Are 56 de ani și arată ca la 30: Secretele unei femei care surprinde pe toată lumea cu vârsta ei

Aspectul fizic al acestei femei induce pe toată lumea în eroare, dar ea spune că nu a făcut operații estetice și dezvăluie câteva trucuri care o ajută să arate mai tânără cu 20 de ani.

Sheena Cole, din Auckland, New Zealand, e nevoită adesea să refuze avansurile unor bărbați de 20 și ceva de ani că e căsătorită de 25 de ani și că își iubește soțul, spre stupoarea îndrăzneților care roșesc pe loc, încurcați.

Nu-i vina lor: la 56 de ani, Sheena descoperă de multe ori că oamenii o cred cu cel puțin două decenii mai tânără. Chiar și femeile sunt induse în eroare și îi dau undeva până în 35 de ani când, de fapt, ea este deja pensionară.

Pensionara în pantaloni scurți


Fostă marketing manager, neo-zeelandeza spune că aspectul ei fizic incredibil se datorează stilului de viață sănătos pe care îl duce și faptului că folosește creme cu protecție solară.

"Sunt considerată de multe ori mai tânără. Dar depinde de ce anume port și de cât de machiată sunt. De exemplu, dacă port pantaloni scurți din denim și nu mă machiez, oamenii cred că sunt mai tânără", a povestit ea.



"Au fost multe ocazii când niște tineri au încercat să mă agațe", a explicat Sheena, mărturisind că se simte jenată în astfel de situații, știind că poate fi mai în vârstă decât mamele lor.

Recent, un tip care îi făcea curte a fost șocat când ea i-a spus că tocmai a sărbătorit 25 de ani de căsnicie.

"A fost tare uimit și m-a întrebat dacă aveam cumva cinci ani când m-am căsătorit! Nu cred că se aștepta ca o femeie de 56 de ani să umble pe lângă el în pantaloni scurți", a mai spus ea.

Tretinoinul, "arma" contra ridurilor


Deși pune aspectul său fizic pe seama moștenirii genetice, Sheena mărturisește că are câteva trucuri care o ajută să arate atât de bine. În primul rând, respectă o rutină strictă de frumusețe. Ea folosește creme pe bază de tretinoin (acid retinoic), ingredient care combate acneea și ridurile, serum cu vitamina C și loțiuni cu protecție solară.

"Ani la rând am tot fost întrebată care este secretul pielii mele tinere. Adevărul e că nu-i niciun secret. Fără îndoială, genetica joacă un rol, ambii mei părinți au o piele minunată. Dar impactul hranei sănătoase, al somnului, al sportului făcut cu regularitate și al folosirii produselor cu protecție solară nu poate fi ignorat"
, a explicat Sheena Cole.

Ea recunoaște că în trecut a folosit Botox și ocazional îl mai încearcă și acum.

"Pe măsură ce am îmbătrânit, mai puțin înseamnă mai mult. Acum mă concentrez mai mult pe calitatea pielii, pe textura și pe strălucirea ei", explică ea.

"E în regulă dacă alegi Botox și fillere ca să arăți mai tânără. Însă pielea tânără trebuie să aibă și strălucire, textură și chiar culoare", este ea de părere, adăugând că preferata sa este tretinoina și că își dorește să o fi folosit mai devreme.



Această cremă este folosită pentru tratarea acneei și a pielii afectate de soare. Deși nu poate șterge ridurile adânci, produsul are un efect vizibil asupra ridurilor fine și a punctelor negre. "Pentru mine, este ca o cutie a miracolelor", a spus Sheena.

"Totuși, beneficiile cremei solare nu pot fi ignorate, mai ales când crești sub soarele dogoritor al Noii Zeelande. Protecția solară este un ritual zilnic vara și iarna, fie că vremea e însorită sau noroasă"
, a explicat ea.

"Chiar nu știu cum e să ai 56 de ani"


Sheena Cole respectă o dietă sănătoasă și echilibrată: "Rareori mănânc hrană procesată și evit orice conține zahăr, ceea ce e ușor pentru mine fiindcă nu poftesc la dulciuri.

Alegerile mele alimentare sunt de obicei sănătoase pentru că îmi plac produsele proaspete. Zilele acestea practic postul intermitent care mi-a îmbunătățit nivelurile de energie."

Totuși, își permite un deliciu zilnic: "Trebuie să-ți trăiești viața, așa că seara mă răsfăț cu un pahar de vin."

Citește și: Frumusețe fără Botox. Cum arătau femeile legendare de la Hollywood la vârste diferite


"Tânăra" de 56 de ani spune că nu doar aspectul o ajută să arate mai tânără, ci și mentalitatea ei: "Deși în general arăt mai tânără, o parte din aspectul tineresc îl produce atitudinea mea. Chiar nu știu cum e să ai 56 de ani. Port ce-mi place, am multă energie și gândesc tinerește ca să mă simt tânără. Sunt gata oricând să dansez pe masă dacă am ocazia", a spus ea.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.