Rac(22 iunie - 21 iulie)
Viaţa ta va fi relativ ferită de cumpene, însă asta nu înseamnă că toate problemele te vor ocoli.
Vei avea parte de crize conjugale sau de boli serioase, însă nimic nu te va doborî. Ai puterea de a o lua mereu de la capăt cu riscul de a rămâne în cele din urmă singură, însă chiar şi aşa îţi duce viaţa cu demnitate.
Leu(22 iulie - 22 august)
Puterea pe care vei ajunge la un moment dat să o ai îţi va crea probleme grave.
Cumpenele tale au legătură cu banii şi cu viaţa haotică pe care o adopţi în prima jumătate a vieţii. Pe plan sentimental vei primi o palmă serioasă, care probabil te va aduce cu picioarele pe pâmânt.
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Vei întâmpina cumpene din cauza sănătăţii pe care nu o protejezi deloc pe tot parcursul vieţii.
Te consumi din orice, eşti stresată şi pesimistă, iar depresia sau un atac cerebral te poate pune la pământ. Problemele grave pe care rişti să le ai pot fi foarte uşor împiedicate!
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Şi starea de sănătate, dar şi problemele în amor îţi pot aduce cumpene.
E posibil să fii trădată în dragoste, lucru care te va marca pe viaţă şi peste care nu vei putea trece prea uşor. Poţi să suferi chiar şi un atac de cord din cauza frustrărilor pe care le acumulezi pe parcursul traseului tău.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Eşti teribilistă şi îţi place să îţi asumi riscuri chiar dacă ştii că ai putea să îţi pierzi viaţa.
Un accident va fi iminent în condiţiile în care alegi să trăieşti astfel, însă vei reuşi să te redresezi. La finalul vieţii te poţi alege cu o boală extrem de gravă!
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Din cauza personalităţii tale dificile, îţi poţi face o mulţime de duşmani de-a lungul vieţii.
Drept urmare, unul dintre ei sau chiar mai mulţi îţi pot face mai mult rău decât ţi-ai imagina. O cumpănă legată de familie este cea care te va distruge pentru că pierderea unei persoane drage te face să îţi pierzi sensul pe acest pământ.
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
E posibil ca din cauza sensibilităţii cu care eşti înzestrată să dezvolţi probleme psihice serioase.
De la asta până la accidentări nu mai este decât un pas, pentru că cele două situaţii sunt în strânsă legătură. Pentru a evita să îţi provoci singură rău, ar trebui să nu mai pui chiar totul la suflet şi să nu faci dintr-un nimic o tragedie!
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Cele mai mari cumpene ale vieţii tale vor avea legătură cu faptul că nu eşti deloc organizată, eşti uşor profitoare şi nu eşti sinceră.
Din fericire pentru tine, indiferent de necazurile pe care le întâmpini din aceste trei cauze, îţi asumi întotdeauna eşecurile şi ai puterea de a o lua mereu de la capăt.
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Cumpenele pe care le vei întâmpina de-a lungul vieţii vor fi strâns legate de imaturitatea şi naivitatea ta.
Eşti foarte uşor influenţabilă, cei din jurul tău manipulându-te ân aşa fel încât să ajungi în situaţii critice. Cel mai probabil cele mai grave probleme se vor petrece pe plan sentimental.
Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Deşi nu eşti adepta schimbărilor, viaţa te poate duce în situaţii pe care nu ţi le doreşti şi pe care nu le poţi controla.
Cumpenele vieţii tale vor avea legătură cu starea ta de sănătate, aşa că nu este exclus să ai parte de accidente sau boli în partea a doua a vieţii. Din fericire, eşti puternică, aşa că vei reuşi să îţi revii!
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Sănătatea îţi va crea mari probleme şi asta doar din cauza stilului tău de viaţă extrem de agitat.
Nu ştii să te opreşti când este cazul şi nu te tratezi de la primele semnale pe care şi le transmite organismul. Nu ai deloc grijă de tine şi acţionezi de cele mai multe ori iresponsabil, fără să te gândeşti la consecinţe.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Eşti predispusă la accidente prin prisma locului tău de muncă, de aceea nu vei fi ferită de cumpene din această cauză.
Nici dramele familiale nu sutn excluse, aşa că ai putea trece prin numeroase necazuri de-a lungul vieţii tale. Te laşi de cele mai multe ori purtată de vânt şi te trezeşti în situaţii critice fără să mai poţi schimba ceva.