Doar pentru că cineva este frumos la exterior, nu înseamnă că nu e hain la suflet. Deşi aparent poate fi numai lapte şi miere, el e capabil să taie şi spânzure, dacă nu a făcut-o deja cu alte persoane înaintea ta. Este foarte important să nu te bazezi doar pe ce vrea să îţi arate, ci să încerci să îi cunoşti chiar şi cele mai ascunse secrete. Unii bărbaţi pot fi atât de pricepuţi în a-şi ascunde adevărata faţă, încât există cazuri în care abia după mulţi ani de căsnicie partenerele lor află că au dus o viaţă paralelă, că au fost înşelate sau că le-au sabotat. Alţii sunt foarte răzbunători, sunt agresivi fizic şi verbal sau pur şi simplu profitori. Nu ar trebui să te mire când auzi de bărbaţi care s-au jucat cu inimile partenerelor doar pentru a pune mâna pe ce şi-au dorit, iar apoi au dispărut de pe faţa pământului.
Sunt situaţii reale şi frecvente al căror număr l-am putea diminua dacă am fi mai atente la semnalele de alarmă pe care le putem vedea în comportamentul şi personalitatea lor. Oferă-ţi şansa de a nu fi dezamăgită!Există unele zodii care au un suflet rău, în ciuda aparenţelor. Iată care sunt:
Vărsător
Din punct de vedere fizic, Vărsătorul este uimitor. El îşi trăieşte viaţa după propriile reguli şi atunci când îl întâlneşti, vrei imediat să faci parte din lumea lui idealistă. Dar nu te lăsa păcălit! În timp ce ambalajul poate fi unul frumos şi plin de speranţă, în interior poate fi un dezastru total. Un Vărsător rău te va iubi doar atunci când este convenabil pentru el şi te va folosi pentru a obţine ce şi-a propus. Apoi, după ce îi oferi tot, el se va retrage în cel mai egoist mod cu putinţă. Inima lui este de gheaţă!
Leu
Leul nu este atât de rău la suflet ca Vărsătorul, dar nici atât de frumos la exterior ca el. Totuşi, combinaţia dintre aroganţă, gelozie şi vorbitul înainte de a gândi îl face să fie o persoană foarte urâtă în interior. Un Leu rău este conştient de comportamentul lui, dar alege să nu facă nimic pentru a rezolva această situaţie. La Leu, totul se rezumă la aroganţă până la urmă, căci lucrurile trebuie să iasă ca el de fiecare dată şi nu îi pasă de sentimentele celor din jur.
Capricorn
Când Capricornul nu obţine iertare, acesta vede negru în faţa ochilor şi totul i se pare o mizerie. E atât de rece, distant şi dur încât nu ai cum să nu crezi că această persoană nu este urâtă pe interior. Asta se întâmplă atunci când unui Capricorn îi merge prost şi nu obţine ceea ce îşi doreşte. El greşeşte şi cere îndurare, iar uneori se aşteaptă să fie iertat fără să facă nimic în acest sens. Cu toate că e conştient de greşelile sale, e atât de plin de el încât crede că totul i se cuvine. Dacă nu treci peste ceea ce a făcut sau a spus, el se va răzbuna şi mai tare până va ajunge să te pedepsească tot el pe tine.
Fecioară
Când vine vorba de semnele zodiacale cu suflet rău, Fecioara se regăseşte pe această listă din cauza tendinţei sale de a judeca, critica şi de a fi mai mereu negativistă. O Fecioară rea este o persoană răutăcioasă şi ştim cu toţii cât de urât pe interior poate fi genul acesta de om. Aşa că dacă ai prin preajmă o Fecioară, păzeşte-ţi spatele până dispare din raza ta. Ea niciodată nu este mulţumită de nimic şi îi face pe cei din jurul său să se simtă extrem de prost. Nu are prea des cuvinte de laudă, ci din contră mereu găseşte nod în papură şi transmite o energie rea.
Gemeni
Nativul din Gemeni este doar pe jumătate rău la suflet, aşa că te poţi descurca cu el mult mai uşor decât cu zodiile enumerate mai sus. Totuşi, şi în cazul lui sunt destule lucruri care ar trebui să te îngrijoreze. El te poate dezamăgi foarte uşor, te poate manipula, minţi şi înşela fără să aibă regrete. De multe ori acesta nu îşi respectă cuvântul, iar faptul că îşi încalcă promisiunile îi determină pe cei din jur nu numai să îşi piardă încrederea în el, ci şi să se simtă complet dezamăgiţi şi răniţi. Poate face lucruri destul de urâte, pentru că gândeşte superficial şi este destul de înclinat spre plăcerile de moment.