3 zodii care nu te vor ierta niciodată dacă le-ai greşit

Aruncă o privire către aceste trei semne zodiacale pentru a afla dacă persoana cu care ai probleme e una dintre cele de la care nu vei obţine niciodată iertarea.

Iată care sunt cele 3 zodii care nu iartă şi nu uită niciodată dacă le-ai făcut rău:

Taur


Există un motiv pentru care e un Taur, acela că e încăpăţânat ca unul. El este genul de persoană care doreşte să îţi audă scuzele, dar care nu le acceptă. Nu îi place să facă compromisuri, aşa că, dacă situaţia e puţin cam complicată, el va fi primul care iese din ea.
Întotdeauna se va gândi la ceea ce ai făcut de l-ai supărat şi probabil nu va mai avea niciodată încredere în tine. Dacă te va ierta vreodată, probabil că va dura foarte mult timp până să ajungă acolo, aşa că ai răbdare cu el!

Leu


Leul este probabil ultima persoană pe care ar trebui să o superi. Nu numai că e încăpăţânat şi deloc flexibil atunci când vine vorba de scuze, dar el se şi enervează foarte tare.
Devine cu totul alt om atunci când e supărat, mai ales pentru că îi e frică să arate cât de rănit se simte. Iubeşte viaţa atât de mult, încât dacă lucrurile merg spre calea greşită, el se supără enorm. Nu te gândi să îl ignori în acele momente, pentru că asta ar însemna sfârşitul relaţiei voastre.

Balanţa


Balanţa nu te va ierta niciodată pentru că te-a evitat atât de mult încât nici nu ţi-a oferit ocazia de a-ţi cere scuze faţă de ea. Urăşte confruntările şi poate chiar să pretindă că e totul bine când, de fapt, nu te-a iertat niciodată.
Nu fi surprins dacă lucrurile vor lua o altă întorsătură într-o zi! Probabil a primit mesajele de la tine şi le-a salvat pentru orice eventualitate, dar nu îţi va răspunde oricum. El e, de obicei, liniştit şi corect, dar când e supărat, toată logica lui zboară pe fereastră şi va apela la tăcere o lungă perioadă de timp. Nu va admite niciodată că e supărată pe tine, dar tu vei ştii acest lucru.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.