Cum maschezi pistruii în doi timpi şi trei mişcări: Machiajul face minuni!

Un make up artist din Australia demonstrează cât de mult contează machiajul pentru aspectul unei femei.

Sarah Laidlaw, din Sydney, a primit titlul de Cel mai bun make up artist din Australia al anului la gala Australian Hair Fashion Awards. Ea şi-a uimit admiratoarele cu o fotografie postată pe Instagram, în care a machiat doar pe jumătate de un model, şi anume pe Indiah Lavers.

"Cele două feţe ale lui Indi Lavers... machiajul poate schimba atât de mult un chip. De asta iubesc machiajul. Este frumoasă cu pistruii ei şi puţin machiaj, dar e frumoasă şi cu un machiaj complet", a scris Sarah.

Artista a reuşit să transforme frumuseţea naturală a modelului şi să-i acopere complet pistruii, imperfecţiunile şi orice pată roşie, i-a dat cu rimel pe gene, a aplicat ruj şi a folosit un eyeliner puternic pentru un look glamour.

Însă a făcut treaba doar pe jumătate, lăsând cealaltă parte a chipului aşa cum este ea naturală, pentru a crea un contrast elocvent. Părul a fost aranjat doar pe jumătatea cu machiaj, cu extensii aplicate, spre deosebire de partea naturală, unde a fost lăsat cu ondularea lui normală.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.