"Când comparăm crema cu tehnicile de îndepărtare a tatuajelor care folosesc laser, unde apar arsuri, cicatrice, băşici, ne dăm seama că am creat un medicament care nu prea are multe efecte secundare", a declarat inventatorul şi doctorandul Alec Falkenham, în vârstă de 27 de ani, informează cotidianul britanic Tge Independent, citat de agenția Mediafax.
"Crema nu ţinteşte niciuna dintre celulele normale ale pielii, deci nu apare o inflamaţie foarte mare. De fapt, dacă ţinem cont de procesul pe care îl utilizăm în prezent, nu credem că va mai apărea inflamaţie deloc şi va fi, probabil, un anti-inflamator", a mai spus cercetătorul.
Un tatuaj este creat prin injectarea de cerneală în piele, iar acest lucru duce la apariţia unui răspuns imunitar. Celulele macrofage vin în regiunea afectată de tatuaj şi "înghit" cerneala. Unele celule transportă cerneala în nodulii limfatici, dar altele rămân în zonă, înghit foarte multă cerneală şi dau naştere tatuajului permanent.
A apărut crema care șterge tatuajele: Cum acţionează şi cât costă
Un student canadian a inventat o nouă metodă de îndepărtare a tatuajelor, care i-ar putea scăpa pe doritori de durere şi cheltuieli, permiţându-le să scape de desenele nedorite de pe piele prin aplicarea unei creme.