Frumuseţea ta: Rujul roşu, pata de culoare cu care îl poţi seduce

Femeile adoră rujul roşu, iar bărbaţii adoră buzele colorate cu roşu. Puţine sunt femeile care nu visează să aibă nişte buze senzuale, iar şi mai puţini sunt bărbaţii care nu-şi doresc să sărute astfel de buze.

Şi chiar dacă foarte multe femei se tem să folosească un ruj roşu, din simplul motiv că nu ştiu să-l poarte, acesta rămâne unul dintre cele mai senzuale trucuri de machiaj.  

Dacă şi tu faci parte din acea categorie care se teme de această nuanţă atunci trebuie să-ţi învingi teama şi să începi să o foloseşti. Vei observa cât de uşor o poţi transforma într-o adevărată armă de seducţie.  

Nuanţa potrivită

Primul pas pe care trebuie să-l faci este să-ţi găseşti nuanţa potrivită tenului tău. Dacă ai impresia că orice ruj roşu ţi se potriveşte şi că de fapt nu există decât un singur ruj roşu, trebuie să-ţi zic că te înşeli.

Fiecare dintre noi are un subton al pielii: rece, cald sau neutru.

Dacă ai pielea foarte deschisă: rozalie, roşiatică sau chiar cu tente de bleu, ai un subton rece. La un astfel de ten se potriveşte un roşu închis, roşu prună, roz intens, fuchsia, cărămiziu.

Persoanele cu un subton cald (cele cu o piele care are tente de galben, auriu) pot folosi roşu un cherry, corai, roz somon.

Subtonul neutru, o combinaţie între cald şi rece, este acel ten care permite orice nuanţă de roşu.

O metodă foarte simplă prin care îţi poţi afla subtonul pielii este să iei o foaie albă de hârtie şi s-o pui în dreptul feţei. Dacă observi că faţa ta emană culori precum galben, auriu, ai subton cald. Dacă pielea ta are tente de roz, atunci ai subton rece. 

Fondul de ten şi rujul roşu

După ce ţi-ai găsit nuanţa de ruj roşu potrivită tenului tău, trebuie să înveţi să-l aplici.

Iar prima lecţie pe care o înveţi este că rujul roşu nu se poartă fără fond de ten. Roşul scoate în evidenţă toate imperfecţiunile tenului, de aceea ai nevoie de o bază perfectă. Aplică un fond de ten fluid, puţină pudră pentru fixare şi nu uita de rimel.

De asemenea, poţi folosi şi un strop de blush şi tuş de ochi, însă trebuie să fii foarte atentă să nu-ţi încarci prea tare faţa pentru că tu vrei să-ţi scoţi în evidenţă buzele.

Cum îl aplici

Cea mai mare temere când vine vorba de rujul roşu este că se şterge de pe buze şi arată inestetic. Dacă vrei ca rujul tău să reziste cât mai mult pe buze, aplică fond de ten şi pe ele, dar şi un strat foarte subţire de pudră. Apoi, începe să conturezi buzele cu un creion cât mai apropiat de nuanţa rujului.
Începe din interiorul buzelor, îţi va fi mult mai uşor, şi umple buzele cu contur. Este indicat ca rujul să fie aplicat cu o pensulă specială, pentru mai multă precizie. Se începe cu buza superioară şi se termină cu cea inferioară.

Truc pentru volum

Pentru a da impresia de buze "mai pline", după ce ai aplicat rujul, pune puţin gloss în mijlocul buzei de jos. Iar dacă buza ta superioară este prea subţire, poţi folosi puţin iluminator pe arcul lui cupidon, astfel vei atrage lumina în acea zonă.

Rujul şi dinţii

Şi nu uita! Rujurile cu nuanţe de portocaliu, corai sau maro fac dinţii să pară mai galbeni, iar rujurile în nuanţe de roz, prună, violet fac dinţii să pară mai albi. Un alt sfat este să nu foloseşti o nuanţă foarte intensă de roşu dacă nu ai o dantură perfectă.

Culorile aprinse îţi vor evidenţia şi mai mult culoarea danturii.

Exfoliază buzele

Un alt amănunt foarte important este să-ţi exfoliezi buzele înainte să te rujezi. Foloseşte o periuţă de dinţi mai moale şi un scrub pe care ţi-l poţi prepara din zahăr brun şi ulei de măsline. Amestecă două linguriţe de zahăr şi jumătate de linguriţă de ulei de măsline. Pasta obţinută se aplică pe buze şi se masează uşor. După exfoliere, hidratează cu un balsam hrănitor.