E minunat să ai prieteni care ştiu să te facă să râzi chiar şi în cele mai dificile momente ale tale. Iată care sunt zodiile cu un mare simţ al umorului!
Când nu ai o zi prea bună, e important să ai în jur oersoană pozitivă şi veselă. Cine nu ar vrea să aibă astfel de prieteni, sau măcar unul?
Iată 5 zodii extrem de amuzante:
Gemeni
Gemenii vor avea mereu cele mai extraordinare lucruri de spus. Au mereu glume inteligente în mânecă. Dacă le poveşteşti ceva, cu siguranţă vor avea câteva comentarii extrem de amuzante de adăugat. Ei pot vedea cu uşurinţă situaţiile haioase mai mult decât o fac alţii, iar glumele lor fac să râdă pe oricine.
Nativul din această zodie e genul de om care are carisma unui comediant.
Rac
Un Rac poate găsi ceva amuzant în orice situaţie. El se va axa pe lucrurile mici care îl fac să râdă şi te va face şi pe tine să ai o astfel de reacţie. Dacă te afli în public cu el, îţi va arăta atâtea lucruri drăguţe despre care să chicotiţi. Ceea ce îl face special e faptul că vede latura amuzantă în detaliile pe care alţii nici nu le observă. El e mereu distractiv pentru că simţul umorului cu care e înzestrat e absolut adorabil.
Scorpion
Un Scorpion este foarte sarcastic. Nu pare că încearcă să fie amuzant, ci pur şi simplu este! Nu îi e teamă să sublinieze când o situaţie de ciudată.
Remarcile lui sarcastice sunt hilare. Chiar şi atunci când e o situaţie gravă, ştie cum să detensioneze atmosfera şi face constant comentarii amuzante despre tot. Alţii l-ar putea considera nepoliticos, dar tu ştii că glumeşte.
Săgetător
Un Săgetător vede partea amuzantă în aproape orice situaţie. El are mereu ceva haios de povestit cu privire la viaţa lui aventuroasă. Va exagera detaliile şi va adăuga sarcasm pentru a-şi face poveştile şi mai interesante. Uneori, pentru a face oamenii să râdă, el va spune lucruri pur şi simplu ciudate.
Nu îi place să viaţa prea în serios, aşa că el caută în mod constant ceva hilar în situaţiile în care e pus. Concluzia e că îi placă să îi vadă pe alţii zâmbind.
Vărsător
Un Vărsător este pur şi simplu amuzant. Uneori, nici el nu îşi dă seama cât de haios poate să fie până când nu vede că persoana de lângă el râde în hohote. Vine cu un suflu nou şi spune lucruri ciudate care smulg zâmbete. Glumele şi observaţiile lui inteligente pot face pe oricine să chicotească.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Posteaza comentariu