Iată câteva dintre cele mai importante tendințe în frumusețe pentru anul 2018:
Produse cosmetice pe bază de cristale
Ametistul, cuarțul roz, citrinele sau jadul sunt numai câteva dintre cristalele a căror popularitate a crescut foarte mult anul acesta. Fie că proprietățile lor sunt reale sau nu, cristalele sunt folosite tot mai mult în ritualurile de înfrumusețare. Iar produsele cosmetice infuzate cu cristale vor fi un trend important pentru anul 2018.
Ten curat, cu aspect proaspăt
Este momentul să-ți iei adio de la fardurile pentru conturarea feței, dar și de la machiajele complicate și tutorialele cu zeci de produse de pe Youtube. În anul 2018 va fi în prim-plan pielea cu un aspect proaspăt și natural.
Prin urmare, înlocuiește fondul de ten cu acoperire mare cu o cremă ușor colorată sau puțin corector. Scopul este să uniformizezi nuanța pielii, nu să te ascunzi sub un strat de farduri.Buze în nuanțe intense de roz
Nuanțe precum fucsia și magenta vor avea o influență importantă în machiajul anului 2018, în ceea ce privește colorarea buzelor. Rujurile în aceste nuanțe reușesc să ofere oricui un aer prospăt și tineresc. Asociază-le cu un machiaj discret al tenului și ochilor.
Nuanțe de albastru pentru machiajul ochilor
Inspirat de stilul anilor '80, machiajul în tonuri de albastru revine puternic în tendințe. Nuanțele ceva mai închise, precum albastru cobalt sau bleumarin, arată spectaculos dacă sunt folosite pentru conturarea ochilor, în timp ce nuanțele mai deschise de bleu îți oferă un look romantic atunci când sunt aplicate pe întreaga pleoapă.
Accesoriile pentru păr
Un accesoriu pentru păr poate transforma complet chiar și cea mai simplă coafură. Iar 2018 va fi anul accesoriile interesante, fie că sunt cele în stil romantic și elegant, fie că vorbim despre elemente cu aspect modern și nonconformist.
Tunsoarea bob cu vârfuri drepte
Una dintre tunsorile preferate ale vedetelor de la Hollywood rămâne un trend major și în anul 2018. Tunsoarea bob cu vârfuri tăiate perfect drep oferă iluzia de volum și păr bogat, fiind excelent în cazul în care ai părul rar.
Buze glossy
Este oficial: glossul de buze are parte de o revenire spectaculoasă. Dar de această dată nu este vorba despre acel tip de gloss lipicios care era atât de popular în anii '90.
Fie că alegi un gloss transparent, fie că vrei un strop de culoare, secretul este ca buzele tale să aibă o strălucire discretă.Blush-ul în nuanțe îndrăznețe
Nu îți place să-ți pui buzele în evidență? Atunci încearcă un machiaj statement cu ajutorul blush-ului. Alege blush într-o nuanță de piersică sau un ton clasic de roz, pe care să le aplici cât mai sus pe pomeți. Când este asociat cu un ten cu aspect proaspăt și curat, efectul pare mai degrabă unul de bronz delicat.
Glitter
Buze care strălucesc și pleoape care trimit slcipiri la fiecare clipit. Glitterul pare să fie un element important în machiajul pentru anul 2018.
Dacă ți-e teamă că ai putea arăta precum un glob disco, folosește un strop de strălucire numai pe centrul pleoapelor, pentru a oferi privirii un aspect luminos.