Machiajul de plajă

Te pregătești de final de săptămână și, cel mai probabil, îți faci bagajele pentru o ieșire la malul mării. Te uiți la portfardul tău și te gândești: trebuie să-l iau pe tot cu mine,

Te pregătești de final de săptămână și, cel mai probabil, îți faci bagajele pentru o ieșire la malul mării. Te uiți la portfardul tău și te gândești: trebuie să-l iau pe tot cu mine, sau este cazul să triez câteva produse pe care știu sigur că o să le folosesc?

În primul rând, noi, cititoarele de eva.ro, nu folosim make-up atunci când mergem la plajă :) De ce? Pentru că suntem femei frumoase, avem încredere în noi și nu ne este frică să ne lăsăm tenul liber, mângâiat de razele soarelui.

Pentru că nu suntem dive, care nu ies din casă fără gene false și fără contur de buze (evident, exagerat), și nici nu vrem să nu intrăm în apă, de frică să nu ne curgă mascara sau prețiosul gloss cu gust de pepene galben.

Cu toate astea, este bine să te asiguri că ai câteva produse de make-up la tine, pentru serile în care ieși în club, la o terasă sau la o petrecere pe malul mării. Uite ce îți recomand:

1: Apa termală. Aceasta trebuie să fie cu tine atât la plajă (te ajută să te bronzezi uniform și te răcorește puțin, atunci când stai la plajă și nu vrei să intri în apă), cât și când ieși în oraș (am vorbit în articolul anterior despre modul în care apa termală îți fixează machiajul și nu-l lasă să se topească).

2: Fard de obraz bronzant (în principiu, poți să-l aplici direct pe piele, după ce ai hidratat-o puțin înainte).

Având în vedere că ești la mare și sigur ai reușit să te bronzezi un pic, lasă-ți tenul să respire și nu utiliza fond de ten. Dacă ai un ten gras, poți, în schimb, să aplici un strat subțire de pudră.

3: Mascara rezistentă la apă. Pentru că este cald, transpiri, este posibil să ajungi și la piscină sau chiar în valurile mării.

4: Creion de pleoape rezistent la apă. Din nou, dacă este seară și vrei să-ți conturezi ochii, este indicat să folosești un produs rezistent la apă.

5: Balsam de buze, glossuri (multe!) și tot ce ai prin portfard care hidratează buzele.

Din cauza soarelui, buzele sunt primele care arată semne de deshidratare. Ai grija de ele :)

P.S. Nu uita de crema de plajă cu protecție solară și de crema hidratantă, care se folosește după plajă.

Articol realizat de www.siminabradeanu.ro