Cand unicitatea mea nu mai este a mea...

Unicitatea ramane o problema atunci cand nu reusesti sa ajungi sa o integrezi. A fi diferit si a fi la fel cu ceilalti sunt doi poli ai aceleasi lumi. Faptul ca tu esti unic nu presupune ca nu ai acces la celalalt asa cum este el, la ceea ce simte, la ceea ce gandeste, la ceea ce isi doreste, viseaza, creeaza la randul lui. Exista o problema a unicitatii, a diferentei fata de ceilalti si aceasta este data de o tendinta umana - tendinta de a-ti construi lumea dupa propriile tale valori, sentimente, anxietati, complexe.

Daca este sa ne referim la o patologie a unicitatii, aceasta ar presupune sa plecam de la modul in care integrezi ceea ce esti. Daca ar fi sa sintetizam ceea ce esti tu, am putea sa plecam de la ceea ce se petrece in tine. Esti unica prin:

•  modul tau de a vedea lumea;
•  prin ceea ce simti pentru persoanele din jurul tau;
•  prin ceea ce visezi;
•  prin ceea ce iti doresti;
•  prin ceea ce este cuplul tau;
•  prin ceea ce este serviciul tau;
•  prin ceea ce sunt parintii si fratii tai;
•  prin ceea ce este arborele tau genealogic.

Acest inventar nu este exhausiv, dimpotriva, este chiar limitat. Am putea sa introducem tot felul de variabile pe langa cele mentionate dar in fapt acest unic este unul autentic? Da, in masura in care tu il accepti si il utilizezi; nu daca el te sperie, infricoseaza, angoaseaza, timoreaza.

Ceea ce se opune unicitatii tale sunt fricile, temerile, anxietatile, dificultatile. Ele te fac sa transformi lumea si pe cei din jur in tot felul de dificultati, ca si cum ai gasi in permanenta problema acolo unde ele ar putea sa iti aduca bucurie.

O situatie mult aparuta la pacienti este urmatoarea: esti in cuplu si in loc sa te bucuri de ceea ce se intampla, de intalnirea cu celalalt, traiesti cu teama ca vei fi parasita, ca vei fi singura, abandonata. Teama nu are o relatie directa cu realitatea, celalalt poate sa intentioneze asa ceva in realitate, insa, chiar daca o face, este pentru ca nu simte ca functioneaza pentru el sau pentru amandoi. Si atunci aceasta separare este de dorit decat o relatie fortata in care cei doi sa fie impreuna doar pentru ca le este frica sa nu fie singuri.

Ce se intampla atunci? Tu nu mai lasi sentimentele tale sa fie spontane, rolul tau este construit in jurul fricii si nu in jurul a ceea ce simti pentru el. Tu, prin unicitatea ta, te retragi in adancurile inconstientului iar ceea ce lasi sa iasa la suprafata este acel comportament fortat, impus in care cauti sa fii in concordanta cu ceea ce vrea celalalt. Dar nici macar cu ceea ce asteapta celalalt, ci cu ceea ce crezi ca ar vrea celalalt de la tine.

Sa mutam aceasta situatie in lumea relatiei parinte - copil. Tu copil si mama sau tata. Ea sau el suficient de anxios, necajit, complexat incearca sa isi exprime temerile sale, sa iti transmita suferinta lui. Pentru tine copil este parintele tau unic, cel mai important. Copil fiind, tii la el pentru ca este lumea ta unica. Momentele in care tu iti exprimi supararea, bucuria sunt suficient de inhibate, de interzise, ceea ce face ca tu sa iti interzici sa le mai exprimi.

Nu o faci la modul constient, ca si cum ai juca un rol pe scena, ci intr-un mod inconstient, natural, pentru ca vine din tine. Treptat, inveti si lupti din toate puterile sa nu mai superi pe mama sau tata, apoi pe profesori, apoi pe nimeni pentru ca daca ii superi, ei te vor parasi sau abandona si in orice caz nu te vor iubi pentru ca esti un copil rau. Treptat, se produce un clivaj intre ceea ce esti in fapt - unic prin ceea ce simti, traiesti, gandesti, etc. si social adecvat prin ceea ce vine de la celalalt (familie, scoala, societate).

Ce poti face pentru ca aceasta situatie sa devina un altceva? Eu sunt psihoterapeut si cunosc solutii terapeutice. Este posibil ca ceea ce este de facut sa fie mult mai vast decat ceea ce pot eu gandi, insa psihoterapeutic lucrurile stau cam asa:

"Nu ai nimic de facut la modul concret, ci sa iti asumi ceea ce este in tine. Pentru aceasta, ai la indemana un instrument simplu, cu o putere aparte - cuvantul, logosul, discursul, enuntul. Daca frica este prezenta in tine, atunci nu iti ramane decat sa o consideri ca facand parte din viata, din tine. Nu este unica si ceilalti o au, insa o poti lua in posesie.

Tendinta generala este de a o pune intre paranteze, ca si cum ea este permanant prezenta dar nu este importanta, nu este decisiva. Cuvantul are o putere magica - el reuseste sa iti permita sa intri in posesia lucrului respectiv. Odata pus in cuvinte, reusesti sa il vezi pe pericol si atunci cunosti ceea ce te inspaimanta, infricoseaza, etc. ca si cum ai fi cu inamic in fata. Dar acest inamic este, si practica psihoterapeutica spune acest lucru in multe situatii, in fapt, un prieten, un ceva din unic care nu reuseste sa iasa la suprafata, un sentiment drag tie, un ceva care nu are nimic infricosator si, poate de cele mai multe ori, te si atrage".

Exista si situatii in care aceste temeri sunt reale, insa acestea sunt exceptii. Capacitatea de a pune in cuvinte atat viitorul, cat si prezentul sau trecutul este una speciala, care se invata. In psihoterapie, construirea acestei capacitati este importanta.

Unicitatea devine atunci un lucru interzis, un lucru pe care nu ai voie sa il manifesti. Vine o varsta la care esti pe picioarele tale, ai propriile tale decizii, ai propriile optiuni. Caracterul de unicitate iti asigura deciziile tale, iti asigura responsabilitatea lor si in caz de reusita, si in caz de esec. Negarea unicitatii te conduce spre un soi de nevoie de feed-back: e corect ce fac? E bine sa fac asta? Nu trebuie sa fac altceva? Si atunci unicitatea se retrage undeva in adancurile fiintei tale iar la suprafata devii un cetatean aparent responsabil, traumatizant de responsabil, care pentru ceilalti este un om cuminte, capabil sa intretina un sistem social, profesional dar lipsit de consistenta si de capacitatea de a pune de la el ceea ce rolul social presupune.

A fi unic presupune aceasta asumare a specificului tau prin tot ceea ce este in permanenta in tine. A fi unic este un proces si nu o stare de fapt, este un dinamic care se infiinteaza si curge in permanenta pentru ca vine din tine si constituie ceva ce am putea denumi "resursele tale".

Patologia unicitatii este mult mai vasta decat ceea ce am redat in acest articol. Pana la urma cineva ar putea sa spuna: "Ok, dar atunci inseamna ca persoanele cele mai sanatoase ar fi schizofrenii, ei au totul unic". Evident ca lucrurile nu stau asa, insa vom creiona in jurul altui tip de patologie a unicitatii saptamana viitoare.