Cum să îţi faci un machiaj de seară în nuanţe de maro

Distracţie, relaxare, vacanţă şi concediu sunt sinonime cu sezonul estival. Ca să ai o vară reuşită este musai să ai o garderobă bogată în outfit-uri ce îţi reflectă personalitatea dar şi un machiaj reuşit! Ştim că pe perioada verii renunţăm la machiajele în care negru predomină. Stai liniştită, avem şi alte opţiuni! Nuanţele de maro şi glitter-ul îţi vor da strălucirea de care ai nevoie pentru a te face remarcată!
Să începem:

Demachiem, tonifiem şi hidratăm tenul. Poţi înlocui crema hidratantă cu o cremă cu factor SPF mare, aceasta va proteja tenul de razele UV dar va ţine şi loc de primer.
Pasul 1
Corectăm sprâncenele. Nicoleta, modelul nostru a fost pensata greşit şi are nevoie de corecţie şi definire. Am ales o nuata de fard de sprâncene apropiată de nuanţa firului de păr.
Pasul 2
Pentru luminozitatea chipului şi acoperirea cercanelor am folosit un corector cu două tonuri mai deschis decât nuanţa pielii.

Pasul 3
Fondul de ten l-am aplicat cu un bureţel uşor umezit, îl va fixa mai bine şi va da rezistenţă mai mare produsului pe faţă.
Pasul 4
Pe zonele pe care dorim să le matifiem aplicăm o pudră liberă.
Pasul 5
Ca fardul de pleoape să nu se întindă pe faţă aplicăm un strat mai gros de pudră pe zona cearcănelor, pe care îl îndepărtăm la final.
Pasul 6
Machiajul ochilor începe cu trasarea unei linii de fard la baza genelor inferioare. Fardul este în nuanţe de maro-caramiziu.
Pasul 7
Aplicăm acelaşi fard şi pe pleopa mobilă şi îl difuzăm spre arcadă.

Pasul 9
Prin blending difuzăm şi fardul aplicat pe pleoapa inferioară.
Pasul 10
La baza genelor superioare şi în colţul extern al ochiului aplicăm un fard în nuanţe de maro brun.
Pasul 11
În colţul intern până la jumătatea ochiului aplicăm un glitter în nuanţe de maro cu reflexii irizante.
Pasul 12
Îndepărtăm pudra.
Pasul 13
Pe arcadă, sub sprâncene, aplicăm un fard sidefat, în nuanţe deschise.
Pasul 14
Pomeţii îi definim aplicând un fard bronzant pe linia osului zigomatic, iar pe zonă înaltă a pomeţilor aplicăm un iluminator.

Pasul 15
Pe zona waterline a ochiului aplicăm un creion alb.
Pasul 16
Rujul va completa look-ul nostru.

Eşti gata de distracţie? Poţi purta acest machiaj la un eveniment privat, în club sau seara la un suc cu prietenii. Nuanţele îţi permit să îmbraci atât ţinute în nuanţe închise cât şi deschise.

Mulţumim Nicoletei şi lui Cristian Dobre, fotograful nostru.

MUA Alina Brailescu – www.abacademy.ro  
Foto Cristian Dobre-  www.cristiandobre.com
Model Nicoleta Defta

Alina,
The art of illusion
The world of make-up
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod