machiaj

Ce trebuie să faci pentru ca machiajul tău să reziste în zilele toride ale verii

Vara aduce cu ea voie bună, distracție și soare, însă în zilele foarte calde machiajul tău poate avea de suferit. Dacă ești la birou și aerul condiționat nu funcționează, iar meetingurile sunt din ce în ce mai lungi, îți va fi greu să te ocupi de machiaj la fiecare două ore.
De asemenea, evenimentele speciale care pot avea loc în perioada verii necesită și mai multă atenție la acest capitol. Anul acesta cununia civilă a celei mai bune prietene nu va putea să includă prea multe persoane, așa că vocea din capul tău îți poate spune să nu te stresezi și să te machiezi cât mai simplu, aproape invizibil. Mai ușor de spus decât de făcut. Îți vei dori, cu siguranță, să arăți impecabil, indiferent de numărul de invitați. Iată ce trebuie să faci pentru a te bucura de un machiaj rezistent:

Alege texturile potrivite


Ce trebuie neapărat să eviți pe timp de vară este aspectul gras al tenului.
Temperatura de afară, umezeala și transpirația nu te vor pune într-o lumină bună dacă textura produselor pe care le folosești îți va încărca tenul. Când vine vorba de fond de ten, alege o textură lichidă sau gel și evită-le pe cele sub formă de cremă.

Cremele de tip BB sau CC sunt instabile și nu doar că îți vor oferi o acoperire slabă, dar au potențial mare de topire și vor dispărea de pe pielea ta mai repede decât crezi. Alege formule mate și aplică-le în straturi subțiri pe obraji, iar acolo unde știi că pielea tinde să se îngrașe (precum zona T) optează pentru un strat mai gros și insistă pe locurile cu pete sau cicatrici.


În ceea ce privește blush-ul, regula rămâne neschimbată. Alege textura cremoasă, însă cu finish mat. Trebuie să eviți folosirea blush-ului strălucitor, deoarece va avea un aspect gras în lumina soarelui și te va scoate în evidență din cele mai nepotrivite motive. Citește continuarea pe divahair.ro!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod