Cum este resimtita invidia?

Din cand in cand, fiecare dintre noi are momente de invidie: "De ce-ar fi el/ea mai presus decat mine?", "Unora totul le merge struna". Invidia este o emotie intensa, extrem de dureroasa - simti o strangere in zona pieptului, respiratia devine suieratoare, iar sangele parca nu mai reuseste sa-ti irige fata, care devine palida.

Invidia si gelozia sunt legate intre ele. Totusi, exista si mari diferente. Gelozia seamana cu invidia, dar implica intotdeauna trei persoane. Persoana geloasa se teme ca altcineva ii va lua persoana iubita. O alta versiune a geloziei apare cand o a treia persoana este geloasa pe un cuplu si vrea sa-i desparta pe parteneri.
Invidia este deseori insotita de depresie si rusine. In poemul "Metamorfoze", poetul Ovidiu descrie foarte bine invidia: "vagauna murdara si dezgustatoare in care locuieste invidia, o gaura infricosatoare si intunecata, invadata de frig care-ti impietreste inima, fara a fi vreodata incalzita de focul vesel, vesnic invaluita in amaraciune." Invidia, ca si gelozia, prospera din cauza diferentelor dintre oameni. Aceste diferente sunt de mai multe feluri (Ros si Jeremy Holmes, "Ecologia starilor sufletesti"):

•  diferente biologice minore arbitrare. Unele n-au nici o semnificatie in sine: culoarea parului sau a ochilor, daca ne place sau nu gustul de avocado;

•  variabilitatea inzestrarilor biologice.
  Variem ca inaltime, inteligenta, muzicalitate si asa mai departe; desi aceste talente pot fi incurajate sau ignorate, in functie de circumstante, exista limite impuse de mostenirea genetica.

•  diferentele sociale arbitrare: faptul ca ne-am nascut intr-o tara bogata sau saraca si intr-o clasa sociala sau in alta este o chestiune de sansa.

Atitudinile sociale influenteaza si felul in care ne percepem diferentele biologice - culoarea pielii este cel mai evident exemplu, altul fiind sexul. Cu cat obiectul invidiei noastre se afla mai sus, cu atat noi ne plasam mai jos: "Are totul: arata bine, are un serviciu bun, bani, un sot iubitor, iar eu n-am nimic, absolut nimic!".

Cand ne cuprinde invidia, uitam toate lucrurile bune legate de noi insine si ne obsedeaza numai ceea ce nu suntem sau nu avem. Invidia apare din insecuritate si din prea putin respect de sine. Cand suntem invidiosi, incetam sa mai credem in noi insine si inzestram obiectul invidiei cu toate atributele ideale pe care noi nu le posedam.

Deoarece invidia este o emotie atat de incomoda, de multe ori facem eforturi mari pentru a nu-i simti impunsaturile dureroase. Alegem rolul criticului, spunand ca obiectul invidiei nu are nici o valoare. Insa un ascultator atent poate simti foarte repede invidia in astfel de critici dispretuitoare, care pot rani foarte tare persoana careia ii sunt adresate.

Invidia poate fi si stimulul care ne impinge spre autodezvoltare. Ea contine germenii idealului la care aspiram, ceea ce ne poate ajuta sa ne pretuim calitatile si sa ne straduim sa le atingem pe cele dorite. In acelasi timp, daca reusim sa patrundem in adancul invidiei noastre, ne vom da seama ca realitatea nu e niciodata ideala, ca tocmai imperfectiunea noastra ne face sa fim intregi, ca numai datorita luptei, pierderii si schimbarii este viata interesanta si plina de sens.