Care sunt riscurile de a face tulburare hipocondriaca?

Primul deces intre rudele unui barbat (bunic, parinti, unchi) apare de multe ori dupa ce acesta implineste 30 de ani. Exista multi barbati care se confrunta cu gandul mortii abia la varsta asta. Pana la acest deces, barbatul nu prea s-a gandit la moarte, mai ales la propria moarte. Odata confruntat cu decesul unei rude de sange, realizeaza ca nu este nemuritor si incepe sa se "auto-prohodeasca", desi, teoretic mai are inca multe decenii de trait.

Apare asa-numitul sindrom Nemesis (zeita destinului in mitologia greaca), iar acest spectru al destinului il face pe barbat sa creada ca este pe moarte, desi inainte de decesul rudei apropiate se simtea sanatos.

Incepe sa-si analizeze senzatiile corpului mult mai atent si sa le interpreteze eronat, chiar catastrofic. Treptat, capata convingerea ca are o boala grava, iar asigurarile celor din jur sunt luate ca "nu vor sa-mi spuna ca sunt pe moarte, vor sa ma minta...".

O situatie asemanatoare apare si la femei, dar aici mai poate interveni si altceva: dupa 45-50 de ani, copiii incep sa plece din casa parintilor, mama ramane brusc fara "obiectul muncii", spre deosebire de tata, care continua sa lucreze ca si pana acum - asta este societatea noastra, mamele sunt mai mult implicate in ingrijirea copiilor. La unele dintre aceste femei, lipsa de preocupare permanenta in cadrul familiei (aparuta dupa plecarea copiilor) duce la indreptarea atentiei spre propriul corp, pe care nu au avut timp sa-l "asculte". Semnalele sunt uneori interpretate gresit, in sens catastrofic, iar drumul spre tulburarea hipocondriaca este deschis.


Ce este de facut in cazul tulburarii hipocondriace

Marea majoritate a persoanelor cu tulburare hipocondriaca ajunse la psihiatru au in spate un lung periplu prin spitale, la medici de diferite specialitati si nenumarate analize, care de care mai complexe. Tot acest timp pierdut a dus la pierderea resurselor personale, la o depreciere a imaginii de sine si in cele din urma la depresie.

De aceea, se impune o evaluare initiala a resurselor individului. Daca acestea sunt scazute, este necesar un tratament antidepresiv, iar dupa o perioada de doua trei luni, cand persoana este capabila sa realizeze o incursiune mai profunda in propriul suflet, se trece la gasirea cauzelor ca au dus la aparitia ideii de boala. Odata constientizate aceste motive, o buna parte din munca este realizata. Totusi, este nevoie de un contact permanent cu medicul, pentru reasigurarea periodica, intrucat ideea de boala poate reaparea la orice stres semnificativ aparut in viata persoanei.

Informatii preluate din cartea "Cum reactionam la stres - Tulburari psihice somatoforme si disociative" de Sorin Ene, Editura Polirom, Iasi, 2005, www.polirom.ro