5 lecţii pe care trebuie să le înveţi în 2018, în funcţie de zodia ta

Conform astrologilor, anul 2018 este "Anul Iluminării", o perioadă plină de speranţă, evoluţie, schimbare şi descoperire.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Împărtăşeşte-ţi sentimentele cu oamenii cărora le pasă. Dacă eşti mai deschisă şi mai vulnerabilă îţi vei construi relaţii mai profunde şi mai importante.

Fii atentă la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Există şi alte lucruri importante în lume decât propriile nevoi şi dorinţe.

Învaţă să-ţi recunoşti sentimentele în loc să ţi le reprimi. Bagajele emoţionale te ţin în loc.

Luptă pentru iubire! În timp ce ştii că poţi supravieţui ca un lup singuratic, nu există niciun motiv pentru care ar trebui să înfrunţi viaţa de una singură.

Să ai ţeluri e minunat, dar trebuie să înveţi să ai aşteptări realiste. Dacă ai aşteptări prea mari, te vei seta pe eşecuri.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Să te îngrijorezi tot timpul de viitor îţi va răpi şansa de a te bucura de prezent. Învaţă să renunţi la griji şi să te concentrezi pe acum şi aici.

Este important să îţi stabileşti un filtru al gândurilor. Nu toate gândurile care îţi vin în cap trebuie spuse.

Există o diferenţă între dragoste şi ataşament. Caută pe cineva alături de care îţi place să stai decât pe cineva de care ai nevoie din motive practice.

Cu toate că îţi doreşti să rezolvi problemele tuturor, vor exista momente în care oamenii care vin la tine nu caută un răspuns. În schimb, au nevoie doar de cineva care să fie acolo şi să-i asculte.

Eşti capabilă de lucruri absolut grozave dacă reuşeşti să te simţi bine cu tine însăţi. Ai încredere în ceea ce poţi şi în abilităţile tale şi te vei surprinde prin tot ceea ce faci.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Învaţă să identifici persoanele toxice din viaţa ta şi să recunoşti importanţa eliberării de influenţa lor negativă.

Înconjurându-te cu oameni nu va compensa lipsa iubirii de sine. Învaţă să te preţuieşti şi să te respecţi pe tine însăţi şi tot ceea ce oferi în această viaţă.

În timp ce prieteniile superficiale pot fi distractive, timpul şi energia pentru a contrui relaţii puternice, durabile şi stabile sunt incredibil de importante.

Ştii că vor exista momente în viaţă când va trebui să alegi să fii egoistă pentru a supravieţui. Nu e nimic rău să te concetrezi pe tine însăţi pentru că nu poţi avea grijă de ceilalţi dacă te distrugi singură.

Descoperă ce anume îţi aprinde focul pasiunii din interiorul tău, fie că e vorba despre un anumit hobby, carieră sau o cauză. Permite-ţi să îţi urmezi inima, acesta e secretul adevăratului succes şi ceea ce îţi poate aduce fericire în viaţă.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Nu permite să cazi în capcana de a face lucruri care nu îţi plac. Dacă ceva îţi aduce negativitate în viaţa ta, fie că e vorba de serviciu sau de o anumită obligaţie, atunci e timpul pentru o schimbare mare.

Întotdeauna vor exista responsabilităţi în viaţă, dar nu permite ca ele să fie totul. Viaţa este mai mult decât să lucrezi pentru a-ţi plăti facturile. Învaţă să te bucuri de viaţă şi să trăieşti cu adevărat.

Trebuie să creezi un echilibru în ceea ce priveşte sentimentele tale. Saltul constant de la o extremă la alta este epuizant. Învaţă să-ţi accepţi, să-ţi îmbrăţişezi şi să simţi emoţiile fără a le permite să explodeze.

Nu doar planifica să faci ceva nou şi interesant, ci treci şi la acţiune. Visul unei vacanţe uimitoare este distractiv, dar nu se compară cu transformarea lui în realitate.

Permite-ţi să te întâlneşti şi să cunoşti oameni noi. Asta nu înseamnă că îi înlocuieşti pe cei dragi, dar oamenii noi îţi pot aduce noi experienţe şi perspective asupra vieţii.

Leu(22 iulie - 22 august)

Eşti o persoană de succes în tot ce faci, eşti un câştigător înnăscut. Cu toate acestea, doar pentru că ai atât succes nu trebuie să te lauzi. Descoperă adevărata valoare a umilinţei şi fii recunoscătoare.

Trebuie să înveţi să laşi lucrurile să treacă şi să mergi mai departe. Fiind ancorată în trecut, fie că e vorba de vreun fost iubit sau de un vis care nu a putut fi dus la îndeplinire, te poate răni şi mai mult. Nu poţi să te vindeci dacă nu te eliberezi.

Înţelege că nu trebuie să rămâi în niciun loc în viaţă dacă asta nu te face fericită. Schimbă-ţi joburile sau mută-te într-un oraş nou, schimbarea este adesea începutul unui lucru minunat.

Este minunat să fii curajos şi încrezător, dar e bine să te distanţezi de asta uneori. Nu trebuie întotdeauna să fii cel puternic, permite-le celor dragi să fie acolo pentru tine din când în când.

Dragostea nu funcţionează mereu aşa cum ai vrea. Doar pentru că te iubeşti atât de mult pe tine, asta nu înseamnă că toţi ceilalţi te vor iubi cu aceeaşi intensitate şi dedicare.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Învaţă să te ridici şi să-ţi asumi responsabilitatea pentru propria ta viaţă. Chiar dacă vei da piept cu influenţe externe, doar tu poţi decide cum reacţionezi.

Descoperă frumuseţea libertăţii şi pierde controlul din când în când. Vei găsi ceva incredibil atunci când te vei lăsa purtată de val şi laşi lucrurile să se întâmple pur şi simplu.

Nu mai vorbi despre obiectivele tale şi cum plănuieşti să le atingi, ci treci la acţiune. Planificarea poate fi interesantă, dar nu se compară cu bucuria realizării.

Opreşte-te din a mai fi atât de critică cu tine şi elimină-i din viaţa ta pe toţi cei care sunt negativişti. Adoptă o atitudine mai încurajatoare cu tine.

Renunţă la toate bagajele negative pe care le-ai cărat de-a lungul anilor. Trecutul este trecut. Cu cât îl laşi mai repede să treacă, cu atât şansele să evoluezi şi să reuşeşti în viaţă vor creşte.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Ţinând cont că ura este ca o otravă pe care o bei, tu eşti singura care va fi rănită de ea. Învaţă să renunţi la mânie, eliberându-te de negativitate.

Învaţă să-ţi trăieşti viaţa cu recunoştinţă. Este uşor să ai regrete din trecut şi să fii anxioasă cu privire la viitor, dar ar trebui să apreciezi ceea ce ai acum.

Bucură-te de realizările tale indiferent cât de mici sau mari sunt acestea. Un pas mic ţi se pare neimportant, dar orice avansare te va ajuta în cele din urmă să îţi atingi obiectivele.

Răbdarea este o virtute. Lucrurile pe care ţi le doreşti cel mai mult în viaţă au nevoie de timp şi de dedicare. Rezultatele pot veni rapid, dar bucuria pe care o aduc cu ele este la fel de rapidă.

Eşti demnă de aceeaşi dragoste şi respect pe care şi tu le oferi celor din viaţa ta. Învaţă să te uiţi în oglindă şi să apreciezi cu adevărat persoana pe care o vezi.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Învaţă să ierţi, chiar şi pe aceia care nu merită. Iertând pe cineva care ţi-a greşit nu înseamnă să îl primeşti din nou în viaţa ta, pentru că va ajunge să te rănească din nou. Eliberează-te pur şi simplu de negativitatea de a purta pică.

Opreşte-te din a trece cu viteză prin această viaţă. Este uşor să pici în plasa agitaţiei din zilele noastre, dar uneori cel mai bun lucru este să încetineşti şi să trăieşti clipa.

Învaţă să identifici persoanele toxice pentru a putea să iei măsuri de a le elimina din viaţa ta. Nu trebuie să întreţii această negativitate.

Nu îţi pierde timpul îngrijorându-te de ce gândesc ceilalţi despre tine. Realizează că celor care le pasă de tine ştiu că eşti o persoană incredibilă.

Nu este nimic greşit să fii o persoană puternică şi independentă, dar chiar şi cei mai puternici oameni trebuie să înveţe să caute sprijin şi să aibă în credere în altcineva la un moment dat în viaţa lor.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Eşti cel mai dur critic al tău. Deşi e bine să ai standarde înalte pentru tine, trebuie să înveţi cât de important este să te ierţi dacă nu ajungi întotdeauna unde ţi-ai propus.

Dacă vei continua să crezi în iubire, vei descoperi că cei care te-au rănit în trecut nu au fost importanţi. Dragostea adevărată nu te răneşte şi nu te lasă confuză.

Fii sinceră cu tine însăţi. Dacă nu eşti complet mulţumită de locul în care te afli acum, nu sta acolo. Îţi poti crea viaţa dorită numai dacă recunoşti că nu eşti mulţumită acum.

Descoperă frumuseţea şi pacea care vin dintr-o noapte linistită de una singură. Nu trebuie întotdeauna să te aventurezi în noi aventuri pentru a fi fericită.

Puterea vine cu capacitatea de a fi vulnerabilă din când în când. Permiţând altora să vadă această latură a ta nu te face să fii slabă.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Trăieşte o viaţă care te face să te trezeşti încântată în fiecare dimineaţă. Dacă nu se întâmplă aşa, atunci este timpul să reevaluezi locul în care te afli şi să faci o schimbare.

Trăieşte-ţi viaţa. Călătoreşte, întâlneşte oameni noi şi încearcă noi experienţe. Meriţi să îţi trăieşti viaţa la maximum.

Schimbarea poate fi un catalizator uimitor pentru evoluţie şi descoperire. Nu te feri de ea de teamă. Învaţă să accepţi toate aceste schimbări care depind de tine.

Nu îţi fie frică să o iei de la capăt. Chiar dacă butonul de resetare te poate intimida sau copleşi, trebuie să înţelegi că el îţi oferă oportunitatea de a căuta viaţa pe care ţi-o doreşti cu adevărat.

Este important să accepţi că eşti un proiect în progres. Chiar dacă ai ţeluri şi visuri măreţe, trebuie să ştii că va dura ceva timp până vei ajunge să le atingi.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Chiar dacă îţi e greu să te implici de teamă să nu fii rănită, trebuie să descoperi puterea pe care o capeţi atunci când împărtăşeşti sentimentele cu cineva. Poate fi vorba despre orice: prieteni, familie sau relaţii amoroase.

Învată să te adaptezi şi să fii mai deschisă către schimbare. Ţii la abordarea ta unică şi diferită pe care o ai asupra vieţii, care e minunată, dar nu deveni atât de rigidă încât să nu poţi merge cu fluxul.

Dacă există cineva sau ceva care nu îţi poate ieşi din minte, fie că e vorba de o persoană, un hobby sau un job, atunci luptă pentru asta! Dacă nu poţi scăpa de aceste gânduri, atunci cu siguranţă există un motiv.

Oamenii din viaţa ta nu îţi pot citi gândurile. Pentru a menţine relaţii sănătoae şi durabile, trebuie să înveţi să comunici mai deschis şi mai sincer.

Această viaţă nu e despre ce pot face alţii pentru tine, cu despre ce eşti tu dispusă să faci pentru binele celor din jur. Vei câştiga mult mai mult iubindu-i pe ceilalţi, decât să rămâi autocentrată.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Eşti făcută pentru lucruri minunate, dar trebuie să deschizi bine ochii cu privire la tot ce ai de oferit şi să vezi cât eşti de specială. Nu te mulţumi cu un nivel mediu.

Nu eşti responsabilă pentru tot ce nu merge bine în viaţa ta. Uneori, lucrurile se destramă pur şi simplu. Nu lăsa vina pe care o simţi să te tragă în jos!

Este important să îţi faci timp pentru a te iubi pe tine însăţi. Singura modalitate de a avea succes în carieră, în relaţii sau în ceea ce priveşte pasiunile tale este să ai grijă mai întâi de tine.

Învaţă să îţi deschizi inima în faţa celorlalţi. S-ar putea să fi suferit în trecut, dar asta nu înseamnă că toată lumea te va răni.

Chiar dacă nu e nimic greşit să visezi, invaţă să păstrezi un picior ferm pe teren. Nu permite să te pierzi în gânduri, ci să faci paşi pentru a construi viaţa la care speri.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod