi că nu funcţionează aşa cum ai vrea, vei fi tentată să o duci la un nivel total greşit şi nesănătos. Asta înseamnă să îţi limitezi prea mult alimentaţia, inclusiv să renunţi la alimentele care sunt de fapt bune pentru tine. S-ar putea să nu ştii că faci lucruri care îţi provoacă mai mult rău decât bune, dar îţi vei da seama destul de repede. Cel mai probabil te vei îmbolnăvi înainte de a slăbi. Nu primeşti suficienţi nutrienţi, te simţi slăbită şi ai dureri de cap, totul îţi va sabota dieta.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Tu chiar îţi doreşti să ai rezultate în urma dietei.

Dar există ceva care te împiedică să găseşti un echilibru între moderaţie şi răsfăţ exagerat. O săptămână poţi mânca perfect sănătos, iar în alta nu poţi să îţi începi ziua fără o cafea cu gheaţă şi o gogoaşă. Tu găseşti echilibru în tot ceea ce faci în viaţă, dar nu şi atunci când vine vorba de alimentaţie. Ştii că dieta va fi dificilă şi eşti dispusă să o adopţi, dar doreşti, de asemenea, să o faci cât mai uşoară posibil.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Când te gândeşti la toate lucrurile pe care vrei să le faci în viaţă, tu ai ţeluri mari.

Te gândeşti la toate modurile în care te poţi face să te simţi mai bine, să arăţi mai bine, dar problema este să şi faci primul pas. Vrei să începi, dar nu poţi. Singurul motiv care te împiedică să urmezi o dietă este faptul că te gândeşti că nu vei reuşi, ţi-e teamă că nu va funcţiona sau nu o vei putea ţine. Ai standarde foarte ridicate, dar să le faci să devină realitate este un lucru greu pentru tine. Eşti atât de îngrijorată că vei mânca ceva ce nu trebuie sau că vei munci mult la sală fără să vezi vreun rezultat încât nici nu mai încerci toate aceste lucruri.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Atunci când vine vorba de relaţii şi de dietă, niciodată nu te implici pe deplin.

Există responsabilităţi pe ar trebui să ţi le asumi şi să te autodisciplinezi, dar acestea sunt lucruri pe care nu le poţi înţelege. Dacă dieta ta eşuează, întreabă-te cât de devotată eşti. Să ţii dietă nu e un lucru deloc uşor şi dacă nu depui eforturi pentru a reuşi, atunci vei obţine exact efectul opus de fiecare dată: vei eşua.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Tu eşti una dintre zodiile care ţine dietă şi se vede având succes.

Dar e la fel de probabil să eşuezi la fel ca oricine altcineva. De ce? Pentru că eşti foarte nerăbdătoare. Aştepţi rezultate rapide, iar dieta necesită timp şi răbdare. Eşti genul de persoană care mănâncă un sfert de fruct şi bea puţină apă, iar apoi se întreabă când va începe să devină sănătoasă. Eşti foarte disciplinată, dar dacă nu eşti răbdătoare, nu vei reuşi niciodată!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Tu îţi doreşti mult ca dieta ta să aibă rezultate, dar trebuie să o începi şi să vezi progresul.

Problema ta nu este că eşti lenesă, ci că nu te poţi concentra pe prezent. Eşti genul de persoană care îşi face planul, dar care nu îl pune în aplicare. Ce te opreşte? Ei bine, mereu găseşti motive. Nu poţi săpătămâna aceasta pentru că pleci în vacanţă, nu poţi în mijlocul săptămânii pentru că dietele se încep lunea. Inventezi tot felul de scuze care te duc spre eşec.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Când ţii o dietă, te bazezi prea mult pe sentimente, când de fapt ar trebui să te foloseşti de raţiune pentru a reuşi.

Dacă eşuezi constant cu dietele tale, asta este pentru că faci sacrificii fără un plan de acţiune. Eşti, practic, martirul zodiacului. Vei renunţa la consumul de zahăr, gluten, cofeină şi alcool, dar fără vreu plan de acţiune. Ce vei mai consuma dacă scoţi toate aceste lucruri din alimentaţie? Sau faci sacrificii doar pentru a-i face pe cei din jur să-ţi admire ambiţia şi capacitatea de autodisciplinare? Trebuie să ştii ce vrei, altfel nu vei reuşi.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod