Semnul de Lună reprezintă modul în care îți exprimi emoțiile și te conectezi cu ceilalți, iar semnul Soarelui este nucleul a ceea ce ești, dar ascendentul este masca pe care o prezinți altora și prima impresie pe care o faci când întâlnești oameni pentru prima dată.
Ascendentul tău este situat în semnul zodiacal specific care a fost poziționat pe orizontul estic la momentul exact al nașterii. Pe când semnul Soarelui depinde de data nașterii, ascendentul depinde de ora nașterii.
Pentru a-ți determina Ascendentul, trebuie să-ți cunoști exact ora nașterii. Din fericire, îl poți afla cu ușurință folosind acest calculator gratuit.
Ce înseamnă dacă ai ascendentul în zodia Vărsător
Vărsătorul, cunoscut drept purtătorul de apă al astrologiei, nu este un semn de apă, așa cum am fi tentați să credem. El este, de fapt, un semn de aer.
Așadar, dacă ai ascendentul în zodia Vărsător, atitudinea, aspectul și prima impresie nu se conformează normei. Sfidezi toate tendințele, dar de obicei începi cu ele.
Întrucât planeta care guvernează zodia Vărsător este Uranus, planeta originalității și inovației, ești priceput să-ți pui amprenta în tot ceea ce întâlnești sau faci.
Vărsătorul este, de asemenea, un semn fix atât în astrologia vedică, cât și în cea occidentală, ceea ce înseamnă că îi place să stabilească conceptele pentru ca fiecare aspect al vieții lui să fie bine definit. Cu alte cuvinte, ascendentul în Vărsător completează situațiile cu invențiile și ingeniozitatea personală.
Persoanele care au ascendentul în Vărsător excelează atunci când lucrează în și cu grupuri mari de oameni. Sunt potriviți pentru a lucra în organizații care au un accent umanitar datorită adevăratei lor meniri de a face lumea un loc mai bun. Oamenii cu acest ascedent sunt, de asemenea, oameni inovatori care înfloresc în tehnologie, inginerie, electronică, aviație și chiar radiodifuziune.
De asemenea, sunt nemiloși cu cei care au mintea îngustă. Totuși, au o atitudine vie și le place viața. Deoarece pot fi percepuți ca fiind reci și calculați, ei caută parteneri care sunt exact opusul: calzi, deschiși și încrezători.
Își doresc un partener care să poate aduce un nivel de entuziasm și pasiune vieții lor amoroase. Din această cauză, persoanene care au ascendentul în zodia Vărsător se înțele bine cu celelalte zodii de aer Gemeni și Balanță, dar adoră să fie implicați în relații cu semne de foc, precum Leu sau Berbec. Cu toate acestea, cea mai bună compatibilitate pentru ei este Scorpionul.
Vedete care au ascendentul în zodia Vărsător: Barack Obama, Michelle Williams, Zendaya, David Bowie, Nicki Minaj, Khloe Kardashian, Matt Damon.
Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!
Care sunt trăsăturile tale de personalitate dacă ai ascendentul în zodia Vărsător
Rațional
La fel ca zodia Vărsător, ascendentul în Vărsător este o persoană cu picioarele pe pământ și rațională. Acesta este motivul pentru care e perceput adesea ca rece și calculat. El adoptă acest comportament pentru a oferi o viziune obiectivă asupra situațiilor pentru a găsi cele mai bune soluții imediate la problemele importante prin care trec majoritatea oamenilor.
Dacă ai ascendentul în Vărsător, ești capabil să vezi clar prin emoții și să te concentrezi numai pe logică atunci când iei decizii. Acest lucru îi poate determina pe ceilalți să te considere analitic și insensibil.
Corect
Majoritatea semnelor de aer se concentrează pe menținerea relațiilor. Pentru cei care au ascendentul în Vărsător, ei își fac relații cu diverși oameni și se concentrează întotdeauna pe a se asigura că toată lumea susține principiile echității, justiției și egalității în cadrul grupului.
Ei sunt, de asemenea, corecți în viața lor personală.
Altruist
Dacă ai ascendentul în Vărsător prețuiești cu înverșunare egalitatea, ceea ce te face să acționezi în moduri care vor aduce numai beneficii colectivului. Tu nu vei acționa și nu vei decide niciodată asupra unui lucru care va oferi doar un câștig personal.
Ai spiritul umanitar în sânge. Tu primești ceea ce ai nevoie într-un mod responsabil din punct de vedere social. Lucrezi în mod constant pentru a crea armonie în comunitatea ta.
Independent
Dacă ai ascendentul în zodia Vărsător urăști să ți se spună ce să faci, cum să te îmbraci, unde să mergi și când să fii undeva. Ești o persoană extrem de independentă când vine vorba de personalitatea ta.
Deși îți place să lucrezi în organizații, acest lucru se datorează faptului că dorința ta de a aduce egalitate în lume depășește încăpățânarea ta de a nu te conforma. Independența și nevoia ta de a merge contra curentului pot fi o provocare pentru tine, deoarece ai putea ajunge să te izolezi fiind prea diferit.
Inventiv
Dacă ai ascendentul în Vărsător înseamnă că ești o persoană foarte inteligentă. Tu privești mereu spre viitor prin prisma modului de a-l îmbunătăți. Adesea, găsești numeroase modalități de a îmbunătăți lucrurile pentru binele comunității din care faci parte.
Prietenos
Deși poți părea rece și extrem de calculat, ești, de fapt, foarte prietenos atunci când ești abordat. Ai capacitatea de a-i citi pe ceilalți și de a-ți ajusta strategia socială pentru a intra în legătură cu multe tipuri diferite de oameni.
Imprevizibil
Cei care au ascendentul în zodia Vărsător pot fi destul de imprevizibili.
Este posibil să fii ori un prieten foarte sociabil ori un rezolvator de probleme extrem de rece. Acum ai putea să fii super entuziasmat să participi la un eveniment organizat de un amic, iar în secunda urmaotare să vrei să stai singur.
Poți acționa în moduri pe care nimeni nu le-ar putea anticipa, ceea ce te face o persoană imprevizibilă.
Vrei să primești mai multe sfaturi astrologice și previziuni pe e-mail? Lasă-ne adresa ta și îți vom trimite. Înscrie-te AICI