Cineva spunea că primii zece ani dintr-o căsnicie sunt cei mai grei, dar probabil a uitat să spună că următorii sunt de-a dreptul imposibili dacă intervine în relație o a treia persoană. Mă aflu într-o astfel de situație și mă simt ca vânatul în capcană. Nu pot nici să ies din ea, dar nici ideea rămânerii în acest blocaj nu-mi surâde.
Sunt căsătorită de 15 ani, și am făcut-o din dragoste. Soțul meu a mai fost căsătorit, și este mai mare decât mine cu aproape 20 de ani. Eu am acum 35 de ani și resimt diferența de vârstă dintre noi mai acut ca niciodată. Am început s-o simt când el a împlinit 50 de ani și mi-am dat seama ce diferit am evoluat și cât de diferite sunt gusturile noastre după numai un deceniu de conviețuire.
Dar m-am afundat în muncă, în gospodărie, m-am dedicat copilului și nu mi-am bătut capul prea mult cu asta. Poate că de fapt nu am vrut să văd mai devreme lucrurile în adevărata lor lumină, considerând că e prea târziu s-o mai iau pe altă cale. Avem un copil, o firmă împreună, ne unesc mult mai multe legături decât s-ar vedea la o primă privire, și cred că și ăsta a fost motivul pentru care am refuzat să-mi pun întrebarea dacă sunt fericită mai devreme.
Să nu credeți că sunt vreo oportunistă, dimpotrivă, nu banii sau situația materială mă țin legată. Dar tot ce avem acum am construit împreună și mi se pare mult prea dificil și aproape un păcat să dau cu piciorul la tot și să distrug munca amândurora de 15 ani. Pentru că fără amândoi această firmă nu ar mai exista.
În plus nu am ce să-i reproșez soțului meu, decât această defazare care se accentuează cu vârsta. Lucrurile s-au complicat teribil în ultimele luni, de când a apărut în preajma mea un tip mai tânăr decât mine (cu 5 ani), și care-mi face o curte asiduă. Pentru el nu contează că sunt căsătorită și că am o familie, ci contează că sunt o femeie matură de care probabil se simte atras în acel mod care li se întâmplă tuturor bărbaților la o anumită vârstă.
La început nu am vrut să intru în jocul ăsta, însă trebuie să recunosc că m-a prins.
Pentru că îmi dau seama că odată alunecată pe panta asta aș distruge tot ce am construit în căsnicie, și îmi mai dau seama că tot ce mă face să vibrez cu acest tip tânăr, m-a făcut cândva și cu soțul meu, dar toate trec, se estimpează, se tocesc în timp. Așa că pofta de sex sau de mângâieri sau de declarații romantice nu sunt motive suficient de puternice pentru a arunca la coș o altă relație mult mai profundă, pe care ai jurat s-o păstrezi până la moarte.
Pe de altă parte îmi dau seama de acum cum va fi viața mea mai târziu. Îmi dau seama că ăsta poate fi doar începutul declinului, că de acum înainte soțul meu nu va întineri, în schimb eu mai am câţiva ani buni de „tinerețe”, am viață în mine care trebuie trăită și mă tem că nu voi mai apuca niciodată să mai simt ce simt acum cu tipul mai tânăr. Poate că e ultima mea șansă la o viață satisfăcătoare?
Pe scurt, nu doresc să-mi las bărbatul, nu doresc nici să-l înșel sperând că mă voi răcori și va trece și febra asta de vârstă de mijloc. Dar în același simt viața mea e un coșmar dulce-amar, fierbinte-rece, e un roller coaster din care și aș vrea și n-aș vrea să mă dau jos. Nu știu cum să gestionez această situație, și am nevoie de niște sfaturi. Ce trebuie să facă o femeie în situația mea? Știu că sfatul cuminte și firesc e să îmi văd de căsnicia mea, dar cum să-mi smulg gândurile la celălalt din cap și din inimă?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.