Machiajul "anti age"

Machiajul practicat dupa reguli bine alese are doar consecinte benefice in timp. In afara de a avea o buna imagine cu un ten impecabil, avantajul consta in faptul ca toate acestea se extind mult in timp. Tenul, fardat zi de zi, este practic "la adapost" de radicali liberi si alti agenti nocivi (vant, frig, soare) care sunt un catalizator in procesul imbatranirii.

Pentru a avea un ten tanar cat mai mult trebuie parcurse mai multe etape, neaparat sub o consiliere a unor specialisti. Astfel cosmeticiana personala va decide metodele de intretinere ale tenului, in functie de varsta, anotimp, afectiuni ale pielii.

Pentru machiaj este evident ca primul pas va fi achizitionarea unui fond de ten, adica a acelui produs care vine in contact direct cu pielea. Fiecare tip de fond de ten se adreseaza unui anumit tip de piele in parte, astfel se pot gasi in comert fonduri de ten pentru ten uscat, sensibil, gras, mixt pana la fonduri de ten cu destinatii functionale cum ar fi waterproof, antistress sau anti age.

Un fond de ten antistress, de exemplu, are actiune de relaxare pentru ten, cu efect vizibil de fortifiere si, in acelasi timp, protectie anti-oxidare. Reduce liniile si ridurile cu pana la 40% si ajuta la cresterea elasticitatii pielii cu 34%. Peste un astfel de fond de ten se poate aplica inca un strat pentru o putere mai mare de acoperire si se poate aplica si pudra daca se doreste sau daca este nevoie.

Restul machiajului poate fi realizat cu produse clasice daca acestea sunt superioare calitativ sau ar fi ideala alegerea fardurilor tip crema pigmentata pentru obraz si pleoape si a creioanelor dermatografe. Tenul deshidrat sau obosit raspunde mult mai bine oricarui tip de fard emolient. Daca se folosesc totusi farduri sub forma de pudra compactata atunci, dupa ce machiajul este definitivat, se pulverizeaza peste toata fata apa termala, care va relaxa tenul.

Ce trebuie evitat:
produsele de machiaj tip 2 in 1. De exemplu fondul de ten crema 2 in 1 va fi extrem de "vizibil" pe un ten matur;
fondurile de ten cu proprietati de matifiere;
nu se incarca zona ochilor cu foarte multa pudra;
contururile prea dure nu avantajeaza (sprancene, ochi, buze); se va face appel la tonuri medii.