Frumuseţe. 6 greşeli pe care le faci când aplici creionul dermatograf

 

Creionul se întinde sub ochi

Este o problemă care apare pentru că nu faci ceea ce trebuie pentru a fixa dermatograful. În primul rând, foloseşte un creion rezistent la transfer. Apoi, după ce ai aplicat creionul, cu ajutorul unui beţişor cosmetic aplică foarte puţin fard negru, pe linia inferioară a genelor. Are rolul de a fixa creionul astfel încât să nu se întindă pe parcursul zilei. De asemenea, aplică puţină pudră translucidă sub ochi, care acţionează precum o barieră.

Îţi întinzi pleoapa cu degetul când aplici creionul

Deşi acest gest îţi oferă mai multă stabilitate atunci când îţi conturezi linia genelor, este totuşi o greşeală majoră care te împiedică să obţii o conturare cu un aspect natural şi bine definit. Evită să-ţi mai întinzi pielea şi încearcă în schimb să priveşti în partea opusă, lucru care îţi permite să menţii pleoapa fermă, pentru a o aplicare mai uşoară.
Atunci când liniezi colţul interior al ochiului, priveşte către cel exterior şi invers.

Ai ochii mici şi îi conturezi în întregime

Conturarea integrală a ochilor îi va face să pară şi mai mici. Accentuează numai colţurile exterioare, de la jumătatea ochiului către colţul extern, sub forma unui V culcat (>).

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod