Și totuși iată-mă că sunt acolo unde am visat și nu e deloc așa cum credeam. Adică nu simt nimic pentru toate astea, deși sunt exact așa cum mi le-am dorit. De ce?
Când am terminat liceul am fost puși toți să facem un eseu despre ce dorim să realizăm în viață și unde ne vedem peste zece ani. Eu am scris că vreau: o carieră în business, un bărbat frumos și deștept, care să mă iubească, apoi un copil și, bineînțeles, bani. Ordinea cam asta era. Profesoara de filosofie a râs și a spus că dacă le bifez deja pe toate în primii zece ani de după liceu, o să mă plictisesc în restul vieții.
Am crezut atunci că glumește, în fond nici eu nu eram așa de convinsă că le voi „bifa” pe toate atât de repede.
Soțul meu este un tip extraordinar, mă iubește îmi oferă tot ce îmi doresc, iar acum doi ani mi-a oferit și darul suprem: încă o viață, pe fiul nostru. Suntem împliniți. Oricine ne-ar privi din afară ar spune asta. Și nu e nimic neadevărat. Ne înțelegem foarte bine, ne merge bine, și totuși ceva în mine e rău. E un pustiu în sufletul meu ce nu se lasă umplut cu nimic din tot ce mă înconjoară, deși toate sunt părți din viața mea pe care mi le-am dorit dintotdeauna.
Știu că fericirea e un cuvânt mare și că oamenii în general se feresc să spună că sunt fericiți, pentru că se consideră că asta nu e o stare continuă. Eu am analizat pe toate fețele viața mea și mi-am dat seama că aș avea toate motivele să fiu fericită cu ea, și totuși simt adesea impulsul de a plânge. Fără motiv. Simt adesea că tânjesc după ceva nedefinit. Nu am prieteni aici, în afara soțului meu, dar asta nu ar fi chiar un neajuns pentru că nici în țară nu am avut prieteni foarte apropiați. Nu știu dacă asta îmi lipsește sau ce anume.
Mă trezesc dimineața cu o tristețe cumplită în suflet și mă întreb de multe ori pentru ce continui să mă trezesc. Știu că astea sunt semnele unei depresii, care m-a cuprins mai mult după ce am născut, dar am refuzat până acum să fac cunoscute aceste simptome soțului meu sau celor apropiați. Am crezut că sunt trecătoare, dar iată că de mai bine de un an nu mai trec. Pe de-o parte mă tem că nu aș fi înțeleasă – în fond, cum vă spuneam, nimeni nu poate să conceapă așa ceva, de ce să fii nefericit când nu ai motiv? – pe de altă parte pentru că n-aș vrea să le stric inutil dispoziția soțului și copilului meu. Pentru ei sunt mereu veselă și fericită. Dar vă scriu pentru că am nevoie de un sfat. Nu știu cum să procedez și dacă trebuie să iau măsuri pentru asta. Sau dacă e ceva normal pentru femeile care ... au totul și nu-și mai doresc nimic. Oare am ajuns la capătul provocărilor vieții?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
Comentarii (16)
Poate puterea prezentului de eckhart tolle te va scoate din acea stare!e vorba de o carte cu totul speciala.
Draga mea, Iti scriu aceste randuri ca poate candva, toata povestea asta te va face sa zambesti. Imi pare foarte rau de ceea ce ti se intampla insa, uneori cand ne pierdem motivatia, ne "ratacim". Citeam povestea ta si realizam de fapt ca starea ta se datoreaza faptului ca nu-ti mai bucuri sufletul si ca tot ce ai, a devenit o normalitate. Parerea mea este ca vei reusi sa treci foarte usor peste daca vei incepe prin a aprecia ceea ce ai si daca, usor-usor, te vei implica in noi proiecte. Sunt convinsa ca sunt lucruri care iti dau starea de bine, fa-le. Daca te bucura o plimbare in parc, mergi si fa-o, daca te bucura o baie intr-o piscina, mergi si fa-o si usor, lucrurile din jurul tau se vor schimba. Incepe prin aprecierea dragostei de care ai parte, a faptului ca ti-a dat Dumnezu un copil, stabilitate finaciara si probabil multe posibilitati. Eu spre deosebire de tine, simt acelasi lucru, doar ca: nu am copil, sotul meu ma inseala la doar 4 ani dupa nunta, ma stradui sa termin o casa si nu reusesc, serviciul nu e grozav si as putea sa iti mai insirui foarte multe. Dar..., sunt fericita ca am parinti care ma iubesc si ma sprijina, ca lupt sa-mi termin casa, ca lupt sa-mi pastrez familia si poate cu timpul vor veni si copii. Cat depre job, lucrurile se pot imbunatatii oricand, totul este sa nu disper si n-o fac. La un anumit nivel, rutina poate fi periculoasa si atunci poate aparea depresia, chiar daca, in esenta nu-ti lipseste nimic. Fa-ti o lista cu tot ce ai realizat, cu lucrurile frumoase de care te poti bucura. Ia-ti un concediu si mergi si vezi lucruri noi, oameni noi, intamplari noi, schimba putin peisajul. Totul este in mintea ta si trebuie sa incerci sa iti schimbi gandirea. Bucura-te dimineata cand te trezesti ca esti sanatoasa si ca traiesti in bunastare, liniste si caldura familiala, bucurate de zambetul vecinilor sau de salutul lor, razi la pozna fiului tau sau gluma sotului si cel mai important, inconjoara-te de oameni optimisti. Este un pasaj din viata ta care este trecut mai greu, dar va trece cu siguranta si nimeni nu te poate ajuta, doar tu! Atentie! Viata nu iti ofera mai mult decat poti duce si clipele urate vor trece, insa, important este sa nu ramana rani adanci. Incearca sa iti faci mai mult timp pentru tine si sa te bucuri din plin de fiecare secunda petrecuta asa cum iti place tie. Mananca ce iti place, asculta muzica de care ti-e dor, gandeste-te la oameni sau intamplari ce te fac fericita si cel mai important gandeste-te la cat de nefericita ai fi, ca la varsta asta sa nu ai nimic din ce spui. Diferenta este uriasa, asa ca, apreciaza si multumeste-te cu ce ai realizat pana acum. Si… nu te opri, propuneti sa faci lucruri frumoase si pentru sufletul tau, atata timp cat partea materiala nu-ti mai da durerei de cap! Eu iti zic sa fi tare, pentru ca doar o femeie care stie ce vrea de la viata reuste ce ai realizat tu si nu da cu piciorul la tot ce ai obtinut ci, din contra bucura-te din plin de tot! Bucurii multe sufletului si ai grija de el!
A zis de Dumnezeu, nu de biserica.
Nu mai da sfaturi bisericoase. Depresia nu are nimic legat de bisericä, doar faptul cä de pe urma bolnavilor profitä din plin popii. Care, CICÄ se roagä lui Dumnezeu pt. ei. Bla-bla-bla. Ce se intâmplä dacä esti evreu? Te rogi lui Jehova, sau ca musulman - lui Allah? Vezi cä esti intr-o tzarä ortodoxä, alte religii, nu au efect... Pt. ce existä medici psihiatri? Färä ajutorul lor incidentza suicidelor ar fi incomparabilä. Depresia TREBUIE TRATATÄ. Lasä-l pe Dumnezeu acolo unde este (unde oare?) si nu mai da sfaturi IDIOATE. Un depresiv, TREBUIE sä cearä ajutorul doctorului. Pânä nu e prea târziu...
Nu mai da sfaturi bisericoase. Depresia nu are nimic legat de bisericä, doar faptul cä de pe urma bolnavilor profitä din plin popii. Care, CICÄ se roagä lui Dumnezeu pt. ei. Bla-bla-bla. Ce se intâmplä dacä esti evreu? Te rogi lui Jehova, sau ca musulman - lui Allah? Vezi cä esti intr-o tzarä ortodoxä, alte religii, nu au efect... Pt. ce existä medici psihiatri? Färä ajutorul lor incidentza suicidelor ar fi incomparabilä. Depresia TREBUIE TRATATÄ. Lasä-l pe Dumnezeu acolo unde este (unde oare?) si nu mai da sfaturi IDIOATE. Un depresiv, TREBUIE sä cearä ajutorul doctorului. Pânä nu e prea târziu...
Draga mea,parca am citit despre mine....Eu stau in Romania, sunt casatorita de 30 de ani,deci am si prieteni (nu multi,pt ca nu sunt sinceri) si nici n-am depresie post-partum(dupa nastere). Problema e grava,Mirela care ti-a scris are dreptate,desi a primit raspunsuri negative. Ai uitat de Dumnezeu.Si eu la fel,ma rugam la culcare si ziceam ca e ok. Si m-a ajutat.Dar cand uiti ca NUMAI prin voia Lui ai capatat tot ce ai,iti poate aminti printr-o boala grava (cazul meu) sau pierderea linistii tale...Zi de zi sa-I multumesti pt ce ai,si sa tii post miercuri-vineri,si vei vedea !
Draga mea, suferi de DEPRESIE POSTPARTUM, boalä intâlnitä extrem de frecvent la femei dupä nastere. TREBUIE sä vorbesti cu sotzul si NEAPÄRAT sä consultzi un psihiatru, orice amânare determinä CONSOLIDAREA bolii, care va fi tot mai greu de remediat. POATE SÄ RÄMANÄ PT. TOATÄ VIATZA, dacä nu o tratezi din timp. Nu dispera, depresile dobândite se pot vindeca, doar cele ENDOGENE, cu care te nasti, mostenite genetic, sunt TOVARÄSE DE VIATZÄ FIDELE. Le tzii in frâu doar cu tratament permanent. SUCCES. Vei reusi sä devi din nou cea care ai fost odinioarä - DAR, conditzia sinecvanon este sä consultzi un psihiatru si sä-i urmezi sfatul,
Dumnezeu a ascuns secretul fericirii acolo unde putini il cauta, in interiorul fiecarei persoane. Nimeni si nimic din exterior nu-ti poate oferi fericirea atat timp cat tu nu te iubesti si nu esti fericita cu tine insati.
cu orgasmele cum sta oare? :))))
Trebuie sa elimini din gand ca este o usoara depresie,altfel chiar te trezesti cu acest lucru...nu este greu sa zambesti,sa te implici in zilele cotidiene la fel cum ai fost ulterior...Zambeste si vei trece si peste acest neplacut sentiment....
Francezii din cate stiu, sunt mai reci. Occidentalii au alt mod de relationare, alta cultura, gandire etc. De asta, unii romani au probleme de integrare, cand isi parasesc tara. De asemenea, faptul ca ai obtinut totul prea repede, nu te-a lasat sa te dezvolti si sa devii puternica. Ar fi bine sa mergi la un psiholog, sa discuti despre aceasta problema.
Vei trece peste asta, du-te la un psiholog.Ca sotul tau nu poate sa iti fie psiholog aici, nu e mare branza.Asta nu inseamna ca nu te iubeste sau alte chestii de genul.Este o depresia, se caracterizeaza prin simtomele care le ai tu.Imagineaza-ti ce ti-ar ramane daca ai renunta la tot ce ai realizat.Nu prea multe, nu-i asa? Gaseste-ti un psiholog, preferabil femeie! Asa cred ca ar fi cel mai bine.Si adauga hobbyuri noi in viata ta de natura a-ti inveseli sufletul.Nu stiu, poate un catel, poate o pisica, poate o activitate noua (de exemplu dans, ai putea impreuna cu sotul sa mergi), nu trebuie sa deveniti profesionisti, trebuie sa o faceti din relaxare.Joaca biliard! (tot cu sotul) nu ai idee cat de amuzant poate fi ! Si in orice ai face, lasa umorul, stimuleaza-l sa intre in viata ta.Nu stiu daca esti sau nu credincioasa, daca esti, lasa-l si pe Dumnezeu sa intre in viata ta mai adanc.Si nu uita ca si el are simtul umorului.Fii vesela in preajma lui Dumnezeu, nu tematoare. Asta daca esti credincioasa.Daca nu, oricum ar fi, invata sa-ti faci ochii sa straluceasca, fa yoga, fa kangoo jump, fa calarie ! Dar aminteste-ti ca in toate activitatile astea ar trebui sa il incluzi macar cat de cat si pe sotul tau.Astfel incat sa va puteti apropia emotional si mai mult.Din moment ce ai realizat atatea, inseamna ca esti o femeie inteligenta, asa ca fii inteligenta in continuare si treci cu bine peste faza asta,ai atatea obtinuni, profita de ele, nu te lasa pacalita de o faza! Dar nici nu te lasa complacuta in ea! Salveaza-te ca poti, nu e atat de greu precum pare.Poti incepe prin a merge la psiholog(femeie sa fie) si lucrurile vor incepe sa se indrepte.Ai sa vezi ! :)
Eu zic ca ar trebui sa gasesti ceva care sa te multimeasca, sa faci ceva( sa faci munca de voluntariat, sa te faci utila, sa multumesti pe altii.E foarte clar ca ai prea mult timp liber.Incearca sa citesti, poate iti gasesti o evadare pentru cateva ori, evadare in lumea cartilor( sincer e foarte frumos).Trebuie sa-ti gasesti un hobby.Ce poate fi mai frumos decat sa ajuti pe cei care au nevoie ( copii abandonati, batrini singuri, bolnavi care simt ca viata nu mai merita traita)Bucura-te ca esti sanatoasa, ai o famile care te iubeste., gandeste-te cate ar dori sa fie in situatia ta....
Poti sa ai bani, fericire, prieteni, etc...etc, dar nimic din toate astea nu va putea sa-ti umple golul din inima ta decat Dumnezeu...cel mai important lucru care sa te ajute in momentele astea este BIBLIA, si RUGACIUNEA, iar cand poti sa mergi la biserica. Cu acelasi gol m-am confruntat si eu multa vreme, cautandu-L pe Dumnezeu acel gol mi sa umplut si nu mai am nelinistea aceea in suflet..... Domnul sa te binecuvinteze / citeste Psalmul 23
caci si eu ma simt singura in Franta...ma gandesc ca o cauza este lipsa prietenilor lasati acasa (putini, dar buni) in afara de sot/partener trebuie sa mai fie ceva...avem nevoie si de un cerc de prieteni... curaj! vei iesi din aceasta stare numai prin fortele proprii!!
Ai o depresie dupa ce ai nascut. Multe femei sunt atinse de asa depresie, nu esti tu singura. Si daca ti-e frica sa vorbesti despre asta cu sotul tau atunci cum il mai poti considera jumatatea ta? Sotul tau poate sa iti tina locul si la prieteni si la un psiholog. Ar fi bine sa vorbesti cu sotul tau despre asta si sa mergi la un psiholog. Si cit mai curind caci pierzi clipele care ar trebui sa te umple de fericire pe clipe ce iti golesc sufletul. Iti doresc cit mai curind sa te regasesti din ratacirea asta a ta si sa fii fericita si implinita. Sa fii sanatoasa tu si familia ta si ai grija de ei, caci ei sunt tot ce ai mai scump. Bafta.
Posteaza comentariu