Cadoul perfect pentru fiecare zodie

Dacă nu îţi spune ce îşi doreşte şi nu vrei să dai greş, astrologia îţi poate sări în ajutor!


Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Dacă vrei să surprinzi plăcut un Berbec, trebuie să îi dăruieşti ceva personalizat, deşi el va primi cu entuziasm orice.

Oferă-i ceva nou şi la modă. De asemenea, te poţi gândi la ce hobby-uri are. El îşi pierde rapid interesul, aşa că ar putea să găsească rapid altceva care să îi placă. Jupiter îşi va pune amprenta asupra lui şi, în 2019, Berbecul ar putea fi mai interesat de călătorii şi de activităţi în aer liber. Asta înseamnă că orice echipamente asociate pentru a face drumeţii sau sport îi vor prinde bine. Sau cel mai nou model de troler pentru excursii. 

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Taurul este un semn reprezentativ pentru obiectele materiale, bunurilor şi banilor şi e guvernat de Venus, planeta frumseţii.

Acest lucru înseamnă că are o afinitate pentru haine, bijuterii sau artă. Dacă îi place să îşi poarte piatra zodiei, oferă-i un colier cu smarald. Nu trebuie totuşi să investeşti mult, Taurul se va bucura şi de o cămaşă în culoarea preferată sau de un portofel. Ele este, de asemenea, semnul senzualităţii, deci alege un cadou care se adresează unuia dintre cele 5 simţuri ale sale. De exemplu, trupa lui preferată pe vinil sau parfumul pe care îl adoră. De asemenea, îl poţi ajuta să îşi înnoiască garderoba.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Deoarece nativul din Gemeni este interesat de tot, este greu să îţi dai seama ce vrea.

Descoperă de ce e atras cel mai mult în acel moment şi oferă-i un dar personalizat. El este semnul comunicării şi al învăţăturii, aşa că un cadou inspirat ar fi un abonament la bibliotecă sau un notebook de ultimă generaţie. Gemenii iubesc, de asemenea, accesoriile. Brăţările, inelele sau orice are mărgele sunt o alegere bună pentru un cadou.  

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Racul, fiind semnul amintirilor, va aprecia întotdeauna ceva cu valoare sentimentală.

Oferă-i ceva care are legătură cu o glumă pe care o ştiţi doar voi, cu o experienţă pe care aţi împărtăşit-o sau o amintire cu voi. O husă personalizată pentru telefon este o idee minunată. El este, de asemenea, semnul căminului, aşa că ar iubi nespus o piesă de artă cu care să îşi decoreze apartamentul. O carte de bucate sau unelte de bucătările pot ajuta, de asemenea, la crearea unor noi amintiri împreună.

Leu(22 iulie - 22 august)

Leul apreciază tot ce are legătură cu arta, creativitatea, cosmetica, frumuseţea, îngrijirea părului, teatru sau modă.

Pentru că se concentrează foarte mult asupra aspectului său fizic, cea mai nouă trusă de machiaj, seturi de cosmetice sau o oglindă sunt doar câteva idei de cadou pentru el. El vrea să fie în centrul atenţiei şi vrea doar ce e mai bun. Jupiter intră în Săgetător în noiembrie şi trimite energie pozitivă Leului în ceea ce priveşte arta, creativitatea şi distracţia. Asta înseamnă că o cameră polaroid ar fi o idee deosebit de reuşită. Nu numai că îl va ajuta să îşi surprindă fabuloasa sa viaţă, ci îi va pune la treabă şi abilităţile creative.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Dacă vrei să îi placă darul pe care i-l oferi, optează pentru ceva practic.

Un cadou elegant, dar care să servească unui scop. Fecioara este obsedată de tot ce este practic şi nu este un mare fan al cadourilor luxoase şi fără vreo utilitate. Un portfard pentru călătorii sau un rucsac pe care îl poate folosi în deplasările sale frecvente sunt doar câteva opţiuni. Sau un card de cumpărături, cine nu are nevoie de haine noi în permanenţă?

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Balanţa se concentrează destul de mult pe aspectul ei fizic, astfel încât cosmeticele sau orice are legătură cu frumuseţea vor fi o cale sigură spre inima ei.

Aceasta este la curent cu tendinţele modei şi e, de regulă, zodia cea mai la curent cu tot ce e nou în materie de modă. O pereche de ochelari cu lentile albastre sau alte astfel de cadouri sunt perfecte pentru ea. Ea este, de asemenea, semnul parteneriatelor şi relaţiilor, aşa că, chiar şi o invitaţie la film o va bucura. Fiind guvernată de Venus care e retrograd în noiembrie, ea va simţi o influenţă puternică asupra dragostei, frumuseţii şi plăcerii.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Datorită naturii sale complexe, este dificil să îţi dai seama ce anume şi-ar putea dori un Scorpion.

Astrologii spun că ar trebui să apelezi la sentimentalism. Optează pentru ceva autentic şi sincer, pentru că nu se va bucura deloc dacă îi faci un cadou superficial. E un semn sensibil care vrea să aibă relaţii foarte intime, aşa că trebuie să existe o idee semnificativă în spatele darului pe care l-ai cumpărat pentru el. O hartă personalizată a unui oraş pe care l-aţi vizitat voi doi, spre exemplu. Interesele asociare cu Scorpionul sunt psihologia, supranaturalul şi şi secretele. O carte despre mintea umană sau cărţi de tarot ar fi iarăşi opţiuni bune. Deoarece Venus retrograd îşi va petrece cea mai mare parte a timpului în Scorpion, nu sunt de ignorat nici hainele sau produsele de frumuseţe.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Săgetătorul este semnul aventurii, explorării şi călătoriilor şi va fi mereu încântat de cadourile care au legătură cu aceste pasiuni ale sale.

Cizme pentru drumeţii, copertă pentru paşaport sau un termos sunt doar câteva sugestiile pentru cadoul perfect. De asemenea, el adoră să înveţe, în special din propria experienţă. Aşadar, un set de gătit sau ceva ce poate să-i scoată la iveală abilităţi noi chiar va ajunge la sufletul lui.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Fiind un semn de pământ, Capricornul îşi va dori ceva util.

El e, de asemenea, asociat cu realizările şi cu statutul, de aceea astrologii spun că un dar luxos este perfect pentru el. Un ceas scump, o copie semnată a unei cărţi preferate sau ceva ce ar putea purta zi de zi la serviciu sunt doar câteva idei. Capricornul nu se va mulţumi cu ceva de calitate inferioară sau ieftin. Va trebui să pui ceva bani deoparte pentru a-l impresiona. El este, de asemenea, semnul afacerilor şi al carierei, astfel încât o geantă de lucru de firmă, un iPad sau un ceas inteligent ar fi perfecte.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Vărsătorul iubeşte tehnologia şi gadget-urile, astfel încât orice obiect electronic ar fi perfect de dăruit.

Cu cât e mai nou şi mai inteligent, cu atât mai bine. El nu este doar un mare fan al internetului, dar e şi dependent de reţele sociale şi social media. Un joc ar fi extrem de distractiv pentru el. Şi cum ştie tot despre celebrităţi, i-ar merge la suflet dacă ar primi parfumul pe care îl foloseşte vedeta sa preferată.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nativul din Peşti este un semn de apă, aşa că va aprecia orice are o valoare sentimentală pentru el.

El nu este foarte preocupat de lucrurile materiale, atât timp cât există dragoste în spatele a ceea ce îi dăruieşti. Este plin de imaginaţie şi are o fire artistică, aşa că poţi alege ceva legat de asta, cum ar fi o carte de colorat relaxantă şi creioane colorate. Datorită influenţei lui Venus, Peştii vor fi atraşi de artă, estetică şi frumuseţe. Din acest motiv, hainele pot fi şi ele o soluţie.