De această dată, vedeta a decis să lase fotografia needitată pentru a face față unuia dintre cele mai mari complexe ale sale: celulita.
"Asta este cea mai mare teamă a mea. O fotografie cu mine în costum de baie, needitată", a scris Demi în postarea de pe Instagram. "Da, ați ghicit! Am celulită! M-am săturat să-mi fie rușine de corpul meu și să-l editez (celelalte fotografii în costum de baie au fost editate și urăsc că am făcut asta, dar acesta este adevărul).
Deci dacă alte persoane cred că eu sunt ideea de frumusețe la care visează, trebui să știe că nu sunt eu. Așa sunt eu cu adevărat", a scris Demi Lovato în comentariul care însoțește imaginea publicată pe Instagram.Cântăreața a mai spus că dorește să înceapă un nou capitol în viața sa, în care să nu mai încerce să se încadreze în standardele altora.
„Deci, așa sunt eu, fără rușine și fără teamă, mândră de corpul meu care a trecut prin multe și care va continua să mă uimească atunci când, într-o zi, sper să aduc un copil pe lume”, a mai spus Demi.
„Este un sentiment grozav să mă reîntorc în televiziune/film fără să mă stresez cu un program epuizant de antrenament înaintea unui zile pline.
Sau să-mi refuz un tort adevărat de ziua de naștere, care să fie înlocuit cu pepene cu frișcă și lumânări pentru că eram îngrozită de un tort adevărat și mă simțeam îngrozitor urmând o dietă”, a adăugat cântăreața.Demi, care a vorbit întotdeauna deschis despre insecuritățile sale, a dezvăluit recent că revine la actorie, cu o apariție în sezonul final al serialului „Will & Grace”.
Aceasta a mai spus că lucrează la cel de-al șaptelea album al său, iar în prezent pregătește un nou single.„Ca să fie clar pentru toată lumea... Nu sunt obsedată de aspectul meu, dar îmi apreciez corpul și uneori acesta este cel mai bun lucru pe care îl pot face”, a scris Demi în încheierea postării sale. „Sper să inspir astăzi pe cineva să-și aprecieze de asemenea corpul”, a concluzionat vedeta. Postarea sa a strâns peste 9 milioane de like-uri.