Frumuseţe. 5 trucuri ale unui expert pentru un machiaj fresh de primăvară

Natural, romantic, proaspăt şi feminin. Acestea sunt cuvintele care pot descrie cât mai bine un make-up ideal pentru acest sezon

La acestea se adaga uşurinţă şi rapiditatea cu care realizăm machiajul, pentru că fiecare zi reprezintă o nouă întrecere cu timpul. Katiuşa Popovici, make-up artist, te învaţă câteva lucruri  simple pentru a obţine un machiaj rapid şi uşor ca o adiere de primăvară, evident în tendinţe.

Mai puţine farduri

Regula de aur pentru primăvara aceasta: mai puţin înseamnă mai mult! ”Primăvara aceasta se poartă tenul strălucitor şi  cât mai puţin încărcat. Efectul de ten strălucitor, luminos  şi curat îl poţi obţine cu ajutorul produselor ce conţin particule luminoase  pe care le întinzi uşor cu o pensulă şi apoi îndepărtezi excesul.
Foloseşte o cremă hidratantă, un fond de ten şi puţină pudră cu particule strălucitoare, care reflectă subtil lumina. Aceste particule trebuie să fie foarte fine, iar pentru a le testa te poţi privi în oglindă la lumina naturală a zilei
”, declară Katiuşa Popovici.

Poţi folosi şi iluminatorul, pentru pomeţi şi pentru colţul intern al ochilor. Machiajul natural înseamnă puţin fard, de aceea tenul tău trebuie să arate impecabil.
Fă-ţi un obicei din a aplica frecvent măşti de curăţare, hidratare, exfoliere şi tonifiere. Nu uita nici de demachierea zilnică şi de o hidratare corespunzătoare.

Bronz timpuriu

Pentru un aspect natural, dar vizibil îmbunătăţit,  poţi folosi  alături  de blush, o pudră bronzanta  cu o nuanţă  puţin mai închisă decât cea a tenului tău. Porneşte dinspre tâmple, sub pomete şi sub linia maxilarului, pentru un efect uşor de contouring  al fetei.