Creionul negru pe conjunctivă

De multe ori folosim creionul negru pe conjunctivă, mai exact pe interiorul pleoapei inferioare, din dorința de a ne scoate privirea în evidență. Vezi mai jos toate detaliile și tot ce

De multe ori folosim creionul negru pe conjunctivă, mai exact pe interiorul pleoapei inferioare, din dorința de a ne scoate privirea în evidență.

Vezi mai jos toate detaliile și tot ce trebuie să cunoști despre creionul negru pe conjunctivă.

În primul rând, orice creion care se aplică pe conjunctivă trebuie să fie khol. În felul acesta, iți vei proteja mucoasa de iritații, infecții, iar produsul o să reziste mai mult.

Înainte să-l folosești, acesta trebuie ascuțit, iar mina proaspăt ascuțită trebuie arsă la flacăra unei brichete. Este singurul mod în care te poți asigura că produsul este dezinfectat și este igienic să-l folosești.

Noțiunile de mai sus se aplică pentru orice produs care urmează să fie aplicat pe conjunctivă.

În ceea ce privește creionul negru, avem o problemă :) Conturul negru aplicat pe exterior mărește, iar cel aplicat pe interior, micșorează.

Din punct de vedere volumetric, dacă aplici negru în prelungirea genelor, atunci vei lăsa senzația de gene mai lungi și, evident, pleoapă mai îngustă. Dacă îl aplici pe exterior, atunci rezultatul o să fie spectaculos: ochiul pare mai deschis și mai mare, iar genele arată mai lungi.

Aplicat pe interior, respectiv pe conjunctivă, creionul negru face același lucru: creează senzația de gene mai lungi (dar pe interior) și conjunctiva inexistentă.

Din acest motiv, ochiul arată cu mult mai mic și mai îngust decât este el, de fapt.

Singurul moment în care se acceptă negru pe conjunctivă, chiar dacă nu ai ochii mari, este atunci când porți un machiaj smoky eyes, iar negru pe conjunctivă completează într-un mod armonios machiajul.

Articol realizat de www.siminabradeanu.ro

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod