Lanţul de restaurante fast-food KFC, în parteneriat cu Ogilvy & Mather, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare la nivel mondial, a produs ojă comestibilă pentru clienţii lanţului de restaurante din Hong Kong, informează postul de televiziune CNN, citat de agenţia Mediafax.
Oja se poate găsi în două nuanţe şi arome: Original, de culoare bej, şi Hot&Spicy (iute şi condimentată), de culoare roşie. Cei de la KFC au lăsat clienţii să decidă ce arome vor fi transformate în ojă comestibilă.
Pentru a folosi produsul cosmetic, clienţii trebuie să aplice oja pe suprafaţa unghiei, să o lase să se usuce, după care o pot consuma.
Reprezentanţii KFC afirmă că oja este produsă din ingrediente naturale.
Posteaza comentariu