Frumuseţea ta: Top 5 machiaje de la Globurile de Aur. Cum să le faci şi tu

Pe covorul roşu de la gala Globurilor de Aur cele mai în vogă vedete au arătat ca întotdeauna, absolut impecabil. Iar rochiile, coafurile şi stilurile lor de machiaj alese sunt o sursă excelentă de inspiraţie. Iată cinci tipuri de machiaj pe care să le încerci şi tu:

Olivia Wilde

Viitoarea mămică Olivia Wilde a ales să-şi pună în valoare superba culoare a ochilor cu un fard mov. Pentru a obţine un machiaj precum cel al vedetei din serialul Dr. House ai nevoie de două nuanţe de fard mov - unul deschis la culoare pentru a aplica pe toată pleoapa, iar unul mai închis, aplicat numai în colţurile exterioare.

Jennifer Lawrence

Proaspăta câştigătoare a unui Glob de Aur, tânăra actriţă Jennifer Lawrence, a optat pentru un machiaj al ochilor în nuanţe de gri sidefat, asortat cu un ruj roşu de culoarea vinului. Pentru un machiaj precum cel al vedetei din Hunger Games, foloseşte un fard gri cu particule strălucitoare şi conturează-ţi ochii cu creion negru kohl.

Emma Roberts

Frumoasa actriţă Emma Roberts a ales un machiaj clasic de seară pentru ceremonia Globurilor de Aur. Vedeta a folosit un fard de pleoape stick, în două nuanţe. Pentru pleoapele superioare culoarea aleasă este un mov-prună, estompat pentru a crea un efect smoky-eyes, iar pentru iluminare, pe pleoapele inferioare a folosit o nuanţă de brun taupe. Ochii au fost conturaţi cu un creion dermatograf negru, atât pe linia superioară a genelor, cât şi pe cea inferioară. Un element obligatoriu al acestui machiaj sunt genele întoarce şi bine accentuate cu o mascară de un negru intens.

Emma Watson

Actriţa din celebra serie de filme "Harry Potter" a optat pentru un machiaj care îi pune în valoare frumuseţea naturală. Machiajul său a fost pe cât de simplu de realizat, pe atât de fermecător. Emma nu poartă fard pe pleoape, iar ochii i-au fost puşi în valoare de mascara aplicată atât pe genele superioare, cât şi pe cele inferioare. De asemenea, sprâncenele au fost accentuate cu mascara specială, de culoare brună. Piesa de rezistenţă este rujul într-o nuanţă de roşu cu subtonuri albastre.

Kate Mara

Pentru Kate Mara, piesa de rezistenţă a machiajului a fost conturul intens al ochilor. Actriţa din "House of Cards" a fost machiată în stilul smoky-eyes, dar numai cu ajutorul creioanelor dermatografe, fără fard de ploape. Make-up artistul vedetei a ales un creion negru pentru contur, iar apoi a folosit alte două creioane, unul bleumarin iar altul gri pentru a crea umbre.