Ce risti daca esti altfel?

Meseria mea: mama!

Ana-Maria are 28 de ani, trei copii si afirma ca meseria ei este aceea de mama. “M-am casatorit devreme si, la foarte scurta vreme, pentru ca asa am vrut, am ramas insarcinata. Mi s-a parut normal sa ma dedic familiei mele si celor trei copii pe care ii am acum. Amicele mele din liceu ma privesc ca pe un extraterestru. Am renuntat la facultate, pentru ca nu am mai gasit timp ca sa ma ocup si de scoala, iar fostele mele colege sunt femei care acum isi construiesc o cariera, care au o cariera, dar care nu au nicio persectiva in ceea ce priveste viata de familie. Nu am niciun regret, nu am nicio reticenta in a fi doar mama si nevasta si atat. Ideea de a avea o cariera nu imi spune nimic. Toata lumea se viseaza in functii executive, in consilii de administratie, la conducere. Eu nu! Sunt persoane care ma indeamna sa-mi gasesc o ocupatie. Dupa parerea mea am cea mai frumoasa munca din lume: sunt mama, sotie si femeie!”
 

In fapt, afirmarea unui drept

"Lupta pentru emanciparea femeilor s-a bazat fundamental pe factorul economic. Femeia a devenit independenta abia in momentul in care a fost acceptata ca partener egal, din punct de vedere profesional cu barbatii, din momentul in care a putut sa isi asigure existenta prin propria munca. Lupta dintre sexe a avut mereu o componeta care tinea de raportul munca-salariu. Este o greseala sa-ti imaginezi ca poti stabili raporturi de dominare sau subordonare, daca nu te afli pe acelasi teren cu cel fata de care te compari. Este deranjat ca efortul si munca sa nu fie apreciate, indiferent de contextul in care sunt depuse. Din proprie experienta, sa cresti trei copii, este o misiune aproape imposibila. Sa educi trei copii este ca si cum ai conduce o companie. Secretul fundamental este pasiunea cu care te implici in munca ta, indiferent care este aceea.

In acest caz este vorba si despre foarte multa dragoste, pentru ca parintii care muncesc, nu mai au nici timp, nici energie de daruit copiilor lor. O satisfactie pe o parte, produce insatisfactie pe de alta parte”, explica si analizeaza Sophie Cadalen.
 

Nu vreau sa ma marit!

Aurora are 31 de ani, este profesoara si refuza sa se marite. “Toate fetele viseaza la ziua nuntii si la rochia de mireasa. Eu nu! La 23 de ani l-am cunoscut pe Antonio. La 24, am decis sa ne casatorim. Famiile noastre au pregatit nunta secolului, cu vreo 250 de invitati si bilete de avion rezervate pentru luna de miere in Spania. O amica mi-a spus ca toate pregatirile, rochia si luna de miere erau un motiv suficient sa accept sa ma marit, chiar daca as fi divortat la o luna dupa nunta. Am contramandat totul, cu o saptamana inainte de nunta. A fost un soc pentru toata lumea. Nu si pentru mine. Pentru mine a fost o usurare”, povesteste Aurora.

In mod nesperat, au mai fost impreuna timp de doi ani dupa acest moment. „Suntem in continuare o pereche, dar avem, fiecare, parte de independeta. Nu am nimic impotriva sa-mi petrec toata viata alaturi de el, dar fara casatorie”, afirma ea.

Teama de angajamente

“Casatoria a pierdut din semnificatia pe care o avea in urma cu 20-25 de ani. Cred ca va pierde si mai mult din caracterul sacru. Frica de constrangeri, teama de etichete, de canoane este consecinta directa si imediata a egalitatii dintre sexe, confimata si de realitatea de zi cu zi, dar si de noile reguli ale societatii. De ce sa socheze o femeie care nu vrea sa se marite, in conditiile in care un barbat care refuza mariajul este acceptat”, se intreaba retoric Sophie Cadalen.
 
“Femeia nu este doar o masina de facut copii. Nu este doar mama sau doar sotie. Nu este doar omul de cariera, este toate acestea la un loc, iar drepturile si obligatiile ei decurg din toate acestea in parte. Este dreptul femeii sa aleaga, tot asa cum este si al barbatului. Femeii ii este permis tot ceea ce societatea accepta din partea unui barbat”, concluzioneaza Sophie Cadalen.