5 zodii care se prefac că le pasă de tine

De-a lungul vieţii mele, am întâlnit tot felul de oameni. Dacă unii dintre ei s-au dovedit a fi prieteni de nădejde, despre alţii nu pot spune decât că m-au dezamăgit!
Există oameni care vor să pară ceea ce nu sunt, ascunzându-şi atât de bine intenţiile rele încât nu îţi poţi da seama de ele decât atunci când este deja prea târziu. Există o mulţime de motive pentru care o anumită persoană ar putea pretinde că îi pasă de cineva. E posibil să vrea să dea bine în faţa altora, să nu pară slabă sau să se dea pur şi simplu în spectacol.

Nu mi-e străină situaţia în care cineva mi-a dat dreptate la un moment dat în public, dar pe la spate m-a judecat aspru. Vorbele circulă rapid şi, vrând, nevrând, ajung la urechile noastre.
De aceea, cunoaşterea zodiilor care au această predispoziţie spre falsitate ne poate fi de ajutor tuturor.

În astrologie, există anumite zodii care fac exact acest lucru. Care sunt acestea?


Vărsător

Oamenii care au orice fel de izbucniri emoţionale îl fac pe acest nativ să se simtă foarte inconfortabil. Vărsătorul ar face orice altceva decât să-şi mângâie un prieten care plânge sau un partener furios. Cu toate acestea, i-ar părea rău dacă ar fi reci şi ar pleca atunci când cineva are nevoie de el. De aceea, el va face ce poate pentru a ieşi rezonabil din asta. Problema e că acest lucru îl face să pară când cald, când rece.


Gemeni

Poate că Gemenii sunt înconjuraţi de oameni de care trebuie să aibă grijă tot timpul şi nu au energie pentru toată lumea. Ei spun da prea des, promit să fie prezenţi când e nevoie de ei, dar nu pot fi acolo pentru toţi. Ei iubesc oamenii, dar pot avea grijă doar de un număr limitat. Cu toate acestea, Gemenilor le pasă de cum sunt percepuţi şi de prezenţa lor socială, aşa că vor spune şi vor oferi încurajările potrivite, chiar dacă nu le pasă cu adevărat.

Săgetător

Intenţia Săgetătorului este doar să pară că îi pasă şi are întotdeauna o atitudine pozitivă, chiar dacă nu este întotdeuna reală.
El are stări la fel ca toţi ceilalţi şi, uneori, trebuie să aibă grijă şi de el însuşi. De aceea, în loc să fie cinstit şi să spună că trebuie să se concentreze pe propria-i persoană, el pretinde că îi pasă când nu are rezerva de energie pentru a o face.

Fecioara

Fecioara tinde să aibă multă răbdare cu oamenii despre care nu are o părere prea bună. Ea se preface că are grijă de cineva, dar, de fapt, doar îşi aşteaptă rândul să dovedească că ea este mai bună. Poate părea implicată, dar ceea ce face cu adevărat este să pregătească terenul pentru a pune la pământ persoana respectivă.


Leu

Nu există nicio şansă ca un Leu să aibă grijă de fiecare persoană care vine la el după ajutor. Mulţi oameni îl caută pentru îndrumare, consiliere şi aprobare, dar de cele mai multe ori este indisponibil. Este acel gen de om care spune să ieşiţi la o cafea ori de câte ori te vede, dar niciodată nu te contactează apoi pentru a pune planul în aplicare. Nu există nimic real în spatele promisiunilor lui.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod