Un top al celor mai mari erori de înfrumuseţare care, în plus, sunt semne de prost gust, a fost făcut de allure.com, citat de Mediafax.
S-a observat astfel că una dintre cele mai frecvente greşeli este aceea a nepotrivirii nuanţei fondului de ten cu nuanţa pielii. Folosirea corectă a unui fond de ten presupune alegerea consistenţei şi a culorii potrivite a acestuia. Astfel, efectul dorit de perfecţiune dispare în momentul în care nuanţa pielii de pe gât şi umeri este diferită de cea a tenului după utilizarea fondului de ten.
Pentru a evita să arătaţi de parcă aţi purta o mască, trebuie să alegeţi o nuanţă a fondului de ten cât mai apropiată de cea a pielii şi să îl întindeţi cât mai bine, inclusiv pe decolteu.
Femeile au mare grijă de buzele lor, însă noile reguli de stil spun că nu mai este nevoie se folosiţi un creion care să le contureze, cu atât mai puţin un creion-contur într-o nuanţă mai închisă decât a buzelor sau a rujului. Dacă simţiţi că nu se poate fără să vă creionaţi buzele, alegeţi o nuanţă potrivită a creionului.
A treia greşeală semnalată de stilişti este manichiura neîngrijită, cu lacul de urnghii sărit sau incorect aplicat. O ţinută îngrijită poate fi ruinată de nişte mâini care denotă neglijenţa. Aderarea la curentul hippie nu este o scuză în acest sens. Dacă ştiţi că oja nu vă rezistă pe unchii şi nu aveţi timp să "reparaţi" o manichiură stricată, mai bine nu o folosiţi, spun specialiştii.
Un alt semn al lipsei de stil este cel al unghiilor care, deşi îngrijite, sunt prea lungi. Unghiile care păstrează o lungime medie, sunt curate şi date cu lac sunt foarte feminine. Însă, în momentul în care lungimea acestora vă împiedică să tastaţi şi vă dau aerul unei vrăjitoare sau al unei păsări de pradă, trebuie să luaţi măsuri şi să le scurtaţi.
Un ultim sfat dat de stilişti este pentru iubitoarele manichiurii şi pedichiurii franţuzeşti: dacă odată era un "must", dacă la balul de absolvire aţi fost foarte apreciată datorită acestui tip de manichiură, renunţaţi la ea. Este demodată şi vă face să păreţi fără imaginaţie şi gust.
Foto: Hepta
© Copyright: HEPTA
Top 5 greșeli de înfrumuseţare care denotă prostul gust
Femeile doresc să aibă mereu un aspect îngrijit şi recurg la metode de înfrumuseţare pe care le consideră la îndemână, fără a ţine cont însă, în multe dintre cazuri, trucurile lor ar putea fi demodate sau total nepotrivite.
Posteaza comentariu