George Popescu a câștigat competiția Cel mai bun hairstylist din România!

Cel mai bun hairstylist din România, reprezentantul noii generații de specialiști, a fost desemnat în cadrul finalei prezentată de Iuliana Tudor, un proiect inițiat de hairstylistul Cristi Pascu. Cel care a obținut cel mai bun punctaj la proba Coafură Fantezie este George Popescu. El a primit premiul de 3000 de euro oferit de Top Line și a fost aplaudat de peste 300 de invitați, printre care și multe vedete din showbiz.

 Câștigătorul primei ediții a concursului Cel mai bun hairstylist din România este George Popescu. Tânărul din București s-a luptat în marea finală, organizată aseară la Stejarii Ballroom, alături de alți nouă concurenți. Cu toții au realizat, cu creativitate și multă îndemânare, câte o Coafură-Fantezie. Creația și maniera lor de lucru au fost analizate în detaliu de membrii juriului format din Cristi Pascu (hairstylist), Franck Perez (Creative Design Team Educator Moroccanoil), Geta Voinea (hairstylist), Laurent Tourette (hairstylist), Valentina Pelinel (fost model internațional), Lavinia Gogu (beauty editor Elle România), Laura Davidescu (Unica).

George Popescu a obținut cel mai bun punctaj și a câștigat Marele Premiu, în valoare de 3000 de euro, oferit de Top Line. Locul 2 și Premiul de Popularitate au fost obținute de Ioana Maria Todoran, din Cluj-Napoca, aceasta primind un set de produse Moroccanoil și un CEC în valoare de 500 de euro, oferit de Top Line.

Finaliștii concursului Cel mai bun hairstylist din România au definitivat coafurile fantezie cu care au intrat în competiție în timp ce, pe scena principală, invitatul special al evenimentului, Franck Perez, sosit de la Paris, a oferit un show Moroccanoil de coafură intitulat Life is a Red Carpet Show. Printre modelele acestuia s-a aflat pe scenă și Eva, fiica cunoscutei prezentatoare de știri de la Antena 1, Andreea Berecleanu. La evenimentul ce a prilejuit finala concursului Cel mai bun hairstylist din România au asistat peste 300 de invitați: vedete din showbiz, hairstyliști din toată țara, Mass Media și reprezentanți ai industriei de frumusețe.

Printre persoanele publice care au urmărit show-ul din primele rânduri s-au aflat: Andreea Berecleanu, Anca Lungu, Corina, Carmen Brumă, Amalia Enache, Simona Pătruleasa, Carmen Negoiță, Albertina Ionescu, Crina Abrudan, Roxana Ciuhulescu, Sonia Argint Ionescu, Mirela Popa, Adelina Pestrițu, Jorge, Sylvia, Nadina Câmpean, Adina Halas, Camelia Bălțoi, Irina Cordoneanu.
Vedetele prezente la eveniment au asistat, timp de două ore, la o adevărată demonstrație de talent și bune cunoștințe în arta tunsului, vopsitului și a coafatului, admirând maniera de lucru a reprezentanților noii generații de hairstyliști. Concurenții au realizat, bazându-se pe tehnica de lucru și creativitate, coafuri fantezie, structuri impresionante, jucându-se cu volume, texturi și culori.

Concursul Cel mai bun hairstylist din România a fost inițiat de cunoscutul hairstylist Cristi Pascu, el dorindu-și să descopere noi talente în industria de profil din țară, cărora să le ofere șansa să fie remarcați, promovați și premiați. În urma anunțului primei ediții, în competiție s-au înscris aproape 100 de hairstyliști din întreaga țară, ei trimițând fotografii cu cele mai bune creații ale lor la categoriile tuns, vopsit și coafat lejer.

Dintre aceștia, 13 au fost aleși să participe la semifinala ce a avut loc pe 8 iunie 2015 la sediul Top Line din București.
Acolo, supravegheați de juriul de specialitate, ei au demonstrat cât de buni sunt la cele trei categorii cu care s-au înscris în concurs, respectând tendințele anului 2015, de această dată lucrând timp de câteva ore chiar sub ochii specialiștilor: Cristi Pascu (hairstylist), Franck Perez (Creative Design Team Educator Moroccanoil, New York), Geta Voinea (hairstylist), Laurent Tourette (hairstylist), Stephan Pelger (designer), Valentina Pelinel (fost model internațional), Lavinia Gogu (Elle România), Laura Davidescu (Unica).

10 concurenți s-au calificat atunci în marea finala care a avut loc miercuri, 17 iunie: Bogdan Stoian, Ioana Maria Todoran, Marian Cotoi, Constantin Cucu, Mihnea Marinaș, Adrian Ancău, Alexandru Frâncu, Răzvan Costan, George Popescu, Florina Demian.  Câștigătorul Marele Premiu, George Popescu, a primit premiul de 3000 de euro oferit de Top Line, iar premiul de popularitate, în valoare de 500 de euro, oferit de Top Line, a fost câștigat de Ioana Maria Todoran pe baza succesului de care s-a bucurat creația sa din semifinală pe pagina de Facebook a concursului, https://www.facebook.com/CelMaiBunHairstylist.


Cel mai bun hairstylist din România este un proiect inițat de Cristi Pascu și este deschis participării tuturor hairstyliștilor talentați din țară. Prima ediție a competiției a avut sprijinul Top Line și Moroccanoil, a revistei Unica, precum și a agenției de Celebrity PR, ADPM PR.