Ce ne aduc sarbatorile: liniste sau tensiune?

Desi imaginea sarbatorilor este cea a unei familii bucuroase, fericite, linistite, zambitoare, in realitate lucrurile nu stau ca in felicitari sau reclame. De multe ori, cu ocazia sarbatorilor, atmosfera este incarcata, oamenii sunt tensionati, nervosi, tristi, suparati, dezamagiti...

In perioada dinaintea sarbatorilor, lumea se pregateste, cumpara, face planuri, alearga prin aglomeratie, incearca sa aleaga si asta produce frustrare, enervare, tensiune, oboseala. Nu gasesti ce iti doresti, unele sunt prea scumpe, sunt multe treburi de facut, multe cadouri de cumparat, multe drumuri, peste tot e aglomeratie, lumea se agita, toti sunt grabiti, devin nervosi, orice ii face sa riposteze...


Este nevoie de multa rabdare si putere


Apoi sunt pregatirile pentru petreceri, serbari, Craciun, revelion, intalniri cu rudele, tinute vestimentare deosebite... Cine are copil la gradinita sau la scoala, stie ce inseamna strans bani pentru cadouri, decorat clasa, cadouri pentru educatoare, costume de serbare, poezii si cantece de invatat... Unele ies bine, altele nu, unele sunt in conformitate cu imaginile si dorintele noastre, altele insa...

sunt pe dos! Este nevoie de multa rabdare si putere pentru a le face fata si apoi... vine oboseala, desi suntem inca inainte de sarbatori si inca mai sunt multe pregatiri.


Apar intrebarile, framantarile...

Ce punem sub brad? Cine ce primeste? Ce i se potriveste? Ce-si doreste? Unde facem Craciunul? Cine vine la masa de Craciun? Ce pregatim? Cu ce ne imbracam? Si lista intrebarilor, framantarilor si pregatirilor ar putea continua oricat. Nu pare a semana cu ceva pe care l-am numi odihna, relaxare sau liniste... Si inca nu am ajuns la intalnirile propriu-zise cu rudele. Ne-am gandit la ele, la dorintele lor, la ce sa le cumparam si daruim, pe care sa le invitam, la care sa mergem. Ni le-am amintit in alti ani, cu glumele si vorbele lor, care mai amuzante, care mai serioase, mai sfatoase sau mai tacute.
Toate astea produc in noi stari de placere, dor, iritare, tristete, revolta.


Cine vine la masa de Craciun?

Amintirile sunt de toate felurile. Ne amintim si ce jucarie frumoasa au adus copilului nostru, ne amintim si ca s-au imbatat, ca ne-au criticat tortul, ca nu sunt de acord cu alte rude si se cearta in fiecare an. Ne amintim si de cei ce nu mai sunt printre noi si de cei care sunt bolnavi sau plecati si pe care nu ii puteam vedea la masa de Craciun. Astfel incat descoperim acum impreuna ca sarbatorile sunt pline de tot felul de trairi, intamplari si amintiri si ca nu arata ca in fotografii. Cu familii numeroase, cu multi copii zambitori, stransi in jurul unui brab bogat, sub care sunt multe cadouri. Sarbatorile sunt de fiecare data altfel, cu ceva placut si ceva neplacut, ca toate momentele din viata.


Tensiune provocata de eveniment

Daca ne gandim la intalnirea cu familia, de Craciun...
si aici lucrurile pot sta in multe feluri. Exista o tensiune, inerenta oricarui eveniment, atat pentru cei care organizeaza cat si pentru invitati. Fiecare vrea sa fie cat mai bine, exista ambitii, rivalitati, mize constiente sau nu. Incepand de la pregatirea mancarurilor, pana la nodul de la cravata al tatalui, fardul pe care adolescenta vrea sa si-l puna pe pleoape si mama ei nu este de acord, intarzierea la masa sau starea de sanatate sau de spirit a fiecaruia. Cand sunt mai multi oameni, afectele lor sunt dificil de gestionat. In grup ne enervam mai repede, ne bucuram mai intens, ne suparam, ne retragem, incercam sa iesim in evidenta... Mai multi oameni, mai multe pareri, mai multe generatii, fiecare cu principiile ei, sfaturi, opozitii, contradictii, glume reusite sau nu - fara a mai pune la socoteala multe feluri de mancare, alcool, oboseala!

Primirea cadorilor dar si daruirea lor - alt moment in care suntem cu inima cat un purice. Vom primi ce ne-am dorit? Ne va aduce persoana iubita cadoul visat? Cum vor reactiona ceilalti cand vor vedea ce le-am cumparat? Cat se vor bucura copiii la vederea lui Mos Craciun? Dar cate emotii vor avea parintii lor cand ii vor auzi spunand poezia?