Gerovital Tratament Expert, noua gamă tratament pentru îngrijirea completă a părului

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, lansează Gerovital Tratament Expert, o gamă inovatoare dedicată îngrijirii complete a părului. Pornind de la produsele și tratamentele de păr ale liderului de piață Gerovital Plant Tratament, pe care experții Gerovital le-au îmbogățit cu noi complexe hrănitoare, noua gamă ajută părul să facă față acțiunilor distructive la care este supus și îl menține frumos și sănătos zi de zi.
Gerovital Tratament Expert este formată din 8 sub-game, cuprinzând în total 22 de produse ce răspund diferitelor probleme specifice scalpului și firului de păr. Astfel, sub-gamele Gerovital Tratament Expert Anticădere, Gerovital Tratament Expert Regenerare, Gerovital Tratament Expert Antimătreață și Sebum Control de la Gerovital oferă soluții pentru cele mai supărătoare probleme ale părului sub formă de tratamente intensive. În același timp, în sub-gamele Gerovital Tratament Expert Pro Color, Gerovital Tratament Expert Smart Volume, Gerovital Tratament Expert Thermo-protect și Gerovital Tratament Expert Nutri-complex se regăsesc produse de întreținere a sănătății și frumuseții de zi cu zi a părului. Folosite cu regularitate, produsele acționează la nivelul scalpului și al firului de păr pentru a asigura un păr sănătos și strălucitor în fiecare zi.


Astfel, Gerovital Tratament Expert Anticădere reprezintă soluția ideală pentru a stopa căderea excesivă a părului. Șamponul și serul anticădere din această sub-gamă au la bază un complex de elemente active ce acționează dual asupra firului de păr, întărind rădăcina acestuia și stimulându-i, totodată, creșterea.

În același timp, Gerovital Tratament Expert Regenerare răspunde eficient problemelor specifice părului degradat și lipsit de vitalitate, hrănindu-l în profunzime și redându-i strălucirea de la rădăcină până la vârf. Produsele cu tradiție precum loțiunea cu petroleum, kitul de regenerare a părului  sub formă de fiole și serul pentru vârfuri despicate au fost îmbogățite cu noi principii active, asigurând un aspect sănătos pe toată lungimea firului de păr.


Gerovital Tratament Expert Antimătreață reprezintă o soluție extrem de eficientă în lupta cu unul dintre cei mai mari inamici ai părului frumos: mătreața. Cu o rețetă îmbunătățită, șamponul antimătreață cu ichtiol acționează direct la nivelul scalpului, normalizând secreția de sebum și rata de înnoire a celulelor epidermice, eliminând astfel apariția mătreții. O noutate absolută, al doilea șampon antimătreață din sub-gamă poate fi folosit cu succes pentru formele ușoare de mătreață și pentru întreținerea părului după încheierea tratamentului cu ichtiol.

În același timp, noile formulări ale produselor Sebum Control de la Gerovital vizează direct problema părului gras, reglând secreția glandelor sebacee de la nivelul pielii capului.
Astfel, șamponul Sebum Control, folosit împreună cu spuma omonimă, ea însăși un produs inovator pe piață, păstrează părul curat și proaspăt pentru mai mult timp.

Gerovital Tratament Expert Pro Color răspunde cu succes celor două nevoi esențiale ale părului vopsit. Astfel, șamponul de protecție pentru păr vopsit și masca pentru păr vopsit păstrează intensitatea culorii pentru mai mult timp și împiedică degradarea firului de păr în urma vopsirilor repetate.

Produsele Gerovital Tratament Expert Smart Volume sunt special concepute pentru a ajuta părul tern și lipsit de volum să își recapete strălucirea și să arate mai bogat. Șamponul și balsamul pentru volum au o formulă lejeră, care nu îngreunează firul de păr, păstrând volumul coafurii pentru mai mult timp.
În același timp, serul cu efect no-frizz împiedică electrizarea părului și îl face mai ușor de aranjat în fiecare zi.

Pentru persoanele care utilizează des placa, ondulatorul sau feonul, Gerovital Tratament Expert Thermo-protect reprezintă o metodă simplă și eficientă de a proteja și hidrata părul. Serul termoprotector suplimentează rezervele de apă din structura fibrei capilare, devenind un aliat zilnic în protejarea și hidratarea firului de păr.