Învaţă cum să-ţi faci un machiaj simplu, ideal pentru o zi la birou

Timpul pe care îl petreci la birou este, de cele mai multe ori, mult mai lung decât cel petrecut cu familia sau cu prietenii în oraş. Ştiu cât de agitată este dimineaţa fetelor înainte de a

Timpul pe care îl petreci la birou este, de cele mai multe ori, mult mai lung decât cel petrecut cu familia sau cu prietenii în oraş. Ştiu cât de agitată este dimineaţa fetelor înainte de a pleca spre locul de muncă.


Între micul dejun, alegerea ţinutei, îmbrăcarea celui mic (în cazul meu) sau a micuţei, drumul la grădiniţă/şcoală, mai trebuie să ne facem timp şi pentru aranjatul părului şi, bineînţeles, pentru un mic machiaj.

Toate avem rutina noastră în ceea ce priveşte machiajul, din care parcă ne este frică să ieşim, poate de teamă că nu ne va reuşi la fel de bine sau pur şi simplu din lipsa de timp. Vă prezint astăzi paşii mei zilnici, pe care îi urmez dimineaţa, înainte de a fugi spre studio.

1.    Primul pas este „baza”, pe care o aplic cu degetele, pentru a încălzi produsele în palmă în prealabil, astfel încât să poate fi întinse foarte uşor. Mai întâi folosesc o cremă de ochi şi una hidratantă pentru ten. Sunt dependentă de cremele mele de la Embryolisse, care mi se potrivesc foarte bine, având un ten normal spre mixt.

Alegeţi mereu cremele în funcţie de tipul de ten pe care îl aveţi. Apoi, aplic fondul de ten, din centrul feţei spre exterior, estompând foarte bine. De ceva timp folosesc Lift Tenseur de la Make-up Forever, pentru că este extrem de hidratant şi arată foarte natural. Nu este o regulă să ne aplicăm fondul de ten în aceeaşi cantitate pe toată faţa. El trebuie să se piardă spre linia părului, mai ales dacă nu aveţi probleme cu tenul.

2.    Urmează anticearcănul (acelaşi Lift Tenseur în cazul meu), pe care îl aplic tot cu degetele, insistând doar pe colţul intern al ochilor, unde sunt cearcănele mai evidente. În colţurile externe, pe arcadă, pe puntea nasului şi sub el, folosesc întotdeauna creionul iluminator de la Yves Saint Laurent, Touche Eclat.

3.    Apoi, urmează blush-ul cremos, la fel de uşor de aplicat şi el, cu degetele prin mişcări circulare. Ador blush-ul cremos de la MAC, Creamblend blush, nuanţa Something Special.

4.    Şi stratul final de pudră liberă pentru fixare, pe care o aplic doar în zona T.

Cea mai fină pudră mi se pare Make up Forever, HD Hight Definition Powder.  Astfel tenul îşi va păstra naturaleţea, prin zonele mai puţin mate de pe restul feţei. Probabil pare un proces îndelungat, dar durează doar 10 minute.

5.    Sprâncenele mi le conturez mereu cu Corecteur Sourcils Waterproof, de la Make-up Forever. În aceeşi măsură vă puteţi folosi şi de un fard maro, aveţi însă grijă la alegerea nuanţei. Ea nu trebuie să fie mai închisă decât părul, exceptând cazul în care sunteţi blonde.

6.    Pentru ochi folosesc un contur maro, de asemenea waterproof, pe care îl aplic şi pe pleoapa superioară, dar şi pe cea inferioară. Îmi plac MAC Powerpoint Eye Pencil sau Make up Forever Aqua Eyes. Îl estompez mai apoi cu un fard maro, trasând uşor spre exterior. Uneori, în funcţie de ţinuta pe care o port în ziua respectivă, aplic o dungă subţire de tuş negru, doar în colţul extern. El trebuie să fie de asemenea waterproof. Încercaţi cu încredere MAC Liquidlast Liner sau Make-up Forever Aqua Black Liner.

7.    În ceea ce priveşte genele sunt dependentă de cleştişorul de gene.

Aplic mai apoi un strat de rimel negru, pe genele superioare, şi unul de rimel maro pe genele inferioare. Este foarte util cel de la Estee Lauder, Sumtuous Two Toned Eye Opening Mascara, deoarece are două culori în acelaşi produs. Îmi plac, în acceaşi măsură, Lancome-Hypnose Drama sau Illamasqua Maquara Raven. Nu apelez la formulele waterproof în cazul genelor, deoarece ele încarcă puţin mai mult şi sunt greu de demachiat. Însă exemplele pe care vi le-am dat rezistă cu succes în orice condiţii.

8.    Pentru buze, folosesc doar un balsam sau un gloss neutru. Îmi plac foarte mult cele de la Victoria Secret sau Lancome, pentru gustul şi mirosul lor superb, dar şi balsamul de la MAC deoarece este disponibil în mai multe nuanţe foarte naturale.

Probabil vi se pare un ritual destul de complicat, însă este foarte simplu după ce l-aţi încercat de câteva ori. Este un machiaj uşor de realizat, ideal pentru o zi întreagă petrecută la birou. Dacă aveţi posibilitatea, investiţi în produse de calitate şi în general waterproof.

Astfel machiajul vostru va arăta impecabil pe tot parcursul zilei. Iar dacă v-aţi programat o ieşire în oraş sau o cină după orele petrecute la muncă, apelaţi cu încredere la un ruj roşu. Se potriveşte perfect cu machiajul pe care vi l-am descris şi este soluţia perfectă pentru o apariţie glamour. Preferatele mele sunt nuanţele Ruby Woo sau Lady Danger de la MAC.

Pentru mai multă inspiraţie vă aştept pe site-ul meu www.ralucaluca.com sau la studio www.thelovelyroom.ro. Mă puteţi urmări şi pe facebook.

Vă îmbrăţişez cu drag!

Model: Amalia Draghici

Machiaj: Raluca Luca

Locatie: The Lovely Room

Coafura: Mihai Octavian, Londra 17

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod