Frumuseţea începe cu un ten impecabil. Fondul de ten potrivit trebuie să dea impresia că nu ai fond de ten deloc. Tenul tău trebuie doar să arate uniform şi extraordinar.
Principalul motiv pentru care folosim fondul de ten este să ne uniformizăm tenul şi textura acestuia. Dacă este aplicat corect, vom avea ca rezultat o piele care va arăta fină şi fără imperfecţiuni. Iar cel mai important lucru este ca tenul să arate mai bine decât înainte de folosirea acestuia.
Unele dintre noi evităm să folosim fondul de ten pentru că deseori este asociat cu un efect de mască. De fapt este vorba de o simplă greşeală în alegerea acestuia, deoarece chiar şi cele mai dense formule trebuie să arate natural, dacă sunt folosite corect.
Tipuri de fond de ten
Fondurile de ten sunt disponibile în formule diferite. Alege-l pe cel potrivit tenului tău, ca textură şi consistenţă. Ai de ales între cremele light din seria BB(potrivite tenurilor fără probleme, uniformizează şi conferă luminozitate), loţiunile de tip balsam pigmentate(potrivite tenurilor foarte uscate, asigură aportul de hidratare şi oferă tenului un aspect natural), loţiunile lichide cu o acoperire mai mare(potrivite tenului uscat, cu acoperire medie spre mare), fondurile de ten sub formă de stick(acoperire medie spre mare, de evitat însă în cazul tenului gras) , formulele „oil-free”(pentru tenurile normale, mixte sau grase), sau fondurile de ten sub formă de pudră(pentru tenul foarte gras).
Cum ne alegem nuanţa perfectă
Dacă te-ai decis asupra formulei potrivite tenului tău, următorul pas, la fel de important, este alegerea nuanţei acestuia.
Este foarte simplu, nuanţa ideală trebuie să „dispară” pe faţa ta, să fie invizibilă.Ai grijă ca baza fondului de ten să fie galbenă, pentru ca toţi avem subtonuri galbene ale pielii. De cele mai multe ori, fondurile de ten cu un subton roşu, au acel efect de mască pe care vrem sa îl evităm. Sunt foarte puţine cazurile în care este necesar un fond de ten care să aibă la bază culoarea roşie. Ţine minte că fondul de ten nu trebuie să ne modifice culoarea tenului, ci doar să o uniformizeze. În caz contrar, se va vedea...şi nu acesta este scopul unui machiaj de înfrumuseţare.
Încearcă mai multe nuanţe pe obraz, trasând linii până la linia maxilarului, pe care să le estompezi uşor cu degetele. De asemenea poţi încerca o nuanţă mai deschisă şi una mai închisă. Nuanţa corectă va dispărea între variantele pe care le-ai testat, şi aceea este cea corectă.
Încercă din nou acestă nuanţă şi pe frunte, pentru că sunt cazuri în care pielea este mai închisă în această zonă, şi este posibil să se potrivească mai bine un ton mai închis pe toată faţa.Tot timpul testează fondul de ten într-o lumină naturală, alege să mergi lângă o fereastră sau chiar în afara magazinului pentru a fi convinsă de alegerea făcută. În cazul în care nuanţa pielii devine mai închisă pe perioada verii, păstrează un fond de ten mai închis pe care să îl combini cu cel pe care l-ai folosit pe parcursul anului.
Cum îl aplicăm
„Instrumentele” corecte te vor ajuta sa îţi aplici foarte uşor fondul de ten şi vei obţine un aspect foarte natural. Sunt trei metode prin care putem să ne aplicăm fondul de ten. Bureţelul, pensula cu peri artificiali sau cu degetele. Ultima este de multe ori varianta cea mai potrivită, deoarece căldura degetelor ne ajută să îl estompăm şi să îl întindem foarte bine.
Începe întotdeauna aplicarea acestuia din centrul feţei, estompând prin mişcări scurte spre exterior, până la linia părului. Foloseşte o cantitate mică de produs! Pentru un efect reuşit, aşteaptă câteva minute pentru ca fondul de ten să pătrundă bine în piele, apoi aplică încă un strat doar în zonele în care mai este necesar. Foloseşte-te de căldura degetelor, estompându-l, pentru ca acesta să devină cât mai natural. La final aplică un creion corector exact în zonele în care se mai vad imperfecţiunile.Probabil pare un proces destul de dificil, dar este foarte uşor odată ce ai deprins tehnica corectă de aplicare a acestuia. Cantitatea pe care o foloseşi este extrem de importantă, aşadar nu uita de acest aspect data viitoare când îţi aplici fondul de ten.
Vă îmbrăţişez cu drag!
Raluca