Bobbi Brown Cosmetics s-a lansat in Romania!

Linia exclusivă de frumusețe dezvoltată de celebra makeup artist Bobbi Brown, are plăcerea de a anunța deschiderea primului punct de vânzare în Bucuresti, Băneasa Shopping City.

Magazinul reprezintă o expresie a filozofiei lui Bobbi și abordării sale unice asupra esteticii, dar și ocazia perfectă pentru consumatori să descopere produsele esențiale și serviciile profesioniste marca Bobbi Brown.

Lansarea magazinului Bobbi Brown a fost celebrată pe 10 decembrie printr-un eveniment spectaculos, derulat sub conceptul “The secret of beauty is simple, be who you are”, ce reprezintă din plin personalitatea brandului.

Astfel, cei aproximativ 150 de invitaţi din presa locală, bloggeri, beauty editors, make-up artişti, influenceri şi VIP s-au relaxat admirând şi testând produsele Bobbi Brown, şi au aplaudat totodată prezenţa invitaţilor speciali, precum Eliano Bou Assi (Director of Artistry and Education) şi a altor reprezentanţi din managementul balcanic sau EMEA ai brandului.

Gazdele evenimentului au fost Ioana Georoceanu, Marketing Manager Bobbi Brown şi Adrian Simionescu, Country Manager Estée Lauder România.