Cum alegem sa fim cei "mici si rai"?

Unele roluri sau etichete sunt prestigioase, altele sunt compromitatoare, unele sunt facil de obtinut, altele dimpotriva. Modul in care individul isi defineste  propriul rol si daca il accepta sau il indeplineste intr-un mod superficial sau inadecvat, constituie o problema subiectiva, de alegere.


De ce un rol negativ in societate, familie

Negativul, prin contrast cu pozitivul, pune in evidenta normalitatea sociala si individuala. Astfel, avem nevoie de exemple negative pentru un scop educativ.

Frustrarea cere "tapi ispasitori" care exercita un efect cathartic. Insa cu cat este mai mare distanta dintre prescriptiile morale si comportamentul social, cu atat se va simti mai acut nevoia de a sacrifica "tapi ispasitori" care sa preia responsabilitatile si poverile. Nu doar societatea, ci si fiecare familie in parte are nevoie de "tapi ispasitori".


De ce alegem si cum interiorizam un astfel de rol?

Scenariul: este propria poveste de viata. Incepem sa o scriem de la nastere, pana la patru ani deja am decis asupra elementelor esentiale ale intrigii, iar pana la sapte ani am adaugat deja toate detaliile principale ale povestii. Pana la 12 ani o mai cizelam, iar apoi o mai revizuim cate putin in adolescenta. Este un plan de viata asupra caruia copilul decide in functie de modul in care percepe realitatea si reprezinta cea mai buna strategie de supravietuire a copilului, uneori intr-o lume ostila. Deciziile din scenariu se fac pe baza emotiilor si testarii realitatii de catre copil.

Micul Profesor: sau Adultul din Copil. Cele mai multe decizii ale copilului provin din sentimente, iar elementele pe care se poate baza in actul decizional provin din modul sau de a percepe lumea (bazat pe intuitii si impresii de moment) care este diferit de cel al adultilor. El este cel care ia deciziile cu privire la ce vom face, este foarte creativ, spontan si gaseste strategii pentru a rezolva problemele, se dezvolta pe parcurs ce copilul creste.

Copilul ia deciziile din scenariu ca si raspuns la propria perceptie despre cele ce se petrec in jurul sau. De aceea, mesajele pe care copii le percep de la parinti in principal (sau alte figure semnificative) sunt foarte importante.

1. Mesajele din scenariu se pot transmite atat verbal, cat si non-verbal sau combinat.

Parintii pot spune zambind atunci cand copilul incalca o regula "Ce fetita/ baietel neastamparat avem" - si copilul, interpretand gresit va folosi acest comportament ca si strategie de a atrage simpatia celorlalti.

 2. Atat mesajele verbale, cat si cele non-verbale pot contine un element de modelare.

Copii mici sunt foarte receptivi la ceea ce se petrece in jur si niste observatori foarte intuitivi. Folosind strategiile Micului Profesor (un mic adult intuitiv) de testare a realitatii, copilul cauta permanent sa gaseasca solutii la intrebarea: "cum obtin mai bine ceea ce doresc sa am?"

Oricarui copil ii place sa stea cu bunicii si sa auda povesti cat mai multe. Aude povesti de la bunicul lui despre cum se distra el cand era mic si cate pozne facea: fugea de la scoala la scaldat. Toata lumea rade si zambeste amuzata, eventual bunica zice cu afectiune: "a fost un copil obraznic si rasfatat de mama lui".  Decizia luata va fi: "Pentru a obtine atentia si aprecierea pe care o doresc e nevoie sa fiu obraznica (rea) ca si bunicul". Aceasta este o decizie a Micului Profesor care nu are capacitatea de a intelege finalitatea actiunilor, consecintele pe termen lung, dar identifica rapid strategiile optime si una dintre ele este modelarea.

Sau atunci cand unei fetite i se refuza ceva pe principiul ca "fetele cuminti nu se joaca asa, astea sunt jocuri de baieti", ea va gasi probabil o strategie foarte ingenioasa ( Micul Profesor) de a-si satisface curiozitatea si placerea. Daca fetitele cuminti nu pot face acel lucru, cu siguranta cele rele da. Si atunci pentru a obtine ceea ce vrea va decide sa fie "fetita rea", macar pentru o perioada.

3.

Mesajele din scenariu pot fi transmise sub forma de comenzi sau atribuiri.

Multe mesaje pot fi transmise sub forma unor comenzi directe: "Du-te si bate pe altcineva la cap!", "Incearca singur si daca nu reusesti din prima te ajut!".  Majoritatea parintilor transmit copiilor astfel de mesaje, care pot fi interpretate de copii astfel: "sunt rau, obositor" sau "pot obtine atentie doar daca nu fac bine".

De cele mai multe ori insa nu i se spune copilului doar ce trebuie sa faca, ci si ce este. Acest gen de mesaje se numeste atribuire: "Ai fost un copil rau si obraznic de cand te-ai nascut"; "Esti rau".

Atribuiri pot fi transmise indirect atunci cand parintele vorbeste despre copil cu altcineva, in prezenta acestuia sau intr-un mod care va ajunge la cunostinta acestuia: "Tata spune ca esti o pacoste"; "Ne ingrijoreaza ca e asa neastamparat"; "E neastamparat, dar se zice ca asta e semn de inteligenta"

Sau in anumite familii atribuirile sunt transmise din generatie in generatie: "semeni cu ...", "esti obraznic ca si tatal tau".


4. Evenimente traumatice

Disparitia  unui parinte (chiar si numai temporara uneori) poate determina o decizie de genul "Sunt o persoana rea si de asta m-a parasit" sau "Oamenii buni dispar sau mor deci e mai bine sa fiu rau".

Aceste concepte ne ajuta sa intelegem cauzele pentru care oamenii se comporta asa cum o fac, uneori in mod auto-distructiv chiar. Deciziile luate in copilarie ne pot conduce viata in mod inconstient, deoarece ceea ce facem deseori este doar sa ne adaptam lumea pentru a ne justifica deciziile noastre timpurii.
Incercam sa facem fata problemelor, reluand strategiile din copilarie care insa nu mai sunt adecvate. Ne "confirmam" astfel credintele noastre din scenariu si ne putem asfel apropia cu inca un pas de scena finala a povestirii noastre preferate.

Articol realizat de Laura Lucanu, psiholog Clinica AQUAMARINE,  info@aquamarine.ro