Expunerea excesivă la soare nu face altceva decât să usuce pielea, iar ritualul normal pe care-l avem în timpul anului, în această perioadă nu este suficient.
În plus, lăsaţi-mă să vă mai spun că briza marii, aerul acela sărat, nisipul sunt, de asemenea, factori care favorizează apariţia acestui aspect de piele extrem de uscată. Să fiu sinceră, constatarea asta am făcut-o chiar anul acesta, într-una dintre ieşirile pe plajă şi, pentru că mă interesează calitatea pielii mele, m-am decis să stau de vorbă cu un specialist.
”Hidratarea sau, mă rog, lipsa hidratarii, are cu siguranţă efecte nocive asupra pielii noastre.
Una dintre cele mai la îndemână soluţii pentru a reveni la aspectul de bebeluş al pielii noastre este să urmăm tratamentul Hydrafacial Re-Juvenate. ”Infuzia Rejuvenate de la Intraceuticals este un tratament cu oxigen, non-invaziv, destinat hidratării tenului, ridurilor, liniilor fine. Intraceuticals Rejuvenate este un tratament de hidratare a pielii şi eliminare a ridurilor. ”, explică în continuare specialistul SOFA - MAISON DE BEAUTE.
O Infuzie de tratament Rejuvenate Intraceuticals are trei etape pentru a atinge rezultate imediate şi semnificative:
1. Oxigenul sub presiune uşoară introduce în straturile profunde ale pielii substanţe active ce ajută la reîntinerirea tenului, în acelaşi timp calmându-l şi răcorindu-l.
2. Serul unic de întinerire conţine acid hialuronic uşor şi o combinaţie puternică de vitamine şi antioxidanţi. Acidul hialuronic ajută la hidratarea imediată a tenului rezultând într-o fermitate sporită, riduri şi linii fine reduse, contururi faciale îmbunătăţite şi strălucire generală.
3. Produsele de suport pentru tratamentul Intraceuticals Rejuvenate asigură straturi esenţiale pentru a încapsula şi suplimenta nutrienţii tenului pentru un efect sinergic maxim şi rezultate de lungă durată.
Aşadar, concediu plăcut în continuare!