Rujul roşu: 5 trucuri ca să alegi nuanţa potrivită

Rujul roşu s-a purtat încă din cele mai vechi timpuri, atunci când gheişele îl foloseau ca pe o armă de seducţie. Însă, această culoare a devenit vedetă atunci când Marylin Monroe a început să-l poarte. În zilele noastre, rujul roşu poate fi folosit de orice femeie, atât ziua, cât şi seara.

Rujul roşu s-a purtat încă din cele mai vechi timpuri, atunci când gheişele îl foloseau ca pe o armă de seducţie. Însă, această culoare a devenit vedetă atunci când Marylin Monroe a început să-l poarte.

În zilele noastre, rujul roşu poate fi folosit de orice femeie, atât ziua, cât şi seara. Dar pentru a fi purtat cu succes trebuie să ştii câteva mici secrete de folosire, dar şi cum să-ţi alegi nuanţa potrivită tipului tău de ten.

Rujul roşu potrivit pentru tenul tău

Fiecare dintre noi are un subton al pielii: rece, cald sau neutru. Dacă ai pielea foarte deschisă: rozalie, roşiatică sau chiar cu tente de bleu, ai un subton rece.

La un astfel de ten se potriveşte un roşu închis, roşu prună, roz intens, fuchsia, cărămiziu. 

Persoanele cu un subton cald (cele cu o piele care are tente de galben, auriu) pot folosi roşu cherry, corai, roz somon.

Subtonul neutru, o combinaţie între cald şi rece, este acel ten care permite orice nuanţă de roşu. 

O metodă foarte simplă prin care îţi poţi afla subtonul pielii este să iei o foaie albă de hârtie şi s-o pui în dreptul feţei. Dacă observi că faţa ta emană culori precum galben, auriu, ai subton cald. Dacă pielea ta are tente de roz, atunci ai subton rece.

Fondul de ten şi rujul roşu

Primul lucru pe care trebuie să-l ştii despre rujul roşu, înainte să ţi-l aplici, este că nu-l poţi purta fără fond de ten pe faţă.

Această culoare scoate în evidenţă toate imperfecţiuniile tenului, de aceea trebuie să te pregăteşti corespunzător. Aplică un fond de ten fluid, puţină pudră pentru fixare şi nu uita de rimel.

De asemenea, poţi folosi şi un strop de blush şi tuş de ochi, însă trebuie să fii foarte atentă să nu-ţi încarci prea tare faţa pentru că tu vrei să-ţi scoţi în evidenţă buzele. Un alt sfat este să nu foloseşti o nuanţă foarte intensă de roşu dacă nu ai o dantură perfectă. Culorile aprinse îţi vor evidenţia şi mai mult culoarea danturii.

Cum îl aplici

Dacă vrei ca rujul tău roşu să reziste cât mai mult pe buze, aplică fond de ten şi pe ele, dar şi un strat foarte subţire de pudră.

Apoi, începe să conturezi buzele cu un creion cât mai apropiat de nuanţa rujului. Începe din interiorul buzelor, îţi va fi mult mai uşor, iar dacă doreşti ca rujul să reziste, poţi umple buzele cu contur. Este indicat ca rujul să fie aplicat cu o pensulă specială, pentru mai multă precizie. Se începe cu buza superioară şi se termină cu cea inferioară. 

Truc pentru volum

Pentru a da impresia de buze "mai pline", după ce ai aplicat rujul, pune puţin gloss în mijlocul buzei de jos. Iar dacă buza ta superioară este prea subţire, poţi folosi puţin iluminator pe arcul lui cupidon, astfel vei atrage lumina în acea zonă.

Rujul şi dinţii

Şi nu uita! Rujurile cu nuanţe de portocaliu, corai sau maro fac dinţii să pară mai galbeni, iar rujurile în nuanţe de roz, prună, violet fac dinţii să pară mai albi.

 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ACozoi pe 6 Aug 2012, 10:05
    Ruj rosu de la Max Factor

    Acum gasesti toate nuantele de ruj rosu Max Factor originale pe www.FidelityShop.ro/ruj

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod